Teatrul Clasic „Ioan Slavici” prezintă spectacolul „Arădeanca”
de Elise Wilk
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Irina Chirilă
Muzica: Paul Tonca
Lighting Design: Alex Dancu
Distribuția: Alina Vasiljević, Calița Nantu, Medeea Chiriac, Carmen Vlaga Bogdan, Roxana Sabău, Iulia Pop Dragoș, Carmen Butariu, Ștefan Dogaru, Ștefan Statnic, Alex Popa, Marian Parfeni și Tudor Jula

Intro

Iată cum revine-n forță epoca de aur pe scena Teatrului Clasic pentru a ne-aduce aminte de vremurile… rele. Așadar, „Arădeanca” e spectacolul născut din bizara noastră nostalgie pentru comunism, dar și datorită sentimentului acela de never again. Practic, ni se vorbește despre prima și ultima fabrică de jucării din țară, respectiv despre obsesia pentru olimpici și performanțele lor. Un fapt care de altfel ne urmărește până în ziua de azi prin breaking news-uri, titluri șocante și alte fenomene ieșite din comun. Ca atare, ele neagă binefacerile unui trai ordinar mai miraculos decât toate artificiile din lume laolaltă. În fine, măcar cuvântul „jucărie” nu a existat degeaba în dex pe vremea lui Ceaușescu. Și indiferent, baza erau mereu fabrica și arădenii uniți prin muncă asiduă pentru un ideal socialist iluzoriu. Bucuriile le erau către zero, străzile dezolante, iar extenuarea și sănătatea precară își spuneau și ele cuvântul din plin. Nu de alta, dar într-o dictatură ești obligat să te prefaci constant că ți-e bine, altfel ești eliminat. Și tot vânzările erau pe primul loc, în vreme ce securitatea îți veghea fiecare sfântă mișcare până ți se instalau în sân îndoielile și frica. Pe deasupra mai veneau și propaganda, izolaționismul și neajunsurile la tot pasul, pentru că deviza era să trudim, nu să gândim. Așa că haideți să vedem ce s-a ales de oamenii din acea perioadă și în primul rând de noi. Pardon, voiam să zic „Hai, Nadia!”

Pe vremea mea

Să începem cu cozile la lapte și citrice dacă tot vrem show de top. Apoi vin rafturile goale și lumea care se complace indiferent; fiecare e cu ochiul pe păpușile de la Fabrica „Arădeanca”. La propriu adică, pun ochi păpușilor sosite de pe linie. Din tură se iese seara târziu și visurile se trăiesc pe viu în tramvaie. Sau pe bicicletă, trecând în viteză podul Traian. Ai de ales între Cinema „Progresul” și Cofetăria „Aroma”, iar ziarul orașului se numește „Flacăra”.

O fetiță vrea să renunțe la gimnastică. Orice pas greșit îi provoacă dureri de spate și are nevoie de o operație la colon. Ca să vezi, o cheamă tot Nadia, în vreme ce la TV-ul alb-negru Nadia Comăneci ia prima notă de 10 din istorie. Aplauzele curg de parcă s-ar urni Pământul cu lustră cu tot.

La fabrică se anunță o petrecere colectivă cu muncitorii de la „Victoria” (că doar nu cu niște danezi). Deci cu un nea` Mitică, cu portarul sau cu inginerii necăsătoriți. De Ziua Internațională a Femeii, tot personalul din birou e somat să se întâlnească cu bărbații de la Liceul Industrial Alimentar. Aceștia se prezintă în fața lucrătoarelor cu o gustare și o floare, că așa era moda atunci.

Cutremurul din 4 martie a zguduit întreaga țară, așa că totul a intrat în colaps. Ajutoarele au venit din toate colțurile patriei, iar cei de la fabrica „Arădeanca” au fost obligați să-și sporească producția. De fapt, la cât erau de obosiți, mai un pic și proiectau un model de păpușă cu cearcăne cu tot.

Traiul zilnic

Angajatele îi dedică o poezie tovarășului director și se-ntorc la treabă. Trudeai până picai, nu alta, nu era bucurie mai mare. Aveai serviciu și copii acasă, deci mai fumai o țigară și îți reveneai. Inhalai chimicale și beai lapte ca să-ți treacă. Mă rog, nu era ăla lapte, da` în fine. Și parazit nu puteai fi, viața era aspră la modul cel mai serios.

