Bad Bed Stories aduce împreună șase intermezzo-uri, șase povești despre intimitate, în toate formele ei. Intimitatea spectacolului – paradoxal – reflectă singurătatea cum nimic altceva n-ar putea să o facă. Suntem iremediabil singuri, surzi și muți, incapabili să comunicăm, incapabili să ieșim din cușca propriilor noastre experiențe. Și totuși… Dincolo de barierele pe care ni le punem noi înșine străbate, fără a putea fi oprită în vreun fel, speranța. Umorul. Râsul, despre care unul dintre personaje spune clar și limpede că „este singurul lucru prin intermediul căruia poți fi înțeles”. Râsul care ne învață că, undeva, noi sau sufletele noastre, se pot întâlni cu adevărat, neintermediat de realități abrupte, crude, agresive.

…NA BUN. Ăsta a fost „trailer”-ul spectacolului care a deschis, ieri, Festivalul Internațional de Teatru din Arad. Și acum vin eu cu varianta mea de interpretare. Aș putea chiar să dau DELETE la toată introducerea fiindcă, dincolo de subtilitățile artistice pe care eu, probabil, de prost ce sunt, nu le-am înțeles, intermezzo-urile respective prezintă, fiecare, cele mai penibile, scârboase, cretine și jenante povești… era să zic de adormit – de excitat oameni cu psihoze sociale și alte trăsături fizice sau mentale nu foarte avantajoase.
Desigur că-mi dau seama că mesajul sublim e ceva din ciclul „Psihopatul de lângă mine”, sau… și mai important: defectele societății ce nasc niște ciudați. Ca de exemplu combinația creștinismului cu fanatismul și anti-porcismul de la evrei care naște homosexuali; – budhismul cu eleganța sobră și prefăcută la două gheișe (una tânără și rebelă, alta mai în vârstă, mai rafinată, reținută, dar la fel de perversă) între care se naște latent lesbianismul… [menționez într-o paranteză faină, cu ocazia asta, că partea cu gheișele lesbi mi-a plăcut mult …dar asta este: condamn homosexualii, însă îmi curg balele după lesbience – sunt, probabil, doar un alt freak. (Mult) Mai obișnuit, ce-i drept]… Și nu știu dacă mai are rost să continui cu restul poveștilor cu un pedofil, cu un cuplu bătrân cu chef de… (m-am cenzurat!) sau o grăsană nefericită cu vise erotice legate de soldați murdari, transpirați, agresivi, posesivi și brutali.

Nu vreau să par un pudic, un (proto)tip moral, fără vicii, fără perversiuni (căci sunt nesemnificative față de ce am văzut acolo, trebuie să adaug), dar întrebarea mea e de ce ar vrea cineva… Teatrul, în cazul ăsta, să conștientizeze aceste malformații cotidiene?… când ele există, sunt știute, unele condamnate de societate, altele (semi)acceptate, restul șoptite pe la spate… dar anormale, pentru orice om normal. Adică nu e nevoie neapărat de un semnal de alarmă, de o conștientizare-n masă. E mai degrabă un fel de haz de necaz, show cu șoc?… sau ce e acest TEATRU NOU? E clar că e absolut libertin, absolut decadent, depravat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios… sau cu alte cuvinte… sincer(?). Ceva ce nu (prea) s-a mai făcut, decât în niște filme difuzate noaptea târziu și doar pe răposatul TVR Cultural. Șocant… dar la modul artistic.

DAR ATENȚIE! Poate cel mai important mesaj ce pot să dau mai departe: oricât de desfrânat, deșănțat ar fi fost acest Bad Bed Stories… JOS PĂLĂRIA pentru interpretările artistice! Ca și actor… să săruți un altul de același sex, să-i mângâi și să te freci de curul lui simulând actul sexual în condiția în care ești hetero, ori să înghiți transpirația din șosetele, efectiv, tocmai scoase de pe piciorul unui soldat slăbănog… trebuie să fii un actor bun de tot. Curajos… și (mă repet) libertin, decadent, depravat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios.

PS: Poate că piesa „Bad Bed Stories” nu era cea mai bună alegere pentru începutul festivalului… dar în orice caz, sunt convins că vor fi piese și pe placul meu. Tocmai de aceea am să mă duc și astăzi. Și vă invit și pe voi!