Se aud când dormi?
Știi că vorbeam de demoni, de acele lucruri pe care marea majoritate a oamenilor consideră că nu e bine să vorbești. Să știi, să nu îi judeci, nu pentru că sunt mai slab ca și noi, nu sweethart, ei doar sunt construiți altfel. Ei se bat cu demonii lor în alt mod decât noi. Noi povestim orice bătălie pe hârtie, în cuvinte, nu o lăsăm neconsemnată pe undeva, pe când ei și-o consemnează undeva în suflet.
Toți avem demoni. Dar absolut toți. Umblam prin lume cu ei în spate, cu ei prin buzunare, în suflet și nu scăpăm niciodată de ei. Sunt și vor fi mereu prezenți cu noi. Iar lor le place foarte mult să se joace cu noi în cele mai crude moduri posibile. Așa se distrează ei și nu ai ce le face. Dar, avem un noroc, noi, oamenii. Nu sunt foarte multe genuri de demoni. Sunt câțiva, la număr cam așa vreo zece (chiar, ar trebui să îi găsim și să le dăm nume, this is a good ideea).
Ei fiind doar atâția, unii își regăsesc anumiți demoni în alții. În general doar vreo doi, trei. Știi cum e atunci când te simți bine cu o persoană? Că „îți aduce liniște”? Că te face să te simți în largul tău, că parcă ați fi aproape aceeași persoană? Asta se întâmplă atunci când demonii aceia cei mai răi se regăsesc în amândoi. Demonii, recunoscându-se unii pe alții, nu mai ies afară la joacă, pentru că fiind făcuți din același material, nu găsesc ceva nou. De aceea se duc la culcare, sperând că „omul” care îi cară pe ei în spate, se va duce și va găsi un alt om care are un set de demoni complet diferit. Găsind un set diferit de demoni, ai tăi se pot juca cu ei deoarece totul e diferit. Pot găsi jocuri crude, noi, cu care să ne dea peste cap nouă sufletul. Cam ca și cu o reacție chimică. Când amesteci aceleași două substanțe în aceleași cantități, rezultatul e mereu același, nu? Nu e nimic nou. Dar dacă găsești altele, alte substanțe total diferite, iese o reacție faină. Merită să faci amestecul.
Așa gândesc demonii. „A, uite-o pe asta, și ea are aceiași demoni. Și ea îi are pe aceiași pe care îi are omul nostru. Nu are rost să ne băgăm la combinație, că știm ce iese. Am mai văzut și e plictisitor. Ne trezim noi când găsește omul nostru ceva mai diferit. Ceva mai bun”.
Și de aceea, găsim liniște lângă anumiți oameni. Nu pentru că sunt mai buni decât alții, nu pentru că au mai multe, ci pentru că ne trimit dracii la culcare fără să facă nimic. Iar efectul pe care oamenii îl simt, este de liniște. Pentru că asta și fac demonii când dorm. Liniște.
Foto Credit: Fotografii de citit
Comments are closed.