Mai departe, primeai, la alegere, un ordin de evacuare sau schimbai cu vecinu` vorbe mărunte. Așadar, sub nicio formă nu criticai sistemul comunist. Ori vindeai flori la marginea străzii, ori îi ghiceai unuia în palmă. Ori îi luai ceva stilat femeii de la Casa de Modă „Venus” Arad.

Un șiret desfăcut însemna și un posibil accident, deci erai repartizat la fabrica de păpuși și în cel mai bun caz inventai modele noi. Te mai primeau la Cooperativa „Igiena”, dar era la fel de crunt.

Trecem la inaugurarea Ștrandului „Neptun” și la liniștea obligatorie când bărbatul ajungea acasă. Orice zgomot îl enerva, așa că restul familiei se uita la TV cu sonorul stins. Zici că era moment de reculegere, nene. Hainele se spălau la mână și cu apă rece, evident. Iar în ce privea orașul, hotelul „Astoria” din Arad era denumit după cel din Leningrad.

Începuturi

Tenorul Mario Marinescu cântă prin casă cu glas tare, lăudându-se cu concertul său sold out de la Viena. La el vom reveni, dar puțin mai târziu. Să luăm deocamdată la rând păpușile „Arădeanca”.

Modelul „Luana” e mai șic și are pantaloni ușor evazați. „Angela” e păpușa casnică, pentru că nu toate vor să urmeze o carieră. Are și aragaz incorporat, însă implică costuri suplimentare. În schimb, cu o butelie lângă, vânzările o să bubuie, nu alta. Pentru export e propusă varianta cu păr scurt, românii neidentificându-se cu blugăraiele defel. Să nici nu ne mirăm de ce. În rest, seria e completată de doll-ul preadolescent.

După asta, se pune și de modelul „Comăneci”, fiecare fetiță visându-se o Nadia. Cu hăinuțele de concurs și sală adăugate, profitul va fi peste măsură. Va avea și o medalie olimpică la piept, iar tricolorul va fi fabricat la secția croitorie. Întreaga țară va ține minte această ispravă, crezuseră muncitorii.

Așadar, exemplarul e trimis spre aprobare la Minister. E invenția perfectă, nu poate să dea greș. Vor fi numai reclame cu ea, ba chiar și interviuri la Federația de Gimnastică. Pentru asta până și creatorii săi vor fi medaliați and so on, and so on, cum ar zice Žižek.

Decolarea

Întorcându-ne la tenor, acesta e acuzat de trădare, intenționând să nu mai revină în țară după concertul său din Austria. Cât despre soția sa, tovarășa Adina e interogată și amenințată că va fi exclusă din fabrică. Și chiar dacă a născocit-o pe „Nadia”, va fi dată uitării definitiv. Pe scurt, partidul veghează neîncetat.

La Filarmonică, Mario Marinescu e înlocuit și tablourile cu el sunt date jos de pe pereți. În caz că o cheamă cu el la Viena, Adina se aranjează în fiecare zi și merge să bată covorul rujată. L-a visat pentru tot restul vieții, dar s-a recăsătorit. Ce mai ți-e și cu speranța.

Și totuși, Nadia simbolizează harul, reușita și depășirea oricărei limite. E serioasă, muncitoare și pune ambiția pe primul loc – de aia a și ajuns acolo. Iar prin jucăria-minune va inspira întreaga patrie să-i urmeze exemplul necontenit. Evident, cei din partid își freacă mâinile de fericire. În rest, planeta o are deja la picioare.

Și că tot veni vorba, păpușile „Nadia” se pregătesc să treacă granița. În Africa, că doar nu în Occidentul plin de dușmani.

În schimb, invenția Adinei e respinsă total de ziarul „Flacăra”. Cu toate că norma de lucru a crescut, iar păpușa a ajuns să coste 10% dintr-un salariu.

Realități

În urma cutremurului, economia trebuia redresată cumva și se lucra la „Arădeanca” ca într-un lagăr. Fapt pentru care Prim-Secretarul premiază șeful Secției de Creație, în detrimentul unor oameni epuizați peste măsură.

