Mă aflu în fața unei dileme ilogico-filosofice. Am două variante pentru articol, dintre care una arată în felul următor:

DQGPRGL´HGWR\VDQGSLH][ HUFRQWDFWPLFURSKRQH VFDSWXULQJPLQ XWHYLEUDWL(…) \:KDWWKH \ ´QGLVDYRUWH[RILQWHUVWLWLDOWLVVXH clogging the tracts of our skin covered bodies; ultrasonic equipment excavates stillness. ª>@8QDGLQVLQJXUHOHVLFHOHPDLSXWHUQLFH´JXULDOHQRLVHXOXLURPDQHVFSDUHVDVLLPEUDFHSURGX…

Varianta ceva mai concludentă:

„Sunt expoziții din ce în ce mai abstracte”, îmi aruncam constatarea spre Călin Man, la ieșire. Abstracte printr-o simplitate bizară, dar cu o subtilitate ce ridică sprâncene și reverberează sinapse ascunse în locuri greu «decodificabile». Am căutat pe DEX după acest cuvânt… „decodificabil”… și nu există, drept pentru care sintagma Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele capătă un sens personal, logico-filosofic.

– apare pe site-ul Radio România Internațional, deci, WOW… avem recenzii și-n diaspora, fraților!

Despre Maria Balabaş e de știut că moderează, din 2008, emisiunea Dimineaţa crossover la Radio România Cultural şi a creat proiecte dedicate noilor forme de creaţie radiofonică (Generaţia sonoră). În 2014 a fost nominalizată la Prix Europa (Berlin) pentru documentarul Maria Tănase – Soundtrack urban pentru o divă. A iniţiat grupuri muzicale precum Avant’n’Gard şi Soare Staniol, inspirate de tehnicile de improzivaţie, muzica electronică, tehnici ale muzicii acustice.

Cu dslx [dyslex] nu ne întâlnim pentru prima oară în cadrul proiectelor kinema ikon. I-am găsit operele de print în revistele Intermedia, iar în ultima vreme se transformă, din când în când, în gH. și ne scrie la câteva expoziții ki în sânge și în cerneală sau în negru și-n roz. În timpul liber (re)devine dslx și scoate sunete și zgomote überfonice. „Bagă sunet, reglaj, 555, ventilator, radio marca Turist și iese DJIHAD” – așa scrie pe DA ARAD UAIIIIIII /// THE CITY THAT NEVER …

Ce va vrea să fi însemnat asta? – L-am întrebat pe Google Translate, evitând să folosesc perfectul simplu, și el mi-a răspuns:

Tot n-ai înțeles nimic? Înseamnă că Limitele limbii tale sunt limitele lumii tale! 

Maria Balabaș și dslx au ales alfabetul Morse pentru a încifra o afirmație celebră a filosofului Ludwig Wittgenstein din Tractatus Logico-Philosophicus (1921) tocmai pentru a împinge aceste limite ale limbajului la maximum și pentru a reduce sensurile ei multiple la grafeme și la sunete. Dar și pentru a cădea cu toții într-o capcană. Internaționalul cod Morse nu ne ajută, în situația de față, decât să revelăm mesajul în limba română, anulând astfel un potențial dialog global, așa cum ni se cere mereu să avem (o situație care ne face să ne simțim într-o continuă „stare de necesitate”).

Aplicate artelor vizuale, limitele limbajului unui artist stabilesc limitele lumii artei lui. Și dacă artele vizuale ar trebui să fie un limbaj prin excelență global, această expoziție performativă își propune să îi facă pe vizitatori martorii unei colecții de voci alterate. Fiecare voce transmite același mesaj, dar fiecare o face pe limba ei: de la originalul german până la sanscrită, latină, aromână, portugheză, suedeză, esperanto ori japoneză. Limbi vii și limbi moarte ori limbi artificiale, care transformă mesajul inițial, limitându-l sau extinzându-i sensurile. Apoi e următorul pas: o alterare de nivel secund, fizică. Lucrul cu arhiva de voci inscripționate pe o bandă poate conduce la haos, la pierderea oricărui sens – o stare de dizarmonie, babilonie.