Arad Culture – Cu cine stăm de vorbă ?
Ruthie - Mă numesc Ruth Borgfjord, sunt producător de teatru pentru o companie mică din Nordul Canadei, în Whitehorse, Yukon, care se numeşte Nakai Theatre. Asta sunt eu. Asta fac. Sunt din Arad. M-am născut în Deva, am locuit în Simeria până la şaişpe ani. Până când m-am mutat cu părinţii în Arad. Acolo-i acasă, în Arad. De unşpe ani locuiesc în Canada şi de trei ani lucrez pentru compania asta ca producător de teatru şi ca director de marketing

Arad Culture – Super. Şi de câte ori ai venit în unşpe ani acasă, cam ?
Ruthie – În primii şapte-opt ani cam două săptămâni pe an. În ultimii ani de când lucrez pentru compania asta de teatru, pentru că stagiunea merge ca-n ţară, din septembrie-octombrie până-n mai, verile prefer să mi le petrec acasă, că mi-e dor de familie şi iubesc România. E ţara mea şi no, mi se pare normal să vin acasă, că-mi place foarte mult.

Arad Culture – De ce zici că iubeşti România, pe lângă faptul că este ţara ta natală ?
Ruthie - Nu ştiu, e o întrebare care mă întreabă mult. N-am un răspuns prea elocvent pentru asta. Poate doar pentru că aparţin aceslui loc şi atât. Adică, îi fain şi aicea. Şi aicea am prieteni, dar pentru mine contează rădăcinile. Îs super încântată să fiu aproape de ai mei. Nu aş zice că e neapărat necesar ca fiecare să rămână şi să trăiască în ţara de unde provine. Cert este că îs fericită când îs în ţară. Familia-i foarte foarte importantă. Am două nepoţele şi mai nou un nepoţel proaspăt născut.

Arad Culture – Ultima oară te-am văzut la Eurounderground Festival. Ai fost de la-nceput până la capăt sau la care piese ai fost ? Care ţi s-au părut mai bune şi cum ţi-a plăcut festivalul per ansamblu ? Ce impresie ţi-a lăsat ?
Ruthie – N-am apucat să merg la toate, dar da ! O fost super fain. Am fost pentru prima oară la Underground şi am rămas foarte impresionată. Mă bucur că s-o nimerit să fiu în ţară. Îmi place foarte mult teatrul ăsta experimental, chestiile noi. Nu zic, îmi place şi cel clasic foarte mult, dar nu în egală măsură.

Arad Culture – Ce mai faci tu pe lângă teatru…
Ruthie – În timpul liber sunt fotograf. Fac parte din Foto Club Arad şi am făcut fotografii la Festivalul Interetnic în 2011. Aşa am fost la majoritatea pieselor. Or fost piese unice şi acolo.

Arad Culture – După tine, cum se educă un public ? Pentru că tu eşti totuşi producător şi totuşi producătorii trebuie să aibă în vedere lucrul ăsta, nu ?
Ruthie – E o discuţie pe care noi o avem constant aici în Whitehorse, unde lucrurile nu se întâmplă foarte diferit de cum s-ar întâmpla ele în România. De obicei se bat cap în cap două lucruri diferite. Adică ce le place oamenilor de teatru/artiştilor să facă şi ce îi place publicului să vadă (sau ce i se vinde). E, aşadar, o întrebare pe care ne-o punem şi noi foarte des. Ce ar trebui să facem ? Să lucrăm pentru public sau să ne dedicăm artei ? Anul trecut, în stagiune, am avut o piesă plină de nou. Privea mai exact poveştile necunoscute ale oamenilor care trăiesc în sărăcie aici în Whitehorse. Poveştile toate au fost combinate într-o singură piesă, la care au participat cinci actori care jucau douăzeci de roluri şi prin urmare, tot atâtea poveşti. Ce a vrut să transmită regizorul mi s-a părut foarte poetic şi fain… textul o fost incredibil ! Pentru mulţi însă nu o fost aşa. Unora le-o plăcut foarte mult, alţii pur şi simplu nu or princeput cum de o piesă de teatru nu nici început şi nici sfârşit Concluzia la care am ajuns noi e că trebuie să existe echilibru între ceea ce facem pentru public şi ceea ce facem pentru noi. Pentru a ne ieşi nouă ce vrem noi să iasă.

