Lumi

FITN7: „Pisica lui Schrödinger”, de Alexa Băcanu
Regia: Alexandru Berceanu
Documentarist: Andreea Chindriș
Coregrafia: Mădălina Dan
Consultanți: Alexandra Sofonea, Gina Enache-Tuppad, Mădălina Sava
Scenografia virtuală: Ciprian Făcăeru
Designer de interacțiune: Florin Dumitru
Costumele: Ina Isbășescu, Luiza Enescu
Producție costume: Atelier Persona
Distribuție: Valentina Zaharia, Vlad Benescu
Coproducție: unteatru, București & Proiect 2

Piesa vizează boala secolului, și anume, anxietatea sau mai generica „depresie”, pe care se zice c-am avea-o fiecare și nu prea știm de ce (deși ar trebui). Așa se face că dimineața ne sculăm încet și orice sarcină ni se pare imposibilă. Sigur, lucrurile astea stau ascunse foarte bine, de aceea haosul în care singuri ne-am plasat persistă. Prin urmare, nu exteriorul ne dictează viața, ci percepțiile noastre asupra realității. Vocile interioare ar trebui să ne ridice și nu să ne provoace necazuri și blazare. Soluția e simplă: să conștientizăm că orice problemă e personală și că dincolo de asta se află „salvarea”.

Una

Trenurile pierdute și relațiile eșuate se amplifică de n ori în mintea noastră și ne provoacă pagube; corpul uman în sine are o istorie de peste 300.000 de ani. A trecut prin cutremure, apocalipse zombi, războaie, incendii, meteoriți și încă poate veni un virus să ne termine pe loc. Singularitatea nu va întârzia nici ea să-și facă prezența, iar inerția și fricile ne vor afecta destul de grav.

În fața blocului (că unde altundeva) reluăm toate lucrurile care ne-ar putea distruge. Suntem un el și-o ea (pe ea o cheamă simbolic Luminița). Întocmai ca un avion low cost, un ghiveci cu flori ne poate ateriza în cap, iar alunițele ni se vor descompune în celule otrăvitoare.

Pentru c-a mâncat o găină, tatăl Luminiței a tăiat pisica-n două. Ulterior, și-a făcut bagajele și și-a părăsit familia. Două dintr-o lovitură (abandon și cruzime față de animale).

Alta

Tatăl no. 2 o pipăie pe Luminița. Iată, un eveniment nasol e de cinci ori mai puternic decât unul pozitiv, în special în cazul abuzurilor sexuale. Și cu „La mulți ani”-u`, luați-o ușor, că poate unii nu vor să trăiască nu știu cât. În vorbele lui Seneca, important e nu cât trăiești, ci cum.

Mama face curat după turiști și-n pauze îi scrie Luminiței un mesaj (n-are timp de propriul copil). În general consideră că fiica sa e leneșă, iar la rândul ei, Luminița e prea visătoare să aibă și prieteni. Aceasta se trezește cu un ghem în stomac și vede sms-ul: „La mulți ani! Ești bine?”. La 6 dimineața, cineva fumează în aceeași cameră cu ea. Mai mult, indiferent de zgomotul extern, va trebui să scape de propria persoană. Sănătatea între patru pereți e și ea de luat în calcul.

Se trezește fără să știe dacă a dormit destul. Într-o zi, trupul ei va avea pleoapele-nchise. E la spital cu tubu-n gât. Asistenta dă draperia la o parte, iar afară ninge… e și ăsta un moment. Totul e învăluit în apă înghețată, iar sentimentul e unul recomfortant.

Monologul celor doi e întărit de un dans cu mișcări cel mult bizare. Totuși, n-a fost ceva foarte reușit, iar proiecțiile mă interesează prea puțin, câtă vreme substanța-i ascunsă sub lasere. Pe deasupra, textul în sine e destul de plat. Prin urmare, spectacolul e lipsit de vigoare și nu se ridică la nivelul ambalajului. Ideea e ok, da’ prezentarea ba.