Platformă de cursuri online inițiată de către o echipă din Arad

GameBackground

Realitatea din ziua de azi ne dovedește că tot mai multe oportunități de formare personală și profesională sunt suspendate, amânate sau derulate cu dificultăți și distanțare socială. Pe de altă parte, cresc nevoile de formare la distanță.

Începând cu anul 2017 o echipă din Arad a inițiat platforma online http://thecourses.eu, împreună cu organizații din România, Italia, Spania și Marea Britanie. Proiectul a fost derulat pe o perioadă de 34 de luni și în acest moment platforma are peste 5900 de utilizatori înregistrați din 106 țări iar peste 1500 de persoane au absolvit deja cursurile propuse în limbile română, engleză, spaniolă și italiană.

Platforma pune la dispoziția participantului diferite instrumente de învățare: manual online, prezentări/materiale audio-video, hărți mentale, bibliografie suplimentară, teste, misiuni, evaluare între egali, comunitate de practică, webinarii, instrumente editabile, elemente de progres, sistem de punctaj și multe altele. Cel mai revoluționar element al fiecărui curs este un joc 3D care va permite participantului să experimenteze materialul de învățare într-un mod surprinzător, dar și eficient testând elemente, sarcini, îndeplinirea de misiuni precum și luarea de decizii, ca într-un proiect real.

Cursurile online de formare sunt pentru cei care își doresc dezvoltarea personală, profesională, dobândirea de noi abilități și cunoștințe, îmbogățirea CV-ului sau doresc să activeze într-o structură care derulează proiecte educaționale pe plan local, național sau european.

Cum începe povestea în http://thecourses.eu? Cu mult timp în urmă, tinerii călătoreau din loc în loc, învățând de la diferiți meșteri noi meserii. La capătul a mulți ani de practică și eforturi, deveneau meseriași sau meșteșugari realizați cum ar croitori, pietrari, geamgii, cioplitori, fierari, armurieri, pantofari etc. Acestea sunt căutările unei calfe care a vrut să încerce misiuni speciale oferite de bresle speciale și o comisie la fel de specială.

Ca în vremurile vechi, dar într-un domeniu actual, utilizatorul face cunoștință cu patru tipuri de lucrători de tineret:

– Lider în schimburi de tineri;

– Facilitator în activități de voluntariat;

– Mentor în activități de voluntariat;

– Manager în proiecte Erasmus+.

Tematica, obiectivele cursurilor, descrierea amănunțită precum și tipurile de certificate disponibile se găsesc pe http://thecourses.eu, la fiecare curs în parte.

Echipa arădeană este compusă din:

– Claudiu Schwartz – psiholog, expert în gamificare, programator jocuri;

– Florian Matei – designer grafic, ilustrator, designer de jocuri;

– Camelia Avramescu – traducător, creator de conținut, formator;

– Andreea Sida, formator, responsabil testări și pregătire de conținut online;

– Ioana Popa și Titus Inklovits – lucrători de tineret implicați în pregătirea, testarea și promovarea cursurilor;

– Alexandru Sebesten – ilustrator;

– Iulia Maria Anescu – pregătire materiale, responsabil promovare;

– Cristina Nistor – formator, creator de conținut și responsabil promovare;

– Sorin Victor Roman – formator, inițiatorul proiectului.

Partenerul local este Asociația Millenium Center, o organizație cu peste 20 de ani de experiență în proiecte educaționale pentru tineret.

„Asociația noastră a inserat experiență acumulată din programe similare programelor de finanțare Erasmus+, Corpul European de Solidaritate derulate în ultimii 13 ani să fie accesibilă sub formă de manuale, studii de caz, modele de gestionare a proiectelor, ghiduri și instrumente de descărcat și utilizat.” menționează președintele AMC, Cristina Anamaria Nistor.

Cursurile sunt disponibile în mod gratuit prin proiectul „Cursuri de formare online pentru lucrători de tineret E+”, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Erasmus+.

Partenerii proiectului sunt: Asociația Millennium Center (România), CESIE (Italia), Asociația Mundus (Spania), V2020 (Regatul Unit) iar coordonatorul proiectului a fost Sorin-Victor Roman (Predict CȘD Consulting).

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Uniunii Europene. Această comunicare reflectă doar punctele de vedere ale autorului, iar Comisia Europeană sau ANPCDEFP nu pot să fie considerate responsabile pentru orice utilizare care poate fi dată informațiilor conținute în aceasta.

Comments are closed.