Foto: Adelina Laura

Godot Café Teatru Bucureşti
Club Flex: Carpathian Garden – de Radu Iacoban (comedie)
Regia: Radu Iacoban şi Tudor Istodor

Piesa (alta despre minunata ţară în care trăim) începe cu Vlad Ţepeş, Tudor Vladimirescu, Hagi, Nadia, formele de relief ale României, toate imagini întrerupte de bâţâitul minorelor de la Andre, de manelele lui Adi Minune sau de clipurile de muzică uşoară de după `90, unde fetele încep să-şi frece fesele de cameră fără niciun pardon.

La ştiri arestările curg, moare o capră din Broşteni, domeniile se amestecă, tonul prezentatorilor (Radu Iacoban şi Tudor Istodor) devine dintr-o dată grav, cu intonaţia specifică unei emisiuni de actualităţi, punându-se accentul pe tenta ironică. Iar când vine ştirea despre presupusa asasinare a preşedintelui, unul dintre ei sare să desfacă şampania, tocmai pentru a demonstra că televiziunea e subordonată politic. Urmează sport: La Europenele de oină ne-am calificat datorită abandonului echipelor adverse. La ştirile interne se vorbeşte despre împrumutul constant al băncilor, pentru că, nu-i aşa, când soseşte plasma-n magazin, românul trebuie s-o aibă. Meteo: „Vreme trece, vreme vine…”. Campanie de solidaritate: „Donează din puţinul tău pentru mai multul românului care e doar pe locul 13 în topul oficial Forbes.” Din când în când, Radu Iacoban şi Tudor Istodor ne dădeau de înţeles că avem parte de aceleaşi ştiri pe orice canal am muta, în sensul că toate posturile nu provoacă altceva decât panică şi confuzie. S-au tratat teme importante, precum muncitul afară doar pentru bani, neputinţa absolvenţilor de la Litere, care devin casierii supermarketurilor, situaţia şomerului ateu, care denunţă ţara şi o face de căcat sau situaţia medicilor, care iau şpagă, fiind mai prost plătiţi ca minerii.

Foto: Adelina Laura

Spectacolul nu face altceva decât să scoată la iveală esenţa noastră balcanică: ştim să înjurăm, să criticăm, să fim cei mai buni bişniţari şi să facem mişto de alţii. Urmează un personaj îmbrăcat în trening de fâş plus adidaşi, cu hands free la ureche, fiind mai exact păzitorul tuturor parcărilor din Floreasca. În felul acesta nu ne va înfige nimeni şurubelniţa în roată şi nu ni se va îndesa niciun cartof pe ţeava de eşapament, ne asigură bucureşteanul. Pe lângă explicaţii, acesta ne dă şi sfaturi utile: ,,Dacă vrei să îmbrăţişezi meseria asta, tre` să te contopeşti cu parcarea; dacă vrei să te dai la o domnişoară, tre’ să-i spui că-ţi place dă ochii ei…“ Am învăţat că există trei trepte importante-n viaţă: bossulică, boss mare şi boss de boss, unde România e o mare parcare, echipată pe marginile sale cu baruri şi non stopuri. Fiind din cale-afară de inventiv, Radu ne-a surprins cu momentele sale de improvizaţie, „legându-se” de un ins aflat la o masă din apropiere: „Bosule, ia şi tu ceva de-aici (şi-i aruncă o bancnotă de un leu), că văd că tragi de mult de apa asta.”

