Inspiraţi(-vă)

inspirati-va

Lasă-ţi mâna să cadă asupra mea, să facă răni, să curgă sânge, voi suporta orice ai putea abate asupra mea. Gândurile mele se războiesc între ele, unele refuzându-ţi inocenta existenţă iar altele acceptându-te întru totul! Îmi promiţi ceva ce nu mai depinde de cuvinte, de înţelesuri, atingeri sau săruturi.
Când incerc să-mi ţin fumul în plămâni cât mai mult, tuşesc şi apoi trag din nou, aşa eşti când încerc să te ţin aproape de sufletul meu: tuşesc dar mai trag încă o dată din tine. E foarte plăcut! Dependenţa asta mă face viu, fericit!
Te vreau mai mult decât pot eu să mă descurc!
Te privesc… Şi te privesc ca pe o ţigară, te ţin între degete, te mut de pe o parte pe alta, te răsucesc, mă uit cum arzi, cum MĂ arzi, cum fumegi!
Te bag în gură şi trag din tine, singurul moment când nu te ţin între degete, e atunci când îmi eşti între buze şi îţi arunci fumul în plămânii mei.
Pe când cred că ştiu tot ceea ce poţi sa fii şi să-mi fii, te scrumezi şi apari din nou arzând ca un jăratec aprins.
Când fumez… când te fumez, e o plăcere ce-mi dilată pupila şi îmi accelerează pulsul, mă face atent… foarte atent la toate detaliile mici ce mă înconjoară. Trag un fum, pieptul mi se înalţă, şi expir, acum ai luat forma unor valuri ale Mării înspumate… dau cu mâna peste ele, nu te vreau furtunoasă, mai trag un fum şi expir… acum eşti ca un nor vanilat de pe cer… şi pe acesta îl tai cu mâna, nu-mi place! Nu te vreau aşa departe! Nu vreau să te mai ştiu aşa departe!
Mai trag un fum, pieptul se înalţă din nou, expir… şi acum EXPIR şi eu aşa cum trebuie…… te expir aşa cum se cuvine… fumul iese încet din gura mea, invadându-mi faţa, acoperindu-mi ochii, îmbrăţişându-mi gâtul şi sărutându-mi obrajii. Cascada încet îmi coboară pe trup învăluindu-mă într-o ceaţă venită din buzunarul lui Hitchcock.
E cald, plăcut şi stând aşa cu ochii închişi mi-e bine, îţi simt căldura, îţi simt fantomatica atingere… Simt cum sunt iubit, simt cu cât drag mă atinge şi mă sărută fumul… Jarul aprins îmi ajunge la degete, ochii mei învăluiţi de fum se deschid…
Mă arde? Mă ustură? Hm… Sunt dependent? Până aflu… mai scot o ţigară din pachet… voi? Înca mai căutaţi drogul vostru?
Dacă nu aveţi unul…
mulţumiţi-vă cu ciocolata… aşa e cuminte..!

Comments are closed.