Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „Mizantropul”
Regia: Vlad Cristache
Regie tehnică: Emanuel Florescu
Șef producție: ing. Ion Stan
Traducerea: Doru Mareș
Scenografia: Andreea Tecla, Mădălina Niculae
Design lumini: Lucian Moga, Cornel Dume
Sunet: George Dancu
Machiaj: Florina Onica
Distribuție: Alex Mărgineanu (Alceste, iubitul Célimènei), Andrei Elek (Philinte, prietenul lui Alceste) Ovidiu Ghiniță (Oronte, iubitul Célimènei), Michaela Prosan (Célimène, iubita lui Alceste), Iulia Alexandra Dinu (Eliante, verișoara Célimènei), Cecilia Donat-Lucanu (Arsinoe, prietena Célimènei), Ștefan Statnic (Acaste), Robert Pavicsits (Clitandre, marchiz), Călin Stanciu (Dubois, valetul lui Alceste), Emanuel Florescu (Valet)
Data premierei: 13 septembrie 2019

Prin ce încercări trebuie trecut pentru a ajunge la mizantropie? Cât de sincer și lovit pe la spate va fi eroul nostru? Îi este sau nu scârbă de societatea în care trăiește (de voie, de nevoie)? Știe să ierte sau să nu se mânie? Cine e de vină, el sau semenii săi? Dar cu dragostea, cum mai stă? Aici v-o spunem noi pe șleau: iubita sa-i o femeie frumoasă și îngrozitoare în același timp. Prin urmare, haideți să vedem de unde până unde.

Ura

Ne aflăm în Parisul secolului 17, la familia tapiserului regal. Mizantropul intră-n scenă și cântă „Now I Wanna` Be Your Dog”. Nervos, denunță lingăii și falșii prieteni, făcându-i în toate felurile. Știe de metodele lor cu care îți jură credință și tandrețe. Ipocrizia și vorbele-n vânt îl fac să creadă că pedepsirea acestor „prostituate” e de neevitat. Și-ar dori să fie altfel, refuzând goalele elogii ale societății. Astfel, se află-n minoritate și pentru asta e blamat.

Șmecheria și laudele merg toate laolaltă. Nedreptățile și trădarea sunt la fiecare pas, așa că specia umană nu mai are mult. Oamenii te-mbolnăvesc sau te indispun. Se complac, se înrăiesc și-ți provoacă greață.  

Mizantropu-i ironizat; metehnele trebuie tratate cu clemență. Să fim placizi și așezați. Să furăm și să trădăm fără remușcări. Ce mai contează rațiunea, onoarea, verticalitatea? Cum să nu te irite minciuna când tu ții la cinste cu înflăcărare? Prietenia, plină de mister, va ajunge și ea la înțelepciune. La rândul ei, onestitatea n-are de ce să fie cenzurată.

Echilibrul

Viața-i tristă pentru că nu ne vizităm. Cât despre bărbați, nu e nevoie să se-apuce de scris. Pot să își îndure și singuri slăbiciunile. Pe de altă parte, franchețea și comunicarea sunt mereu ok.

Cei de dinaintea noastră erau echilibrați și stricți. Cearta-i bună uneori, dar remediul este diferit pentru fiecare. Totuși, nu putem oricând să fim între patru ochi. Când iubești, lauzi puțin și primești vizitatori. Sigur că prostia ne cam afectează, însă nici injuriile nu sunt productive.

Dacă prin rangul moștenit ai ce îți dorești (dantură, talie fină și deșteptăciune) ești respectat de toată lumea, iar monarhul ți-e prieten. Răceala unei fete nu te poate ține-n loc.

Boala

Marchizul e bine mersi, deci nu are dorința de-a se spânzura. Pe șleau, degeaba critici când tu însuți nu ai limite. Superficialitatea nu se pupă cu norocul și nici cu meritocrația. Inima n-are egal sau măsură și nu e inflexibilă.

Să fim stăpâni pe noi înșine și să nu ne enervăm. Să nu fim aspri, să nu jignim și să vibrăm până la capăt. Unii vor sări chiar să ne consoleze, iar alții ne vor trăda cu o scrisoare.

Respectivii o vor întoarce și nu-și vor recunoaște vina. Dar din gelozie (nebunie)? Ai putea dovedi că misiva e reală? Nu cumva neîncrederea e o moștenire mai grea?

Așadar, impostura face legea și totul se preschimbă într-o făcătură. Triumfă orgoliul și injustiția, pe când inima vorbește clar și de la sine. Ea nu știe ce preferă, însă sigur nu susține spoiala, acreala sau aparențele.

Tristețea-i o povară, iar bucuria se condamnă. Părerea altora ne lasă reci, dar ce crede o anumită persoană ne preocupă enorm. Și uite-așa, se naște obsesia cu verigile sale.

Notă! Fiindcă trăim într-o perioadă-ntunecată, articolul l-am scris mai mult pentru idei. De aici vine și titlul, plus tema mizantropului. În rest, replicile sunt învățate pe de rost. Acting-ul e slab, decorul bombastic (candelabru, mobilă masivă), iar hainele-s de gală. Țărâna (cu care se mânjesc) e elementul efemer, dar limbajul seamănă cu citatele din Yoda. Pe bune, nici nu prea se auzea. Vorbeau ca la serbarea din clasele primare. Cântatul pe masă, plouatul pe scenă, astea nu mă impresionează. Noroc cu piesele lui Iggy… redate și acestea mai mult decât fidel. La fel, cu numărul actorilor s-a cam exagerat.  

P.S. Masa ruptă-n două (și plină de mizerie) ne arată ce înseamnă de fapt interesul.

GALERIE FOTO AICI