…or revised bullshit I wrote between 2008-2011

 

Istovitor de tânăr

 

Eşti ce te întrebi că ai fi, ai fost pentru a deveni şi-ai vrea să fii toate culorile pe care nu le ştii. Ai vrea ca depărtarea să nu o cunoşti, să n-o poţi privi. Dacă ochiul s-ar uni cu timpul, ai muri.

 

Fulg

Căieşte-te, strop de zăpadă,
Căci ai uitat să mai clipeşti
Şi-ndură-ţi soarta colorată,
Aşa, doar de-o să-ţi aminteşti.

 

No defense

Would you take the time
To live your life ?
Would you have the space
To clear your mind ?
Would you sleeping bag
Under the nothing light ?
Would you play pretend
And grab a star ?

Place your bets, the rime is set,
With dreams prepared before you go to bed.
The timing ticks an accurate pace,
You hear minds merging with reason`s threats.

No defense, no defense…

The clouds align a rainy drape,
You don`t look up, your head is safe.
A thick umbrella glued to your cape,
The forever awaiting, a staple-like shape.

No defense, no defense, no defense, no defense.

Blossom into buttercups and bubbles,
Floss every day, get rid of your rivals.
Sleep the night, live the day without troubles,
You`re the photo of dozens, you`re unique like the thousands !
No defense and no offense, no devil thoughts, there`s no right romance; no fuckin` stance, no takin` chance… no you, no me, no us, let`s dance !
You are each and everyone,
And everyone is you.
You and me and everyone,
Though everyone is you…
Though every each and everyone
And everywhere you ever look:
Everyone is everyone
And anyone is you !

No attitude, just altitude, blame it on the dough.
No leaks emerge, no one can breach,
The line`s cut from the telephone,
The sough has reached the eyelids.

 

Ante & post lânced

 

tremurătoarele tremurânde fără haine picură.
îmi adună gândurile şi mi le spulberă.
scuturătoarele scuturări fără pălărie, dar cu perucă,
se aştern şi se dizolvă-n cer, în roşul de sub mânecă.

cerul, un munte ce îl străbaţi aici, pe pământ,
nu-ţi fie teamă să îl începi şi să-l apuci.
nu şti de unde ? căci l-ai mai început…
nu-ţi fie frică, ci uită-te pe geam, dar nu compune rime, abătut.

totul de-acum aici e-n plus, gândindu-mă la ce mi-ai spus.
la spusele tale spuse cu foc,
la gheaţa răsuflării tale de la Gârnic din cort.
privirea ta a dispărut. sunt o fantomă, în ochii tăi sunt mut şi mort.

fermecătoarele, emfaticele cuvinte seci,
mi-au scrijelit soarta pe veci.
lucrurile scumpe, fără preţ, odată de neclintit, sparte…
lucruri de preţ, dar fără cuget, arse.

ce-nseamnă o depresie? nu mai ştiu. ce-nseamnă să te-nneci?
nopţile, razele noastre ude, repetânde, neatinse,
nu le mai simt, nu mai îmi eşti fierbinte.
te-ai dus, dar mi-am mai adus aminte…

şi-mi mai aduc, când bate vant;
de ochii tăi de sticlă, de trupul tău plăpând, de părul tău cu ou bătut, de Câmpulung…
ascult nimicul şi-mi place să n-aud,
vagabond de tine, legat de lemn, de corzile cu suflet crud.

…rămăşiţele rămăşiţelor,
din când în când
şi-atâta tot,
atât mai pot cuprinde.

 

Amintire de la cinci ani

 