Pe o „Nadia” se dădeau la schimb bomboane cubaneze grămadă, căciuli de astrahan, câteva perechi de blugi și câte și mai câte. Să nu uităm că aceasta a ajuns să coste 200 de lei în anii aceia, iar azi e considerat obiect de colecție.

De nevoie, păpușile (de orice fel) erau furate pe bucăți din fabrică direct, ceea ce însemna vreo zece ani de pușcărie curată. Așadar, socialismul nu se poate construi pe hoți, fapt pentru care pedepsele ajungeau să fie extrem de severe. Pe șleau, mai un pic și îți tăiau mâna ca la turci.

Cu orice preț dușmanii poporului trebuiau eradicați. Cam așa o gândise partidul. Ca atare, dacă voiai să fugi în Occident sau ascultai radiouri străine era vai de mama ta. Și cea mai mare bucurie era să mănânci o salată de boeuf.

Nadia 2.0.

Ce să vezi, o delegație din URSS vrea să cumpere fabrica noastră. Reprezentanții Boris și Ludmila sunt impresionați și de calitatea păpușilor, fiind confecționate din cauciuc și nu din plastic. Dar negocierile au loc cu ușile închise și cei din Sankt Petersburg discută doar cu statul. Și deși suma acestora e una colosală, oferta e respinsă și li se cere să se-ntoarcă. Prin urmare, vă dați seama câtă vâlvă reușea să stârnească Nadia. Pe orice lucru punea mâna se prefăcea în aur. Ca să nu mai zic de Dobrin, voise Bernabéu să dea pe el un stadion literalmente. Și tot în țară a rămas. Însă haideți să continuăm povestea.

Proletarii din Mica Vienă își reiau activitatea. Se manipulează 15 lăzi pe tură și cea mai înaltă funcție din fabrică este cea de maistră. Păpușile trebuie depozitate, montate, aranjate și îmbrăcate. Și cică în ochii ăia dați peste cap e și sufletul Nadiei (era și Angela, dar s-a vândut).

După Olimpiada din Los Angeles, gimnasta-minune se retrage, deci automat se mărește și producția. De aceea le disperă pe muncitoare medaliile alea. Aka „Fabrica de Bucurii” my ass! Și negresele nu se vând nicicum, nu vor românii să se joace cu ele. În plus, dacă te plângeai de ceva, te transferau direct la fabrica de vagoane.

Dominouri

Se apropie Ziua Națională și românii concep acel flashmob odios și specific ceaușismului. Toată lumea trebuia să cânte – însă imnul, nu invenții.

Ei bine, „de capul lor”, lucrătoarele fredonează „balade” despre normele epuizante, orele nedormite și fricile de zi cu zi. În suflete e beznă de parcă s-ar fi luat curentul, viața-i o măcelărie pustie și oamenii-s mai reci ca fonta. Iubirea e la fel de rară ca portocalele din aprozar și gagicile-s mai căutate ca salamul de Sibiu.

Apropo, numai securiștii și elitele dețin reșouri, în vreme ce grosul poporului îndură iernile cum „se cuvinte”.

De Ziua Muncii fetele sunt poftite la un cico pe Ștrandul „Neptun”. Halatele le folosesc drept pături și în rest privesc bărbații aflați la bustul gol. În timp ce își înfulecă langoșul analizează masculii la sânge: „E bătrân, se vede la slip”.

Când ajung la Timișoara au parte de-o „surpriză” majoră. La concertul Lepa Brena de pe „Dan Păltinișanu”, cineva scandează „Jos Ceaușescu!” și tot stadionul se cutremură brusc. Asta printre mâinile pline de flori și chitări electrice. De-aici încolo lucrurile se schimbă pentru totdeauna.

The Truman Show

La inspecția din fabrică, toate metaforele devin interpretabile. „Un soare ce după noi dispare” și „în mine se aprind scântei” pot însemna că îi dorim răul lui nea` Nicu sau că vrem să ardem ziarele patriei.

Așa cum știm, situația s-a agravat și „cândva trebuie să se întâmple ceva”, spuse o voce din casetofon. Ca atare, câteva dintre colege se pun să fondeze o formație punk. Muzica trebuie să te facă să simți, să țipi și să gândești, nu să te întoarcă doar la dragoste și normă. Asta realizaseră muncitoarele ușurate.

