Trebuie să mă reinventez. Trebuie să fac ceva pentru că altfel e clar că voi sucomba presiunii pe care, culmea, mi-o institui singur. Simt că trebuie să fac mai mult, dar mai mult în sensul că să ating și alți oameni, însă nu știu unde să mă îndrept. Am energia specifică să investesc, dar nu știu în ce direcție. E prostesc, stupid, să investesc în scris. Dar aici e locul în care pot să îmi arăt sufletul. Unde naiba aș putea? I mean…

Băi, e greu. Gândesc în muzică, gândesc în versuri, gândesc…alături. Alături de realitate, de multe ori. Gândesc, calculez, raționalizez, dar nu pot ajunge acolo unde simt că trebuie. Poate și din cauză că nu știu unde vreau să ajung. Poate de aceea nu știu ce să fac, unde să investesc, unde să muncesc. Încerc, zi de zi, să-mi dau seama care e scopul. Fuck me if I know!

I wanna be the best version of myself, and God only knows, I have so many  versions of myself. Și le am, nu pentru că sunt un om versatil, ci pentru că am destul de multe insecurități cu mine, încât să mă hotărăsc pe una and work that shit outta my system.

Acum, că am un kid lângă mine, eu vreau ca el să citească toate prostiile mele, să le discutăm împreună la o bere și să vedem unde frast am greșit. Asta pentru că el, oricât mi-ar fi de apropiat and shit, poate să-mi ofere un punct de vedere care nu poate acum nimeni să mi-l dea. Unul obiectiv cu influențe subiective. Honestly, I can’t wait.

And then, motherfuckers, be ready! Cuz imma find my true self, and fuck you up. I know how to write, i just don’t know when to do it.

Deja, oricum se întâmplă chestia asta, echilibrul pe care l-am căutat atât de mult, toată viața, a venit acum cu el, my kid. It is something that completes my journey. I feel ready now. I feel that I can actually write what i wanted my whole life.