Arad Culture – Ce poţi să ne spui despre promovare ?
Ruthie – Trebuie să fii inteligent şi să ştii cum să stârneşti interesul oamenilor pentru teatru. Pe lângă clipuri video (vezi la sfârşitul interviului) şi mai alte cele, noi spre exemplu, am optat anul trecut pentru o promovare mai îndrăzneaţă, ce a constat în tricouri şi insigne pe care stătea scris ,,Theatre junkie’’.

Arad Culture- Ziceai că trăieşti într-un oraş mic în care există totuşi cinci companii de teatru…
Ruthie – Exact. 25.000 de oameni în tot oraşul şi cinci companii de teatru. Chestia care-i diferită de România e că în ţară majoritatea teatrelor sunt de stat, ori aicea nu există aşa ceva. Toate-s non-profit sau particulare. Şi toată lumea depinde de fonduri publice, la fel cum în ţară teatrele aplică pentru fonduri europene, depinzând în mare măsură de ele. Chiar dacă spiritul de competiţie există, toţi primim fonduri, doar că şi astea îs cam limitate.

Arad Culture – La 25.000 de locuitori, cinci companii. Voi mâncaţi acolo numai teatru sau de unde interesul acesta atât de mare pentru teatru ?
Ruthie – Nu ştiu. E un orăşel superb sincer, dacă îi să ne referim la lucrul acesta. S-a făcut un chestionar anul trecut cu cel mai fain oraş micuţ de locuit în Canada şi Whitehorse o câştigat tocmai prin faptul că departamentul artistic de aici, din toate punctele de vedere (teatru, muzică), e foarte dezvoltat. Mulţi pictori, mulţi artişti…

Arad Culture – Faceţi teatru pentru Whitehorse, dar mă gândesc că vă prezentaţi piesele şi altundeva…
Ruthie – Da. Sigur. Să-ţi explic cum funcţionează compania noastră. Noi ne diferenţiem de celelalte companii de teatru din oraş prin faptul că adoptăm o cu totul altă politică, spre deosebire de acestea şi spre deosebire de ce făceam noi acu câţiva ani. Adică ne-am îndreptat privirea mai mult înspre dezvoltare. Adică, pe lângă profesionişti, am hotărât să lucrăm şi cu foarte mulţi amatori. Înainte de a începe stagiunea, avem un eveniment numit ,,24h Playwritting Competition’’ – competiţie de scris scenarii. Unde absolut oricine poa’ să participe. Toţi sunt invitaţi. Oameni care or jucat în teatru, oameni care n-or mai scris niciodată o piesă. După acest eveniment avem cabaret, unde toată lumea-şi prezintă câteva minute din piesele pe care le-or scris. Îţi poţi aduce şi prietenii, care şi ei pot fi actori. E totul foarte grassroots. E o chestie foarte faină, mai ales cu fondurile pe care le primim, fonduri care ajută pe oricine să-şi dezvolte talentul. Şi în fiecare an îs una-două piese care pur şi simplu îs foarte foarte bune. Le luăm, contactăm un artist şi îi spunem: ,,Vrem să te plătim pentru doi ani ca să scrii scenariul ăsta. Ca să-l dezvolţi.’’, după care luăm legătura şi cu nişte dramaturgi. ,,Sifilis, a love story’’ o fost o piesă foarte reuşită, cu care am participat la festivalurile de aicea şi acuma va fi dusă la Edmonton Fringe, care e un festival foarte mare în Canada, la fel cum e Festivalul Edinburgh din Scoţia.

Arad Culture – Când ai plecat în Canada ai plecat cu gândul de a face teatru ? N-ai avut altă oportunitate în ţară să o faci, nu te puteai muta în alt oraş sau Aradul e un oraş prea mic pentru teatru ? Te întreb pentru că o pasiune de genul e cam greu să se transforme în loc de muncă, la noi în ţară cel puţin…
Ruthie – Plecarea mea din ţară nu prea a avut nici o legătură cu teatrul de fapt. Probabil ai mai auzit povestea: ,,Când două persoane se cunosc, se iubesc…’’ Ce să mai, poveste tradiţională de ,,te-am văzut, mi-ai plăcut, am venit unde eşti’’. Când am ajuns aici în Whitehorse, primii cinci ani am lucrat pentru guvernul canadian, într-un domeniu complet… nelegat de teatru. Am lucrat ca şi childcare inspector. Asta e de fapt specializarea pe care o am din facultate, inspector pentru early childcare education (adică creşe, grădiniţe).

