Kinema Ikon. Sezonul 3, episodul 4. 28 aprilie, 2016.

Am ajuns din nou în interiorul camerei Kinema, acolo unde se petrec cele mai bizare lucruri posibile pe metru pătrat şi unde vârstele oraşului comunică între ele fără inhibiţii sau condiţionări. Este locul unde, la final de an, dadaismul va lega nişte idei de sine stătătoare doar într-una singură şi ramificată, scoţând la iveală implicarea unui număr impresionant de artişti contemporani din aproape toată ţara. Un an într-o încăpere, mai exact un festival static sau un fel de carusel… şi cine ştie ce nave spaţiale vor mai răsări, camera e cât se poate de voluminoasă.

Din această coabitare nu putea lipsi nici pasarela care leagă parcul de ştrand, prezentată într-un mini-clip pus cap la cap de fondatorul mişcării, în persoana lui Călin Man. Exponatele se pot atinge (şi chiar mâzgăli), aşa încât nu există vitrine pentru a împiedica interacţiunea reală/palpabilă a celor prezenţi cu obiectele de artă.

Mai mult, în această ediţie (sau sezon, cum vreţi), Kinema Ikon-ul şi-a deschis porţile şi celor care doresc să depună obiecte într-o maşină a timpului care le va transporta până în anul 2070. Aşa e când nu ai răbdare să te şi teleportezi. Acest orăşel al copilăriei (care încă e al nostru) ne oferă deocamdată ocazia să aşteptăm într-o staţie de tramvai şi să formăm împreună o comunitate stabilă, care va supravieţui doar datorită memoriei noastre colective.

Joia aceasta, lucrarea i-a aparţinut lui Bogdanator, care a venit în faţă cu ideea unui cap de porc, reliefând astfel mentalitatea noastră de fiinţe primitive. Însă noutatea a fost ilustrarea unui porc-oracol la care mergem ca la moaşte sau ca la ghicitoare. Oare ce mai ascunde de noi viitorul? Cred c-ar trebui şi noi să procedăm ca vânătorii care-şi decorează casa cu capete de animale.

Dedesubtul bestiei zăcea un corp uman umplut de activităţile noastre cerebrale, înrămate şi ele cu o bandă portocalie care tăia din cap şi din picioare (think a little…). Oranjul  simbolizează aici emfaza, stridenţa şi prostul gust de pretutindeni. Mai era şi periniţa roşie de stat în genunchi, pe care dacă te puneai, te lua cu ea, având ataşate nişte roţi mobile. E exact cum se întâmplă când simţi că ţi se duce pământul de sub tălpi.

Un alt motiv de bucurie a fost vulpea roşie care-a reuşit să se strecoare în maşina timpului, concepută de artista Newclearfairy, iar pilonii cu panglici galbene pe lângă care trebuia să treci semnificau o mare inaugurare făcută posibilă şi fără politicieni. Şi cine ştie, poate-n viitor vom vrea şi capul vulpii, doar aşa, ca imagine din folclorul popular.