„Rock sub seceră și ciocan” s-a lansat și la Arad

img_0648

La Cafeneaua Boeme din incinta Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad a avut loc, luni seara, 12 decembrie, lansarea primei cărți despre istoria rockului din România. Este vorba de cartea „Rock sub seceră și ciocan”, de Nelu Stratone, care reprezintă primul volum din cele trei planificate. La eveniment, pe lângă autor și editorul Andrei Ruse, au vorbit și doi dintre membrii formației Carusel, una dintre cele mai importante formații de rock din Arad din perioada comunistă: Virgil Iuga și Liviu Șimăndan.

Andrei Ruse a vorbit despre eforturile pe care le-a depus Nelu Stratone pentru scrierea cărții, lucrând la ea mai bine de 10 ani, strângând informații, documente și fotografii, pentru a trece în revistă formațiile care au avut cel mai mare impact pe scena rockului autohton în perioada de dinainte de Revoluția din 1989. De asemenea, acesta a spus că la lansările din celelalte orașe, invitații au fost de părere că aceasta ar trebui să fie o carte de căpătâi pentru educarea tinerei generații: „Liviu Mihaiu de la Radio Guerilla a spus că este o carte care ar trebui obligatoriu predată în școli (…). Descoperim lucruri pe care nu le știam și nu aveam de unde. Suntem de multe ori șocați, ne enervăm, ne și distrăm când aflăm despre cum se fenta Securitatea și cenzura”, a spus Andrei Ruse, editorul cărții.

Carusel,  singura trupă rock arădeană cu performanțe pe plan național, în perioada comunistă.

Deși în orașul nostru existau un număr destul de mare de formații care cânta rock, acestea cântau de regulă doar în localuri. Carusel a fost singura formație în era comunistă care a reușit să depășească acest prag și să ajungă să cânte și la festivaluri.

Am început să ne facem scule, succesul era din ce în ce mai mare (…). Așa  s-a născut Caruselul, care după aceea s-a dus mulți ani bine și cu succes mare. Am fost printre primele 8 formații din România. Secția ritmică de la noi a fost împrumutată de Roșu și Negru, sau chiar de Phoenix, a spus Liviu Șimăndan, membrul fondator al Carusel.

Cenzura, inamicul numărul unu al trupelor rock

Pe lângă amintirile amuzante, discuția cea mai importantă din cadrul evenimentului a fost cenzura pe care o forțau asupra textelor cei de la Securitate. Mesajul pieselor rock putea fi ușor interpretabil ca fiind împotriva sistemului, iar asta era ceva ce comuniștii nu puteau permite. Astfel, în momentul în care o trupă dorea să-și înregistreze vreun disc, apărea inevitabil cenzura. Și se tăia atât de mult din textul original, încât foarte multe formații ajungeau ori să facă un compromis, pierzându-și astfel autenticitatea, ori renunțau la ideea de înregistrări, axându-se doar pe concerte în localuri sau la festivalurile existente la ora aceea în țară. Acesta este motivul care stă și la baza lipsei de discuri a formației Carusel din Arad.

„Rock sub seceră și ciocan” este așadar mai mult decât o carte, un adevărat document ce vorbește generației tinere despre lupta pentru libertate într-un regim autoritar care încerca să omoare orice urmă de originalitate și creativitate muzicienilor vremii.

img_0674 img_0675 img_0676 img_0701 img_0704

Comments are closed.