Part one

…sau în traducere, tot ce înseamnă muzică bună am trăit pe propria piele joi seara la Flex la Remember Constru`, alături de megatalentații adolescenți de la Next Page, cu fanii și piesele lor proprii la doar 15 ani de viață pe Pământ. Uluitor! Pe aceștia i-am mai auzit și pe 23 decembrie (alături de prietenii lor la fel de demni de menționat de la The Young Blood și Fantazia) și anul trecut, tot în pântecul fostei Frontiera pour les conaisseurs. În plus, astă vară au cântat și la Zilele Aradului, participând tot cu propriile compoziții și alte piese reprezentative pentru stilul abordat, din ce în ce mai personal și aparte. Ce-ar mai fi de adăugat? Ah, da! Trăiască Palatul Copiilor, cu speranța că eforturile lor vor da aceleași roade și de-acum încolo.

Au urmat folkiștii de serviciu de la Old Lady`s, care-au întreținut atmosfera atât cât a fost necesar (nici nu mai știu de câte ori au fost pe la Flex de-a lungul anilor, must be a record), după care și-au făcut apariția pe scenă impecabilii de la Narval. Sunt o trupă din Arad extrem de carismatică, având în spate decenii de experiență și-un talent de neegalat (când te ia Narvalu`, te ia). Păi i-am prins până și la Rockfestu` ăla fain din 2009; mamă-mamă, ce mai vremuri! Probabil ultimele vremuri ca lumea înainte de era pixelilor și a digitalizării în masă. Pe lângă toate astea, și-au prezentat și cele mai recente piese (și încă ce piese!) și urmează să scoată un nou și mult așteptat album… eu unul abia îl aștept. Și apropo, știați că au cântat pe ștrand ca opening act pentru trupa Modern West a lui Kevin Costner? Sau că de-a lungul anilor au avut în componență foști membri de la Cargo și de la Pacifica? Ei, uite că acuma știți.

Part two

V-am umplut de link-uri, știu, da` așa-i când nu poți descrie-n cuvinte o experiență greu de uitat. În schimb, ce vă pot spune în plus ar fi că dacă vă luați o sticlă de Cotnari de la Flex și o beți în cel puțin două pahare, nu o să vă pară rău niciodată.

Revenind la ale noastre, au urmat cei de la Cactus Jack, niște sârbi out of this world, pe care i-aș putea compara spre exemplu cu cei de la Melmac Riders, tot niște sârbi de-ai casei, dar care nu cântă doar cover-uri de la Deep Purple și Whitesnake. De asemenea, spre surprinderea mea, nu ei au fost headliner-ii, ci nebunii (normal că la figurat) de la Redrum (ca să vezi, scris invers înseamnă crimă curată). Apăi ce pot să vă zic, decât c-au spart scena băieții de la Luna, cântând alături de Cătă Galben din Unity of Opposites, trupă arădeană serioasă, care a luat și un premiu important la Posada Rock în urmă cu doi ani. Asta așa, ca o paranteză, că-i mai greu să nu adaugi.

Mergând mai departe, din orice unghi al sălii vedeai la Redrum multă prezență, stil (chiar dacă au cântat doar cover-uri) și un picior urcat pe boxe într-un mod deopotrivă sfidător și adorabil. Tobarul aflat la bustul gol, solo-urile fanteziste, solistu` solist în toată regula și salturile à la the 90s lărgeau scena de la Flex și o dilatau la maxim (chiar și prin îngenuncheli). Knows not what it means, knows not what it means and I say yeah!

P.S. Și eu care credeam că Redrum (Pearl Jam, Alice in Chains, Soundgarden, Nirvana) vine tot de la un rom mai roșu, așa. Anyway, giggles all the way and to all a happy new year! And a good listen… you filthy animals!

P.P.S. Felicitări celor de la Flex pentru organizarea care din nou a fost la hiperînălțime (I should know, am 1.66) și mai ales pentru sonorizarea dincolo de așteptări. De fapt, asta observ mereu când dau attend la un eveniment mai amplu de-al lor și-mi zic cu tot mai mult entuziasm: da, mă, îi ce trăbă!

No, gata, audiție plăcută, 2025 people! See you next year – la Flex la Constru`, where else?