O dramă a mediocrității, a țintirii mai sus decât îți e dat să zbori, dar și a ghinionului de a trăi într-un moment crunt al istoriei. Maia Morgenstern a adus ieri seară, pe scena Sălii Studio, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic, un musical tulburător în limba idiș și, pe alocuri, în engleză: „Astă-seară: Lola Blau”.

O poveste atât de des întâlnită, din păcate, de-a lungul istoriei. Ea, Lola, o actriță banală, evreică, primește pașaport către tărâmul făgăduinței exact în momentul în care semenii ei sunt trimiși să piară. Acolo, în America tuturor posibilităților, află cât de ușor poți obține orice dacă „te vinzi”. Devine o femeie ușoară, cântând prin cabareturi și înhăitându-se cu diverși oameni influenți. Își îneacă viața în superficialitate, iar în scurt timp singurul prieten îi rămâne alcoolul. Nemaigăsind fericire în nimic, se agață de singurul lucru care a a făcut-0 vreodată vie: iubirea față de Leo, un evreu care, de fapt, a fost trimis în lagăr. Prinzându-se cu disperare de această ultimă salvare a sufletului ei amar, se-ntoarce, în grabă, la Viena. Aici este momentul în care piesa își atinge apogeul tragic. Expirată, obosită și obișnuită cu standardele vulgare ale cabaretelor americane, încearcă să-și reocupe locul de actriță respectabilă, la Teatrul Național, însă eșuează în mod jalnic. Vlaga i se scurge, încetul cu încetul, cu totul din corp, rațiunea părăsind-o complet. Se lasă pradă fantasmagoriilor, trăind o viață deșartă, îmbătată cu vise dulci de alinare. Leo nu a murit în lagăr. Ah, nu… El doar întârzie, iar ea, în timp ce-și execută mecanic rolurile pe care deja le urăște, îl așteaptă. Îl tot așteaptă.

Naturalețea interpretării, specifică Maiei Morgenstern, i-a făcut pe spectatori să uite că pe scenă e doar ea, pianista Tatiana Moroșanu și pianul. Talentul ei incontestabil a făcut ca imposibilul să devină posibil, iar o piesă care, în mod normal, ar necesita un număr mare de actori, să se transforme într-un one man show pe care doar ea l-a putut duce până la capăt. Intonația vocii din care reieșeau personalitățile atât de distincte ale fiecărui personaj, muzica atât de autentică vremii respective și atât de potrivită fiecărui moment în parte…

Elementele ce au alcătuit piesa au fost atât de simple, însă simplitatea, în esența ei, atât de profundă. Atmosfera creată pe parcursul spectacolului a avut un asemenea impact emoțional, încât finalul a lăsat, la propriu, publicul cu lacrimi în ochi, fiind incapabil să se oprească din aplaudat. Maia Morgenstern, această zeiță a teatrului, a pus în scenă o piesă care, pe departe, poate fi considerată cea mai formidabilă reprezentație din cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatrul Clasic Arad.