Al treilea personaj interpretat de Radu Iacoban a fost cel mai grozav după mine. Costumat în straie bisericeşti, ne îndemna să ne rugăm pentru căinţă, pentru ţara asta, „Iar dacă te căieşti, păcatul e ca şi absolvit, indiferent dacă-i vorba de crimă, adulter”, etc. Vorbea la telefon cu părintele Geo („Euro-ţi trebe, euro-ţi dau” / „Ai voinţă, ai putere… cai putere.”), explicându-ne că lui Dumnezeu îi place gluma. Şi că nici el nu ţine post aproape deloc, de fapt îi este imposibil. După ce a flirtat cu fetele din primele rânduri („N-aţi venit cumva cu gânduri negre, sau ?”) s-a luat de cei care se masturbează şi de fumători: „Nu mai fumaţi în Casa Domnului, scoateţi iarba dracului de-aici ! Lăsaţi mâna aia, mai bine plantaţi un pom, mulgeţi o vacă, reparaţi un scaun sau un robinet.” Dintr-o dată, cineva se ridică să se ducă până la baie, prilej cu care Radu îl ceartă, identificându-l pe individ cu arătătorul: „Unde te duci ?”, iar la întoarcerea respectivului, pe un ton preoţesc şi cu mâinile împreunate, născoceşte pe loc cea mai spontană frază posibilă: „Acum spuuuu-ne-ne cum a fooooost…”  Când discuţiile cu publicul încep să meargă şnur, acesta ne povesteşte despre chiriile de la mănăstire, despre plasma şi aerul condiţionat de acolo, „iar cheile le lăsaţi la recepţie.”

Foto: Adelina Laura

Urmează Tudor Istodor în rolul politicianului demagog, asigurându-ne că dacă îl vom vota tot pe el, vom primi 30.000 de euro, iar dacă nu, vom pierde 30.000 de euro. Pe deasupra, acesta promite că va legaliza canabisul, prostituţia şi homosexualitatea („Pe ei îi vom muta ulterior în ghetouri.”), făcând din Bucureşti Micul Amsterdam. La final, se duce şi ia o ştampilă, pe care o mişcă ca pe un pendul, hipnotizându-şi electoratul, după care, cu degetul mare în sus, trage apa şi scrâşneşte din dinţi un „Votaţi-mă !”

Şmecherul petrecăreţ jucat de Radu Iacoban a fost din nou un personaj reuşit, menit să scoată-n evidenţă suma relelor care ne pasc atunci când străzile sunt circulate de asemenea indivizi. „Eram deprimat şi-mi venea să dau în televizor, aşa c-am tras un cui, am luat o pastiluţă şi-am plecat în club”. Acesta face şi un accident, în urma căruia refuză să sufle-n fiolă, îl dă pe poliţist în gâtu’ mă-sii şi pleacă să i-o aplice ca la carte unei procuroare bune rău.

Când îi vine rândul lui Tudor să-şi schimbe hainele, acesta apare în ţinuta unui Tutankhamun care realizează filme porno, dând lecţii de respiraţii fetelor din sală. „Trebuie să ai emoţie, să gâfâi, că din 200 am ales doar 3, şi nici alea n-aveau tehnică.” Faraonul n-are niciun pardon, fapt pentru care declară că „Am făcut-o şi c-o găină. Scrieţi Cotcodick… îl găsiţi pe torente.”  Merge mai departe şi ridică în slăvi România pentru potenţialul său sexual, aleargând după fetele din public şi îmbiindu-le să se gândească la un moment de improvizaţie sau la un dialog. ”Vreau ca străinii să tânjească după căpşuna românească, voi sunteţi viitoarele ambasadoare ale ţării, vom face porno tragic, istoric ŞI pastoral.” Mie sincer mi-a adus aminte de Radu Mazăre, dac-ar fi să fac o asociere cât mai corectă.

Şi în fine, voi încheia cu vânzătorul (interpretat de R.I.) care ne îndeamnă să ne jucăm cu o telecomandă şi să fim una cu obiectul. Apoi o ia în mână, face din ea o sabie laser, e profund dezamăgit de interesul nostru scăzut şi vrea să ne dea în judecată. O ridică din nou în slăvi, aşa cum e ea acum, plină de căldură şi amprente umane, şi se confesează: „Mi-am început viaţa sexuală cu televizorul.” Prin urmare, totul va merge ca pe roate după ce vom inventa o Nicoleta Luciu a muzicii, o Alina Plugaru a istoriei, iar la Meteo ne vom uita fix în curul prezentatoarei, pentru ca „rating-ul” să rămână sus. Ulterior vom avea şi porno profesori, pitici, elevi… ”Aşa că dragii mei, dacă tot aveţi TV, şi pe analogic şi pe digital, ce p**a mea mai căutaţi la teatru ?”

Foto: Adelina Laura