„Trăim în frică, dar ceața se ridică” și „suntem ca niște roboți”. Păi pentru versuri de genu` faci închisoare pe viață. E ca și cum te-ar prinde c-asculți Europa Liberă. În sfârșit, fetele cântă într-un garaj și scriu pe un caiet dictando.

Încep să se întâmple lucruri bizare. Astfel, după o anchetă, o angajată „dispare” efectiv înecată în Mureș și fix lângă podul „redenumit” cel al sinucigașilor. Bănuind ce i se coace, înainte de asta Margareta își „uită” acasă bijuteriile și întocmise o scrisoare.

Așadar, oricare mai scrie vreun cântec și e depistat va da vina pe Margareta, că ș-așa e „plecată” de mult. În plus, după 23 august lumea oricum se va preface că n-ar fi existat defel. Cu alte cuvinte, cine-ar fi avut curajul să-i investigheze moartea? Făceai pur si simplu pe prostu` și te bucurai că încă ești teafăr.

Inventivii

Ai două pulovere pe tine și opincile ți-s rupte de la mersul prin ploaie. Când sufli pe trotuar se formează păsări înghețate, iar la TV Beograd se dau Tom și Jerry cu purici. Uite că tot iugoslavii îs baza, păi Jerry e maro și nu gri? Hai că asta e magie deja.

Electricianul vine călare pe o Mobra și pantalonii săi sunt din catifea furată de la Uzinele Textile.

Știrea zilei e că la alimentara din colț au băgat banane. Ca să se coacă, acestea erau puse-n ziare și urcate pe dulap. Acolo mai aveai un pic de căldură. Așa cum te chinuiai odată să prinzi semnal cu telefonul.

Alții fură cafea sau vopseaua cu care își zugrăvesc casa de la fabrica de vagoane.

Ca să le crească sânii, fetele credeau că trebuia să mănânci fructe rotunde. Nici nu vă imaginați ce aberații puteau să circule. Și Moș Gerilă era Nicu Ceaușescu, de aia nu aducea niciodată nimic. În plus, n-aveai voie să rostești cuvântul „Crăciun”, fiindcă comuniștii erau atei sută la sută.

Olé, Olé!

Într-un final, Nadia fuge în State și Ceaușescu-i furios. Cei care pleacă-n Germania le lasă tuturor câte ceva: un foen cu trei viteze, un televizor Philips color, rochia doamnei Schneider, macrameuri, mărunțișuri, reviste, etc.

În tot acest timp, pe fundal răsună muzica de peste oceane: Michael Jackson, Bonnie M, Genesis, Queen, Elvis sau ABBA, totul pare să indice o schimbare radicală. „I can feel it in the air tonight, hold on.”

Și o căzut și Ceaușescu („io am crezut că s-o împiedicat doar”). Așa că la mulți-ani și toate cele, a nins atât pe pe ștrandul „Neptun”, cât și pe fabrica de jucării „Arădeanca”.

The End

Notă! Acest spectacol vorbește despre vremurile prin care unii nu am trecut ca să ne-arate de unde vin necazurile din prezent. Am trăit într-una dintre cele mai crunte dictaturi de pe planetă, aici în Europa și nu altundeva. Și uneori e bine să înțelegem cât de nasol au dus-o ai noștri. Pentru că maică-mea îmi spăla scutecele-n apă rece și acum e plină numai de noduri. În plus, De la Arad până la Constanța și înapoi aveai aceleași condiții și aceeași mobilă în casă. Toți erau egali, deci toți erau la fel de săraci, dar de proiecte megalomane gen Casa Poporului sau Transfăgărășan erau bani cât încăpea. Nu degeaba porecla lui Tristan Tzara vine de la „țară tristă”, înduram orice rahat doar să nu ne revoltăm. Așa că nu există o definiție mai logică a fricii. Și nici azi nu-i diferit, cu tot cu Generația Z. Pe scurt, halal „fond de reparații”.   

GALERIE FOTO AICI.

P.S. „Arădeanca” lui Cristian Ban va fi rejucat pe data de 28 noiembrie. Click aici pentru programul complet.

P.P.S. Drept bonus aveți aici și o mică completare: