„OldArt” – Un spaţiu, o viziune, o stare de spirit
Spaţiul generos şi colorat de valori arhitectonice a Pieţei Avram Iancu s-a îmbogăţit cu o nouă Galerie de Artă în care sublimul, eleganţa, clasicismul, cât şi o atentă şi modestă simbioză cu modernismul şi-au găsit o formă de „supravieţuire” şi expunere, ca anumite repere artistice să fie readuse într-o lumină şi o prespectivă nouă în acest colţ cultural citadin.
Deschiderea Galeriei OldArt poate fi descrisă ca un rezultat al unui program mai amplu, prin care se doreşte crearea şi susţinerea unui spaţiu dedicat expunerii şi promovării unor lucrări de artă, dar şi încurajarea unui schimb de idei foarte fertil şi activ, într-o zonă dedicată atât lucrărilor cât şi colecţionarilor de artă. Proiectul Casei OldArt are ca punct de plecare ideea iniţierii unui nou tip de dialog, mai direct şi mai eficient, atât în partea de formare, cât şi de consiliere în achiziţie.
Pe lângă expoziţiile de artă, compuse, precum cu această ocazie a primului vernisaj, din colecţia proprietarului Laurenţiu Cladovan, spaţiul Galeriei OldArt va permite şi organizarea unor serii de evenimente cu caracter educaţional, a unor ateliere sau workshop-uri sau a unor live art performance-uri, într-o îndrăzneaţă viziune de viitor. Astfel, sub acelaşi acoperiş vom putea regăsi atât profilul clasic al unei galerii de artă, precum şi non-conformismul pe care-l implică crearea şi susţinerea unui spaţiu activ de întâlnire şi dialog.
Lansarea Galeriei, într-o ambianţă desăvârşită, caracterizată de o nobleţe rară şi un rafinament franţuzesc, s-a bucurat de analiza şi interpretarea artistică, respectiv aprecierile criticului de artă Dan Lăzărescu.
Comments are closed.