S3.E3

Al treilea episod din cadrul salonului Kinema Ikon este probabil unul pe lângă care trec în mod regulat burghezii societăţii fără niciun fel de greaţă. Ăia cu maşina scumpă şi casele la ţară. Ăia cu pantofiori lucioşi şi ifose de teatru, habarnişti când vine vorba de transportul în comun.

Prin urmare, banala staţie de autobuz, amplasată în camera de prezentare de către artistul Florin Fâra, a reuşit să stârnească întreaga admiraţie a celor prezenţi, care-n semn de preţuire, au aruncat în faţa acesteia cu coji de seminţe şi ambalaje de batoane. Şi pentru a fi cât mai realistă treaba, peretele interior a fost şi el mâzgălit cu fraze din bucle de marker. Opera a fost completată cu tapetarea tavanului, pe care cineva a notat: „N-am scris pe staţia voastră, am desenat la voi pe cer”, făcând astfel aluzie la lucrările lui Dan Perjovschi de acum doi ani, din cadrul proiectului WAD (Weekendul Artistului Dependent). Au urmat celebra fircălitură „NEKS”, care apare-n general prin Arad şi Timişoara, o căpăţână de Fred Flintstone, „Inna + X = Love”, „am trecut pe roşu” ş.a. Pe bune, te simţeai ca la tine-acasă, adică eu cel puţin mi-am adus aminte de paznicul de la Regia Apă-Canal, care lăsa grămezi de coji pe jos, chiar în faţa blocului. Aşa stătea Florin, sprijinit de gardul din metal şi scuipând de zor. Când n-avea nimic, dădea şi cu flegmă. Iar dacă te uitai urât, te saluta prietenos, cu ochii lui albaştri şi pătrunzători.

Aşadar, conceptul lucrării i se datorează lui Flo` (artist venit din Timişoara), în timp ce Josef Barta a executat lucrarea, fiind omul de bază în construcţia diferitelor utilaje, aparate sau dispozitive. Panouaşul digital care indica cele 24 de ore non stop simboliza rutina şi graba permanentă a omului în secolul vitezei, pentru care o zi întreagă nu ar fi nicicând destulă. Mai pe scurt, toată viaţa n-avem timp, până când dăm ortul. Cursele de pe drum sau de pe şine se succed sacadat şi în viteză, fiind mereu dirijate de acel next-next-next legat din leduri, extenuant şi infinit.

Vedeai biletele subţiri îndesate peste tot, lângă ziarele cu oferte de la Kaufland, deasupra cărora stăteau seminţele în aşteptare… nici nu ar fi mers mai bine. Că asta-i definiţia unei staţii de tramvai: un spaţiu-n aşteptare care va fi vandalizat, indiferent de rezistenţa materialelor.

Pe lângă stickere şi petul strivit, în spatele băncii din metal şi plastic se mai aflau scheletul unei plăcuţe de înmatriculare şi o machetă de tramvai (model din anii `60). Cât despre seminţe, au fost delicioase, n-am găsit niciuna râncedă. Ca atare, fiecare a servit, inclusiv una dintre îngrijitoarele sălii. Dacă tot mi-a zis medicul că am anemie, numai bine, mă gândeam, şi mâncam mai departe cu pofta sporită. Una dintre fetele prezente spunea că nu mai ştie cum se sparg, aşa că i-am arătat cât sunt de prăjite, sfătuind-o să le strângă uşor între degetul mare şi arătător.

Din lucrare mai lipsea un afiş electoral şi găurile de ţigară, care una lângă alta, pătrund prin orice fel de plastic. În plus, mulţi au spus că lucrarea ar fi o umbrelă mult mai bună decât toate staţiile din oraş luate laolaltă. Şi asta a costat doar 50 de lei, ca să ne iasă ok socoteala.

Vă lăsăm cu nişte poze şi cu filmarea lui Călin Man, care nu ne-a scăpat din vizor pe tot parcursul acţiunilor noastre de distrugere în masă. Expoziţia se poate vizita oricând şi include toate lucrările anterioare. Nu ezitați să aduceți carioca.

Foto & Video: Călin Man / kinema ikon