O nouă promoție de „kinewcomers” – tineri artiști veniți direct din băncile liceului – a fost introdusă publicului amator de artă experimentală în vara anului trecut (2018), la expoziția „Subsol16”, iar vinerea aceasta, o mare parte dintre ei au revenit cu lucrări noi, la faza a doua a acestui proiect: „Subsol16.2: Exit Space”.

De această dată, în Sala kinema ikon din incinta Muzeului de Artă a expus un număr mai mic de tineri față de anul trecut, însă majoritatea dintre ei au prins gustul kinema ikon și se află acum la a doua experiență cu tutela arădeană. Aceștia sunt: Otilia Lacatîș, Andreea Gugescu, Mădălina Șirban, Maria Haiduc, Bogdana Knapik, Deborah Nagy, Cătălin Alb, Paul Moț, respectiv Emilia Sandu, singura nou-venită „în club”.

Ei fac parte din așa-numita „Generație Z” (sau, prescurtat, „Gen Z”): s-au născut în acest mileniu, în anii 2000, și au crescut – vorba aia – cu smartphone-uri în mână. E o lume interconectată prin social media pentru ei, mesajele multimedia sunt „Insta” și englezismele din vocabularul lor nu au fost niciodată o fiță, ci o normalitate (ba chiar banalitate). Se ridică astfel o întrebare din reflex:

Cum diferă modul lor de a privi arta experimentală?

Să nu uităm că – virgulă, nah! – kinema ikon va atinge anul viitor nu mai puțin de 50 de ani de existență, fiind un real promotor în domeniul artelor experimentale în România. Asta înseamnă, desigur, că din anii ’70 până în prezent, kinema ikon a avut de-a face cu artiști arădeni (și nu numai) din generațiile supranumite „Silent”, „Boom”, „X” și „Millenials (ori Generația Y)” (denumirile aparțin sociologilor William Strauss și Neil Howe), iar era – am putea spune deja – istorică din care provin aceștia a fost indubitabil diferită față de era actuală, începutul acestui așa-zis „Secol al vitezei”.

Printre lucrările tinerilor la această ultimă expoziție kinema ikon găsim instalații, stickere, video, în mod special fotografii și un accent impulsiv pe text. E o tendință de pixelizare, respectiv de documentare și reciclare ale unor obiecte arheologice. Se observă cu ușurință o fascinație și suavă ironie manifestată pentru „vechituri”, precum și o reflexie a preocupărilor cotidiene, o dorință de exteriorizare a modului lor de gândire și importanța confecționării unor citate probabil-relevante… la care se adaugă sticker-ul cu superbul joc de cuvinte cu tentă sarcastică: „I AM IRRELEPHANT”.

Răspunsul la „marea” întrebare de mai sus s-ar putea să fie o surpriză pentru unii și s-ar putea la fel de bine să nu fie pentru alții: nu, nu există (deocamdată) nicio diferență sesizabilă între arta Generației Z și a artiștilor adulți, cel puțin nu în modul de expunere, dar se reliefează o punere în discuție oarecum mai intensă a raportului cu societatea. Inevitabil (și poate chiar involuntar), totodată chiar a raportului cu generațiile vechi.

Circumstanțialul acestei supoziții eșuate în căutarea vreunei inovații ori semn de tranziție, așadar, derivă din însăși caracteristica tutelei arădene kinema ikon (și a artei experimentale în general, care nu a apărut din senin azi sau ieri), deoarece – așa cum îmi place să spun și să mă tot repet – kinema ikon a experimentat încă de la bun început „arta viitorului”, deci arta prezentului nu are decât să rămână, momentan, în prezent.

Cel mai important lucru, însă, este tocmai experimentul: primii pași spre explorarea unui nou unghi al artelor vizuale și spre noi posibilități experimentale au fost făcuți de kinema ikon, iar acești „kinewcomers” prezintă, categoric, un excepțional potențial. Tocmai de aceea, abia aștept să comită alte noi nebunii artistice în viitorul apropiat!