Mini-cronică Margareta Sterian (pictoriţa)
„Fără să ştie, ea a influenţat o generaţie întreagă de poeţi, între care cel mai neînsemnat ţi s-a adresat chiar acum”. – Mircea Cărtărescu
În stilul sterian putem observa o diluare pală a culorilor, care încântă şi îşi justifică valoarea prin puterea de expresie şi libertatea pe care o are privitorul la contactul cu operele, extrem de sugestive, bogate în sens şi joc de lumini.
Subtilitatea jocului de culori, aproape nefocalizată în unele cazuri, redă o imagine aproape vie, motrică, plină de suspensie, în contrast cu forme ascuţite, geometrice. Nervul optic al privitorului devine arc admirator, capabil să imprăştie tabloul în toate unghiurile. Simplitatea cu care lucrează ca temă înalţă pe de altă parte puterea stilului, care o conturează fără contur prin imagini mişcate, prin joc de lumini, unde lovitura sa de pensulă este ilizibilă.
Este unul dintre puţinii artişti care îţi dau posibilitatea să vezi în acelaşi tablou o altă imagine de fiecare dată. Efectul de fading nu poate fi redat atât de clar nici măcar de un fotograf profesionist, cu toate efectele puse la dispoziţie de o cameră foto. Fundalul este aplicat graţios pentru a se plia pe obiectele şi personajele picturii, lipsite de linie, întrepătrunse şi ele pentru a crea impresia de zoom, de centralitate.
,,Opera este un destin pe care ni-l facem noi.’’ – Margareta Sterian
Comments are closed.