ieri m-am dus la un prieten şi-mi spunea că se întâlnise cu o fetiţă isteaţă, darnică şi şmecheră, dar în sensul bun. respectiva mergea prin clasă să ceară mere şi, întrebată pentru ce le vrea, de parcă ăştia nu le-ar fi aruncat oricum, a zis: face bunica plăcintă din ele. apoi a văzut un coleg cum îşi număra bancnotele şi a mers la el să-i zică „dă-mi şi mie nişte bani”, la care el, tot aşa, „de ce ?”. „păi am văzut că ai mai mulţi şi mi-aş lua o ciocolată”. iar prietenului meu i-a dat o jucărioară de plastic, cred că era un toboşar, „ţine-l numai, că nu ştii când o să ai nevoie.”