Arad Culture – Ce faceţi în general de Ziua mondială a teatrului ? Care a fost cea mai memorabilă chestie de care îţi aduci aminte şi pe care ne-o poţi împărtăşi ?
Ruthie – Sincer, nimica special. Mergem la o bere. Cam aia se întâmplă de obicei.

Arad Culture – Ce te-a atras la teatru atât de mult ? Ce simţi când când te referi la teatru ? Ce stare îţi transmite ?
Ruthie – Totdeauna mi-o plăcut teatrul. Ţin minte când eram la liceu la Moise Nicoară cumpăram abonamentele alea foarte ieftine pentru elevi şi mergeam la Teatrul Clasic. Atunci probabil mi-am dat seama că e o artă incredibilă. Când căutam un loc de muncă aici în Whitehorse după lucrasem pentru guvern, numa’ ca prin noroc şi întâmplare am ajuns să lucrez în teatru. Mai exact, o prietenă de-a mea era managerul general al companiei Nakai Theatre şi aveau nevoie de cineva să organizeze un singur eveniment foarte micuţ. Şi am zis ,,Oh, mi-ar face mare plăcere. Da ! Sigur că mă bag.’’ cu toate că era vorba iniţial doar de un one time thing. Proiectul o mers foarte bine, după care am primit un proiect mai mare. Şi ăla o mers foarte bine. Apoi m-au angajat pe tot anul Asta-i o chestie foarte faină despre Whitehorse. Îi un oraş mic, da’ ai nişte oportunităţi care absolut niciunde în Canada nu ţi se ivesc. Adică în rest ar fi fost o competiţie foarte mare pentru un job dinăsta într-un eu-ştiu-care alt oraş şi probabil nu aş fi ajuns să lucrez în domeniu. Ar fi fost cel puţin treizeci de persoane pe el. Sigur, îmi plac şi filmele sau fotografia, dar ceva foarte interesant şi spectacular se întâmplă când acţiunea se petrece efectiv în faţa ta, când simţi scuipatul actorilor pe tine. Cred că pentru un actor de teatru adrenalina e la cote maxime, pentru că n-ai voie să te bâlbâi, să greşeşti. Şi dacă greşeşti, cum te scoţi din greşeală ? Îi o chestie foarte palpitantă cred.

Arad Culture – Ai zis că ne poveşteşti puţin despre Yukon şi despre împrejurimi. Despre orăşel în general…
Ruthie – Ok, câteva chestii istorice despre Yukon. O devenit foarte ,,popular’’ la sfârşitul lui 1800. În 1898 or descoperit aur aicea, într-un sătuc care se numeşte Dawson City. În căutare de aur, au venit din Seattle şi California să ocupe zona. Îs foarte multe poveşti din vremea aia. Unul dintre scriitorii care or ajuns pe-aicea, Robert Service, o scris o chestie foarte faină care cumva aşa defineşte zona. O scris o poveste care se numeşte ,,The Cremation of Sam Magee’’ şi care printre altele, zice: ,,There are strange things down under the midnight sun’’ (Sunt lucruri foarte stranii care se întâmplă sub soarele de la miezul nopţii). Adică, aicea în Nord, vara, la ora zece-unşpe soarele îi încă pe cer, în schimb iarna răsare pe la nouă jumate-zece şi apune pe la patru după-amiază. Industria cea mai mare e să lucrezi pentru guvern. Cred că 70%, deci aproape toată lumea lucrează pentru guvernul canadian federal sau teritorial al Yukon Gouvernement.

