Am aşteptat nerăbdătoare, mult timp, să vină ziua de 16 ianuarie! Mi-am planificat ieşirea încă de acum o lună, de îndată ce am văzut spectacolul anunţat. În sfârşit, balet la Arad! Baletul – un dans atât de nobil pe care am şansa să îl văd atât de rar…

Poate şi din cauza supra-entuziasmului meu, am reuşit să primesc aşa o lovitură sub centură, acum câteva zile, la Filarmonica de Stat.

De îndată ce am intrat în sală, mi s-a părut ceva în neregulă, observând, pe locul rezervat de pe scenă de regulă corului, o sumedenie de oameni de toate vârstele, îmbrăcaţi în ţinute obişnuite, de fiecare zi. M-am gândit pe moment că o fi vreun moment surpriză pe lângă spectacolul propriu-zis. Dar iată că orchestra, mutată acum în faţa scenei, începe să cânte, iar oamenii de acolo, stau nemişcaţi, privind în gol. Vreo trei copilaşi din decor îl mai ajută, din loc în loc, pe maestrul Peter Oschanitzky cu dirijarea orchestrei, mişcându-şi mânuţele fragile în ritmurile muzicii, în rest inutilitate totală.

Apar şi balerinii, pe rând, în total şase, desfăşurându-şi în limita spaţiului strâmt coregrafia, dansând cu dosul către decorul uman, inert de pe scenă. Explicaţia celor de pe scenă n-a mai sosit…

Iar baletul?

Greu de spus ce au văzut toţi spectatorii care nu au avut norocul să fie situaţi la etaj sau în primele 3-4 rânduri. După prima reprezentare am fost nevoită să mă ridic de pe scaunul din rândul al 10-lea şi să îmi improvizez un loc în picioare, sprijinită de perete, la marginea sălii, ca să apuc să văd ceva.

Spectacolul ar fi avut potenţial, echipa era talentată, însă locul în care s-a ţinut nu a fost creat pentru aşa ceva. Spaţiul mult prea mic al scenei i-a determinat pe balerini să-şi rezume mişcările la cele mai simpliste piruete, iar unul dintre ei care a avut pornirea să-şi ia avânt pentru un salt mai ambiţios, a aterizat la câţiva milimetri de pian. Iar ca să observi aceste lucruri, a trebuit să dai dovadă de o mare capacitate de concentrare, imaginea balerinilor contopindu-se în totalitate cu spectatorii (VIP probabil?) aflaţi pe scenă.

Concluzie finală? Un spectacol care ar fi putut fi unul superb, s-a transformat rapid, pentru mine cel puţin şi pentru vocile pe care le-am auzit în jurul meu, într-un fiasco total.

Nu prea îmi place să critic pornirile de a organiza evenimente culturale în Arad, din contră, le apreciez şi le încurajez maxim, însă dacă tot se face ceva, de ce să nu se încerce să se facă în cel mai eficient şi profesionist mod posibil? Sfatul meu pentru următoarele eveninemte de acest gen: organizaţi-le într-un loc mai potrivit, cum ar fi sala mare a teatrului…

Program:

SUITE DE BALET de Leo Delibes şi Piotr Ilici Ceaikovski
Echipa de Balet a Operei Naţionale Române Timişoara: Alina Mihai, Alin Radu, Andreea Farcaş, Alexandru Pîntea, Manuela Ardelean şi Flavius Popa
Dirijor: Peter Oschanitzky