#2nash‬? Hai, pa!

2nash

Ieri s-a lansat calendarul cultural al Aradului pentru anul 2016. Mă rog, o tentativă de calendar cultural, dar nu asta e ideea. M-a încercat o tristețe mare, văzând ce fel de oameni sunt prezenți în sală și văzând că, în continuare, se pune accentul pe laudatio-urile aduse administrației locale căreia ar trebui să îi pupăm picioarele pentru cele câteva evenimente culturale existente, dar și pe cantitatea de evenimente ce au avut loc în 2015, respectiv ce vor avea loc în 2016, în schimbul calității acestor evenimente. În același timp, m-am întristat văzând o altă lipsă.

Aveam o listă cu niște evenimente despre care așteptam să se vorbească. Discuția Secretă, fARAD-ul, Festivalul de Științe Umaniste, Festivalul Doinaș. Astea erau câteva dintre festivalurile ale căror date pentru 2016 așteptam să le aflu. Câteva dintre ele.

Am aflat că Discuţia secretă: festival de literatură se va desfășura în iunie, între 9 și 12; că FARAD e programat pentru 13-15 octombrie; că cel de Științe Umaniste va avea loc între 10 și 13 martie. Însă de Doinaș n-am reușist să aflu nimic ieri, de la cei ce au lansat calendarul.

În schimb, am aflat astăzi, din altă sursă, pe care n-o voi menționa, din respect. Am aflat cu tristețe că festivalul nu a fost considerat îndeajuns de important pentru a intra în rândul evenimentelor finanțate de către CMC și, implicit, în calendarul cultural arădean pentru 2016.

În Arad, lipsa crasă de acte culturale valoroase este un lucru pe care îl vedem toți, cu ochiul liber. Nu avem nevoie de lupă sau microscop ca să ne dăm seama de acest lucru. Excluderea Festivalului Doinaș din calendarul evenimentelor mi se pare o ignoranță față de valorile locului, de o valoare precum Doinaș, care este născut în județul Arad, care s-a întors mereu cu drag în locurile natale, care reușește să ducă mai departe numele meleagurilor în care s-a născut chiar și acum, la mai bine de un deceniu după moartea sa.

Dar nu contează că Festivalul de Literatură „Zile și Seri Ștefan Augustin Doinaș” nu a mai primit finanțare. Oricum în Arad avem deja un festival de literatură, Discuția Secretă, așa că nu avem nevoie de altul. Ce ți-e unul, ce ți-e două?! Și Doinaș… oricum nu-i scriitor canonic, nu intră la bac, de ce să-i păstrăm memoria? Dă-l în… cartea de română.

 

blogaradean.ro

 

 

01-2

Comments are closed.