diniş, care mi-a salvat laptopul din ploaie urcând dealul cu mine-n plină noapte la „moş miu”: „hai mă, frate, nu te pot lăsa aşa, mi se rupe sufletu’. pe bune, crezi că mâine-l mai găsești? lasă-mă-n pace, eşti sigur că l-ai uitat la foişor? era pe masă sau chiar în ploaie? man, serios acuma, într-o oră ne-am întors. lasă mistreții, că ai lanternă. auzi, da’ țigări mai ai la tine? de fapt, tu rămâi aici, ce prostii vorbesc? bun, mă piș și mergem. iulian, hai că pierdem vremea! măi, nu mai tot pica, hahaha, dă să te-ajut. alunecăm noi frumos, da’ la-ntoarcere.”

diniş, care uneori cădea pe spate când recita. diniș, care trebuia tras din fața camioanelor. diniș, care-n hoteluri urca la ultimul etaj să le vrăjească pe fete la cinci dimineața cu o „măgura”, că „știu eu că la fete le place ciocolata, nu se poate să nu… păcat că n-am și io o savarină, ceva mai aşa, da-n fine, hahaha.”

diniș, care mereu spunea: „hai să luăm întâi țigări și vedem noi după”. diniș, care ardea cărți să ne-ncălzim. diniș, cu care m-am întâlnit anu’ trecut la „anonimul” și mi-a cerut 50 de ron să se poată întoarce-n bucurești c-a băut prea mult. diniş, care la căsoaia se-nvelise tot în hârtie igienică şi care le dormea pân’ la prânz din orice pat. diniş, care era tot timpul up for it. diniş, cu care cel mai probabil prindeai și răsăritul.

diniş, care citise poemul ăsta până la capăt.