Sâmbătă a fost pentru mine cel de-al nouălea spectacol Celelalte Cuvinte, şi ţin să mărturisesc – tot mi se pare puţin. N-avem măsură, nici eu, nici ei, poate de aceea ne-am şi potrivit aşa bine. A fost, fără să exagerez, unul dintre cele mai bune concerte din viaţa mea, şi am fost, de la Prodigy la Iggy Pop, la o grămadă.

Am fost şi acu doi ani la concertul aniversar al Cuvintelor care s-a ţinut în Daos, o sală imensă cu etaj din Timişoara, dar, din nou, eu aşa zic, cadrul restrâns face totul. Aşadar, felicitări Nerv-ului pentru organizare şi sonorizarea de excepţie – şi pentru toate serile în care ne ţin activi, şi mai presus de toate, vii !

Înainte să intru, auzeam oameni mai în vârstă, fani în toată regula, neobişnuiţi însă cu mediul underground, vorbind dezorientaţi la telefon cu prietenii care urmau să sosească în parcarea din faţa McDonald’s-ului: ,,Da, da, efectiv intri într-un gang şi te uiţi după trei lumini, apoi cobori într-un fel de cramă, scrie mare NERV, altfel nu ştiu cum să-ţi explic; pe cuvântul meu că acolo cântă !“ Am văzut oameni frumoşi, îmbrăţişări, bărbi, beri, plete, dreduri, griji uitate, strângeri de mână, legănări, dări din cap, dansuri în revoltă, voci în coruri, cozi de cal, tineri ghemuiţi în faţă în poziţia lotus, femei cochete ultrafrumoase, sau invers, îmbrăcate în piele sau în stil trash, ochi roşii care ustură, plini de lacrimi de la fum, cam asta a fost atmosfera… M-am întâlnit acolo până şi cu Titus Muntean, regizorul arădean cunoscut peste tot în ţară şi-n afara ei, în special pentru producţiile ,,Caravana Cinematografică’’ sau serialul ,,În Derivă’’ de la HBO, care va fi prezent la Biblioteca Judeţeană pe 19 martie, să nu cumva să-l rataţi ! Dar acolo era şi el ca restul, se integra, sărind în sus şi-n jos, umplut de gropiţe şi zâmbet.

Băieţii au fost voioşi, zglobii, tonici şi virtuoşi, şi, ca de obicei, la jumatea pieselor au făcut o scurtă pauză, trecând de la stilul acustic către chitară electrică şi metal. Întotdeauna i-am apreciat pentru mesajul transmis, profesionalismul de care dau dovadă, sunetul distinct de progressive şi blândeţea pieselor, care îţi conferă în orice clipă o stare de bine, bună pentru toate vârstele. Şi chiar dacă clăparul, basistul şi tobarul par a fi cei mai morocănoşi oameni din lume, Călin Pop (chitară/voce) vine mereu şi compensează cu brio, prin eternul său chip de ştrengar şi uşoarele scrâşniri din dinţi, prin prezenţa sa şi mişcările stilate (da, încă mai poate) – cu veşnicul cordon pe după umăr. Îs convins că sunt multe doamne şi domnişoare din public care de fiecare dată îl sorb pur şi simplu, având gânduri dintre cele mai necurate.

Luaţi laolaltă prin ceea ce fac, sunt nişte indivizi fără vârstă, mereu proaspeţi. Aşa cum ar fi trebuit să rămânem cu toţii. Instrumental, sunt peste mai tot ce există în România, unul dintre grupurile care au rămas atâta vreme în picioare tocmai datorită bucuriei lor de a cânta, păstrată peste ani şi ani de trudă, urcând pe atâtea şi atâtea scene. Sunt unele melodii atât de complexe (în special la chitară rece), încât le-am putea ridica, valoric vorbind, chiar şi la rangul unei ,,La Villa Strangiato (pentru cunoscători)’’. Din noul album acustic (Trup şi suflet) puteţi asculta mai jos una dintre piesele mele preferate -Cina dragonului.

Pe lângă toate astea, am avut parte de viitura la tobe a lui Leontin Iovan, care ne-a zguduit minute în şir cu un solo de excepţie. De fapt, cred că cele mai bune piese le-au lăsat pentru început şi sfârşit, şi dincolo de el, având în vedere bisurile, unde, bineînţeles, publicul le-a cerut să revină pe podium cu celebra ,,Iarba prin păr’’, la care Călin a replicat: ,,Nu scăpăm niciodată de piesa asta.’’. La final, au ţinut să spună că au fost de-a dreptul impresionaţi de participarea spectatorilor, zicându-ne la microfon: ,,Aţi fost cu adevărat un public excepţie.’’

Line-up: Călin Pop – guitar, vocals, Marcel Breazu – bass guitar, Leontin Iovan – drums, Tiberiu Pop – keyboards, Ovidiu Rosu – sound engineer