Arad Culture – Şi mă gândesc că ai oportunităţi şi să ieşi din oraş cu ocazia asta…
Ruthie – …

Arad Culture – Sau ?
Ruthie – Câteodată. Chestia-i că cel mai aproape mare oraş de lângă noi e Vancouver, la o distanţă de 1000-1500 de kilometri. No, cu avionu’ hai că merge, da’ cu maşina… Ah, apropo, aicea distanţa nu se calculează în kilometri, ci în câte ore îţi ia să ajungi până acolo. Cu toate astea, foarte mulţi ar zice că îi un oraş aşa, mai hippy. Mă simt acasă aici în Whitehorse, însă nu ştiu dacă m-aş acomoda cu Canada altundeva.

Arad Culture – Probabil într-un oraş mare nu. Asta vrei să zici ?
Ruthie – În Arad îs aproape 200.000 de oameni, nu ? Şi no, îi fain, nu zic, dar aici îmi place că totul e mai răstrâns. Adică mergi pe stradă şi ajungi să te saluţi cu toată lumea. Din Yukon Teritory, Whitehorse îi cel mai mare teritoriu, toate celelalte comunităţi îs aşa, la 2000 de locuitori şi îs unele zone chiar şi mai micuţe…

Arad Culture – Cum de sunt aşa de mici ?
Ruthie – Oamenii nu prea stau. E greu câteodată să locuieşti pe-aici. Frigul, una-alta, benzina costă foarte mult. Când aud oamenii de aicea că se plâng de asta îmi vine să râd, pentru că ştim cu toţii cât costă-n Europa şi-i mult mai mult. Da’ no, aicea suntem în Whitehorse, şi costă mult mai mult decât ar costa în Vancouver şi de aia. Apropo, în Canada se socoteşte în litri, nu în galoane, ca-n America. Există un sat de 300 de persoane în Cercul Polar care se numeşte ,,The Old Crow’’. Am fost cre’ că de cinci ori acolo când lucram pentru guvern. Cât îi pista de avion, atât îi şi sătucu’. Toate casele-s alineate pe marginea ei. Acolo ajungi numa’ cu avionul sau barca. Nu există drumuri. Aici avem şi foarte mulţi first nations, adică aborigeni, care se duc pe câmpie, în tundră şi împuşcă elani. Oameni cu metodele lor tradiţionale de a trăi. Majoritatea legumelor în schimb n-au cum să crească aici. Îs aduse prin magazine din Sud. Înainte se obişnuia să le crească oamenii în nişte incubatoare.

Arad Culture – Aşa cum creşti şi iarba…
Ruthie – Exact

Arad Culture – Artişti români preferaţi ?
Ruthie – Ştii Revista Tataia ? Acu un an, un an jumate, cred că chiar în primul număr care o apărut, am citit un fragment de scenariu semnat de Peca Ştefan, care e un scenarist român ce locuieşte în New York. O avut un text foarte bun care mi-o rămas în minte: ,,Un tip şi-o tipă aveau o discuţie. El o întreabă: O să mă răneşti ? Şi ea îi zice: Nu mai mult decât îi nevoie.’’ L-am contactat şi am luat de la el mai multe detalii despre restul chestiilor pe care le-o făcut. E un scenarist foarte foarte bun. Ana Mărgineanu iarăşi face nişte proiecte teatru super-unice de teatru. Şi ea îmi place foarte mult. În Arad, bineînţeles la Teatrul Slavici să mergi îi foarte fain, da’ îmi place Teatrul Maghiar de Cameră foarte mult. Când am fost la Festivalul Interetnic în 2011 am văzut piesa ,,Decalogul după Hess’’. O fost în ungureşte şi pot spune că Harsanyi Attila, care o jucat rolul principal, e actorul meu preferat de oriunde din lume.

Arad Culture – Ce fel de piese preferi ?
Ruthie – Mie personal îmi plac piesele care care reuşesc să mă provoace. Şi ceva cu care eu nu sunt de acord îmi place. Ai în faţa ta pe o scenă ceva care înţeapă tot ce crezi tu că e sigur. Teatrul nu te lasă să fii la fel, cel puţin teatrul bun. Te schimbă, te dezvoltă, îţi deschide orizontul. Ochii. La teatru nu mergi îmbrăcat în haina ta de blană ca să te simţi mai bine pentru viaţa pe care o ai. Pentru a avea o paletă cât mai diversă de piese, la noi la ,,Pivot Festival’’ am încercat să aducem spectacole din cât mai multe locuri ale lumii, Anglia, Japonia, Germania… Voiam să aduc eu personal şi piese româneşti, dar cum la noi nu se joacă decât în limba engleză, publicul nefiind obişnuit să asculte piese traduse în cască, am renunţat.