Cu obrajii roşii, ca de drac, cufundat în pat, cu duna până peste cap, auzeam cum sfârâie oalele-ncinse pe foc. Cu un ochi o zăream pe soră-mea cum pigulea aluat necopt, şi eu îi aprobam nelegiuirea ca şi cum mi-ar fi cerut iniţial voie. Era complotul la care participam şi eu în mintea mea ca şi complice. Îi făceam semn pe ascuns şi cu ultime puteri ridicam degetul mare în sus. Bunică-mea surâdea şi-mi împingea compresa rece peste frunte. În spatele ei se petrecea crima. O vedeam cu toata zbârceala şi cutele, cu palmele-ncercate, cu căldura din voioasa ei privire. Afară era iarnă, ea avea treabă şi totuşi… mă felicita pentru boală ? Stătea deasupra mea şi-mi mângâia uşor creştetul prin golurile căciuliţei tricotate. Aiuream şi aveam halucinaţii care-mi încercau privirea şi mi-o învolburau. Aveam palpitaţii, atât de la febră, cât şi de la degetele care mi se plimbau printre nasturi, pe burtică. Corpolenţa ei maternă mă liniştea şi un somn de voie avea să mă cuprindă. Totul fierbea la foc mocnit, totul era atât de plăcut…

 

Chestiuni care si-au gasit finele pe foaie

 

Îmi plac textele narative, când o pagină aleargă după cealaltă fără ca eu s-o pot opri. În linişte mă manifest cuminte, în haos, la fel…mă conformez, îmi ies din minte. Aş vrea să le fac pe toate, dar simt că mă lasă puterea…ajung să adulmec caldura şi să las să treacă şi vremea. Mă bâlbâi şi sunt incoerent cu persoanele dragi; rostesc vorbe goale şi lungi, pe lângă subiect… pentru că le iubesc !
Îmi place să mă joc cu câinele, să mă murdăresc, să mă uit în gol şi să contemplez; să adun riduri de la râs, de la tutun, să am roşu la gât de la băut. Îmi place să fiu vagabond, să nu depind de nimeni ! Ce fain era când fumam pe ascuns, inhalam şi-ncepeam să trepidez. Toată lumea vede norii, tot albi, tot pe fond albastru. Eu însă îi vad altfel, în alte culori, de fiecare dată.
Viaţa mea e o maşină de spălat care învarte hainele fără să le mai scoată la uscat. ,,- Cine a fost, un nebun ?“ ,,-Iuli ? Hmh…un nebun ca oricare altul din noi !“
,,Este voie ?“ Voie de la cine ? Tu ce crezi ? Cum consideri ? Întrebarea asta când o aud simt că-mi apasă pe creier ! De aia nimic nu merge cum trebuie în lumea asta ! Ce bine ar fi să îmi placă să vomit, la câtă greaţă îndur uneori…
Un om fericit e cel care poate alege stafidele dintr-o plăcintă sau fructele confiate din cerealele cu tărâţă, tocmai pentru că are timp cu căruţa.
Încerci prea mult, pierzi ! Nu faci nimic, pierzi ! Ce ai de pierdut ? O să vezi…

 

Mereu pierd

 

Pierd privelişti pe tren, îngropându-mă într-o carte şi mai ratez ceva pagini din ea scriindu-mi gândurile astea. Simt că sărăcesc când nu o pătrund ca lumea şi reiau un paragraf de vreo cinci ori ca să-i culeg esenţa. Cărţile le citesc ca şi cum fiecare pagină ar fi ultima ! Cum ar face-o Nadal.
Dacă mi te opui, pierzi. Dacă mă asculţi, la fel ! Dimineaţa te scoli să nu ratezi răsăritul, pentru ca noaptea să ignori stelele. Câştigi prea des şi pierzi ocazia să te simţi înfrânt. Şi când cazi, o faci urât. Fumezi o ţigară, câştigi o idee, dar pierzi trei minute din viaţă. Oricum le pierzi cât stai să o fumezi, că… stai. Câştigi o gaură la curea doar dacă pierzi două kilograme. Spre casă când mergi, ratezi şansa de-a o face în enşpe feluri. Aş vrea să pot opri timpul şi să ajung acasă umblând anapoda prin parc. S-o iau de la capăt şi să ajung pedalând, ca mai apoi, plin de adrenalină să alerg distanţa, simţindu-mi faţa cum se sufocă de vânt ! Toate astea am vrut să ţi le zic, dar am pierdut şansa să o fac, scriindu-le.
În final, am pierdut trei sferturi din idei scriindu-le pe astea, şi tu, dragul meu, ai irosit aproximativ două minute jumate citindu-le…
Ideile mari se scriu pe serveţel (sau, în cazul meu, pe spatele unui bilet de tren şi a unei facturi de RDS) şi se pierd în mintea noastră, niciodată materializate de marea masă !
Niciodată nu e prea târziu ? Eu zic acum ori niciodată ! Pierdem prea mult timp gândindu-ne cum să-l economisim !

