„Convinge-mă că mă vei iubi cu atâta suferință câtă am îndurat” (Mian F. Haiste)

Lanțuri, lanțuri, lanțuri! Strâng tare, lasă răni, trezesc FURIILE antice! Distrug nopți! Lanțuri, roșii, făcute din foc și pârjol, lasă gust amar, lasă venin, lasă vorbe urâte!

Lanțuri, lanțuri, lanțuri… distrug, distrug tot! Ca și războaiele lumii, războaiele sufletești distrug, priviri și mângâieri. Și acum stau și aștept… un semn… dar teamă mi-e că nu-l voi putea vedea, lanțurile mi-au ajuns pe ochi, mi-au ars ochii! S-a dus! S-a dus! S-au dus…

Grele, grele, grele lanțuri! Hercule ar fi doborât! Dar nu eu! Eu sparg lanțuri! Le crap între patru beri și 5 scrumiere! Ducă-se dracului toate! Eu fac lanțul în țărână! Am cuvintele! Lanțuri, lanțuri, lanțuri! În mâinile mele prefaceți-vă-n cenușă! Sau îngropați-vă-n ele!

Ori eu, ori lanțul! Dumnezeu… el știe? Știe pe naiba! Eu știu! Eu! Nu lanțul!