Arad Culture – Fiind în business de trei ani, ce sfat ai da tu unui tânăr (sună aşa mai limbaj de lemn, da’ inventez eu altceva când mă pun să redactez), care vrea să se apuce de teatru, fie că-i vorba de actorie, fie de producţie sau de regie ?
Ruthie – Dacă vrei să faci orice în domeniul artistic, părerea mea este că trebuie în primul rând să fii pregătit emoţional să înduri puţină umilinţă. Apoi, trebuie să te întrebi pe tine de ce vrei să trăieşti din aşa ceva. Dacă-ţi găseşti un motiv bun şi îţi e de ajuns, fă-o, absolut ! Un lucru pe care-l ştii sigur e că nu-i un domeniu în care se fac bani ca să-ţi faci o vilă sau chestii dinastea. Şi asta-i ok. Adică, de ce-ai vrea să ai o vilă ?

Arad Culture – Îmi spuneai că anul trecut ai fost la Festivalul de Teatru de la Sibiu şi ai văzut numa’ piese internaţionale…
Ruthie – Da ! Pentru mine o fost de-a dreptul amuzant să prind chiar o piesă de teatru de la o companie de dans… canadiană.

Arad Culture – Are sau nu teatrul arădean capacitatea să te facă să te îndrăgosteşti de teatru ?
Ruthie – Absolut ! Teatrul arădean îi foarte bun, pentru că abundă în varietate. Apoi, atât Teatrul Clasic, cât şi Teatrul Maghiar, amândouă îs surprinzător de active. Îs atâtea piese pe care le poţi vedea ! La fel, pe unii dintre actori i-am cunoscut şi în afara teatrului şi îs oameni foarte faini.

Arad Culture – Un moment aparte (ce-ţi vine acum pe moment în minte) trăit la teatru în Arad ?
Ruthie – Anul trecut am mers cu prietena mea Katya la Tillsonburg şi am avut o incredibilă revelaţie când mi-am dat seama că Alex Mărgineanu jucase şi în California Dreamin’-ul mult-regretatului Nemescu.

Arad Culture – Care ar fi chestiile cele mai faine trăite din postura de producător ?
Ruthie – Când ai un proiect/festival nou la care tre’ să lucrezi, ai ocazia să cunoşti oameni pe care în mod normal nu ai avea cum să-i cunoşti. Artiştii în general îs oameni foarte faini. Şi dacă nu sunt, măcar ştii că ai de lucrat numa’ o lună cu ei. După două luni de lucrat la o piesă, când vine ziua spectacolului, (opening night-ul, premiera), uşierul îi spune managerului de scenă ,,The house is yours’’; apoi luminile se sting şi începe spectacolul. De obicei eu zic chestia asta. Îi un high natural incredibil pe care nu poţi să-l descrii în cuvinte. Tremuri de bucurie şi nu po’ să stai jos. Momente ca astea te fac conştient că n-ai nevoie de droguri.

Arad Culture – Ce mesaj ai transmite publicului arădean iubitor de teatru ?
Ruthie – Să iasă din casă, să meargă la teatru. Şi mai mult, să se provoace pe ei înşişi să vadă piese contemporane. Să iasă din zona de comfort şi să vadă lucruri noi. Totodată, să nu neglijeze nici teatrul clasic, pentru că spre exemplu, dacă n-ar fi fost muzica clasică, nu l-am fi avut pe Tom Waits.

Arad Culture – Un singur lucru am uitat să te intreb. Cum ai reuşit să rezolvi greencardu` ?
Ruthie – În Canada vorbim de permanent resident card. Şi dacă mai şi eşti căsătorită cu un canadian, o primesti imediat. După trei ani am primit cetăţenia.

Interviu: © Iulian Leonard
Photography: © Ruth Borgfjord