 

все мокрые

 

o altă zi anevoioasă
mi se prelinge pe geam.
cade fiinţa-n oroarea ploioasă,
zăpada-i topită de picuri de hrean.

 

trei puncte

 

ezit să pun punct,
pun trei că-i mai aşa şi mai nu ştiu cum.
mă scol şi-mi fac pâine cu unt,
mă culc înapoi şi adorm mestecând.

 

prolog

 

şi m-am gândit să scriu o carte,
decât să rup din rădăcini o floare.
mai bine tai copacul tot
şi fac din el o foaie.

 

fraiere

 

o să scot o cărticică,
o distribui gratuit.
este plină de bulshit,
şi-acum toţi o cumpără.

 

0tv

 

e ora trei şi douăzeci,
şi lumea-i panicată,
de ce ? nu ştiu, dar presupun,
elodia nu-i moartă !

e trei şi douăzeci acum
şi mama trepidează,
dormind adânc visează cum
doi inşi o torturează…

 

amonte alunec

 

arte del sole
simţurile mi-s treze
şi tu te miri în tine,
cum trec fără regret,
mă plimb pe lângă tine.

şi nu te văd, nu te observ,
făcându-ţi iar ocol.
dospesc încet, stau, zăbovesc,
neant frământ cu mare spor.

când eu, pierdut în mine,
în gânduri şi idei,
compun intens o poezie,
tu în continuu zbieri.

şi plângi, mă tragi de mânecă,
când eu hipnotizat,
cuvânt în al meu sine,
visând ce vrei mă zbat…

încoaci şi-n col` stau şi zăresc,
şi sorb univers moale;
îmi iau elan, m-aventurez,
şi-mi scot pachet, să trag în piept…

de ce să mă trezesc,
să privesc iar înspre tine ?…
…când eu zbor în neştire,
plutind în nesimţire.

 

abătut (în trista realitate)

 

eu vad prea mult, tu vezi puţin,
şi-astfel îţi spun adio.
eu orb fiind, te las cu drag,
păşind în lumea viselor.

tu nu cunoşti şi nu-nţelegi
că văd în technicolor.
tu vezi un film din 40,
alb-negru, incolor…
sunt blestemat mereu să fiu un visător şi-un imprudent,
să văd o realitate fictivă de care sunt dependent,
în timp ce alţii văd lumea precum un mit inexistent.

 

Stâlcită de gânduri

 

Era goală şi mă-ncălzea culcată lângă mine, cu părul cufundat în pernă şi plapuma umflată erotic de pieptul ei. Duna îi ascundea formele şi goliciunea, iar eu doream atât de mult să o astup, spionându-i conţinutul de sub pătură.
Ochii ei pierduţi se jucau haotic cu tavanul, îl luau la dans şi îl învârteau în cercuri şi spirale. Era într-o transă. Mută, cugeta adânc la de toate şi-şi mai muşca din când în când de buze. La ce te gândeşti? ,,Aiurea“, îmi zicea strâmbându-şi pomeţii. Părea prinsă într-un labirint căruia nu-i găsea ieşirea şi relua drumul mereu, frustrată şi nervoasă. Era absentă, departe de mine. O priveam intens, o vedeam cu părul rar şi strâns la spate cu aţă în codiţă unsă, cu genele lipite de pleoape, cu coatele adunate sub creştet şi buzele strânse ermetic; cu botul încrestat, antrenându-şi cearcănele, cutele obrajilor şi ridurile feţei. Ea nu mă vedea. Sprâncenele îi încruntau fruntea şi toată era întărită şi strâmtă. Mai suspina din când în când şi se dădea bătută, mereu se recunoştea înfrântă. Vroiam atât de mult s-o aud, s-o ascult. Nedumerit, încercam să-i intuiesc nerostitele. O mai scuturam de braţ cu palma pe umăr, o animam cum puteam şi o mai dezmeticeam din adâncul gândurilor.
Mereu se-mpiedică şi o ridic, dar ea revine tristă. Sunt incapabil şi neputincios, mereu poartă o luptă. Schimbarea nu o poţi distinge nicicând, mereu renunţă la zâmbet. Cam asta am conştientizat eu de curând şi asta mă frământă.

 

Diapozitive cu tine

 

îmi închipui licări de lumină din pupila ta plină în noapte,
a cărui veşmânt îţi acoperă zâmbetul, învăluindu-l într-un negru mormânt;
căci scumpa mea nu doarme, nu poate. în capul meu apar imagini distorsionate.
acum stau şi freamăt, căci altceva nu pot, decât s-aştept şi să simt rece,
o altă zi de-ar trece.
gândul îmi sare la diapozitive cu tine,
o altă zi de-ar trece…

 

Pentru Ioana

 

Cufundat pe dormeză, cu spatele proptit de nişte perne bătrâne (dar netede), cu coloana anchilozată într-un mod plăcut şi înconjurat de un cadru mort, amorţit, am început să citesc. Stăteam sub pătura îndoită în două, sub care, ce-i drept, mă coceam. Îmi frecam pulpele una de alta şi mă bucuram de fermitatea lor. Ştiam că-mi miroseau picioarele până la glezne şi beyond, dar cui să-i pese, mie? Există o altă zi pentru asta, şi alta… Mai scoteam un picior, îl lăsam să alunece uşor, aproape de linoleu, când deodată, am dat de papucii bunicului, maro şi pricăjiti (old school e puţin spus). Mă gândeam la cât de drăguţă e totuşi ideea de casă făcută din chirpici. Ce viaţă trebuie să ai când trăieşti într-o zonă rurală. Priveam cu nostalgie spre telefonul îngălbenit şi vechi, în care bagi degetele-n găurele şi le plimbi repetat până formezi un număr. Din când în când, mă mai vizita la ureche câte un ţântar, văzând pesemne că prin alte căi nu mă mai poate exploata. Şi-a făcut probabil plinul, odată ce am adormit.
Satul niciodată nu l-am agreat. Un purice făcea haka pe pielea mea, că doară mi-o trebuit să mă joc cu câinele şi să-lîindes în poala mea. Îl împingeam strâns şi el se urca cu ambele membre, întinzându-mi laba. Acum îl auzeam cum rodea afară preşul sintetic şi cum tuşea. Făcea şi el impresii. Ştiu eu, când vin, abia aşteaptă să se dea în spectacol să-i dezleg grumazul de lanţ. Mi-era drag de biata javră. Nu-l opream, ,,distrează-te prietene, la urma urmei, ce-ţi pot face ei ţie, de caftit nu vor cuteza“. Citeam ,,Eleganţa ariciului“. Sorbeam paginile, era perfect. După o ţigară şi o serie de flotări (ce combinaţie) mă delectam cu o carte care-mi aducea aminte de o bună prietenă, cu care am pierdut legătura de vreo trei săptămâni. A-nceput să-mi fie dor de Ioana şi pentru un moment am simţit un fior de mâhnire în vine.
Totul era într-o stare de hibernare, de pauză, şi eu continuam să profit de izolarea mea, fiind foarte împăcat cu mine. Aveam totul, aveam linişte. M-am cuibărit în aşa fel încât lumina televizorului bătea pe paginile cărţii: roşu, galben, dădeam pagina, albastru de US Open, mai ceva ca unul de Voroneţ… Mai trăgeam totuşi cu ochiu`la scor. Un meci de tenis, sau palma mea pe o filă? Ciudat, zilele astea mă cuprindea singurătatea, dar acum mă simţeam foarte implinit şi bucuros de compania propriei persoane. Telefonul l-am încărcat doar că să-l uit acasă, şi râdeam în sinea mea de mişcarea înţeleaptă (deşi total involuntară) de-a-l lăsa în urmă. Nimeni nu mă putea căuta, eram invizibil. Auzindu-l pe bunu` cum mai oftează prin somn şi răsuflă cu greu, mă gândeam că face şi el 80 de ani şi n-o s-o mai ducă mult, lucru pe care deseori îl regret. Ce-or face oare albinele fără migala şi atenta lui grijă? De unde vine pasiunea asta nebunească de apicultor, de unde dracu` se naşte o asa ocupaţie? El o avea în sânge, la propriu. Îl muşcă vreo trei-patru albine pe zi şi el continuă să dea târcoale stupilor. Trist cum alţii iau un căcat de borcănel de miere de pe piaţă, (îmbunătăţită şi aia cu zahăr), când eu aveam o canistră în casă. Ce naiba, mă simţeam de-a dreptu` superior !
Tot timpul mă torturez să nu dorm, gândindu-mă că mai am atâtea vise de-mplinit şi-atatea lucruri de făcut. Lenevesc mereu pe unde apuc şi-mi antrenez pungile de sub ochi. Alternez zile în care mor după ciocolată şi altele când halesc un kilogram de mere sau înfulec lubeniţa toată. Oricum merele nu-s lipsite, şi pe lângă, o piersică sau un strugure nu poate decât să mă bucure. Îmi aminteam cu plăcere de seriile de genoflexiuni, flotări şi abdomene care aveau să mă aştepte în zilele următoare, vizionând anumite filme care, încet, încet, vor dispărea de pe lista întocmită acu` patru zile. Presupun că toată lumea mai face dinastea şi planifica, ceea ce nu-i întotdeauna un lucru rău, ba mai degrabă unul care încântă şi te duce cu mintea la timpul liber şi ce-ai putea face cu el, pentru că nu se referă la o rutină, la ceva repetabil, sau un ciclu, ci la ceva calculat, la echilibru.
După primele 50 de pagini am regretat că nu mi-am notat câteva cuvinte, să le dau un search pe dexonline şi să le caut semnificaţia. Gândul că până în octombrie trebuie să mai dau jos înca şase kile mă lua cu groaza, dar dacă restu` 22 care acu` doi ani se aflau pe mine au dispărut… Regăseşti împlinire în acţiunea de-a alerga, de-a-ţi forţa braţele, trunchiul, gambele, până şi pomeţii. Îmi era dor de sudoare, pentru că mă bucura senzaţia unui duş-recompensă la finele acestora şi tragerea divină a răsuflării. La mine, întotdeauna există acest ,,necessary evil“, în cafea, în ceaiurile mele diuretice, o tonă de fructe, apă-n prostie şi idioţenia de-a fi condus de liste cu planuri, pe zile, pe luni, cu tot felul de dorinţe. Mă obosea numai ideea că n-am să le termin poate niciodată, mereu mai apare câte ceva şi le abandonez, dar îmi place să le ştiu acolo, în sertar, putând fi tăiate oricând cu o sumedenie de linii de pix. Mereu sar în extreme şi vreau să le am pe toate, să fac sport, să-mi păstrez neuronii activi şi mintea lucidă, să fiu nebun, să fiu ponderat, pentru că normalitatea oricum e acolo, imediat după colţ. La somn nu mă prea gândesc, sper să nu mai adorm iar la televizor, care îi si cel mai mare clişeu.
A prins viaţa şi cartea, cu tot felul de gângănii căţărate pe ea, iar eu mă feream să le presez de vii printre file. Un ceas pe perete, fluturi kamikadze pe ecran, greieri, şi ,,stimaţi telespectatori, este 3-0 pentru Rafael Nadal !“ Puşa lătra şi scheuna după mine. ,,De ce nu doarme la ora asta? În fine…“ Nu-i aşa ce ciudaţi îs jucătorii ăştia de tenis? Fileu, mingi şi sorturi îmbrăcând nişte roboţei care joacă până la epuizare, până când unul dintre ei va fi declarat învins. Îmi amân lectura pentru nevoia de a scrie. Cuvintele-mi veneau ca o uşurare, scrise mâzgălit şi în grabă, fără lampă şi fără prea multă lumină. Ce voi face eu cu aceste litere împreunate? Le-am scris pentru mine, şi dacă vrei, le-am pus pe foaie şi pentru tine. Nu voi face nimica cu ele, vor ajunge nişte arhive pe blog pe care nu le va citi nimeni, ucise de nevoia pentru actual, pentru un ,,now“ efemer, ziua de joi va fi uitată pentru ziua de vineri.