de Stephan Karam şi PJ Paparelli
Regia: Horia Suru
Scenografia: Cristian Marin
Coregrafia: Sophie Duncan
Producător: Teatrul Municipal Baia Mare
Spectacol realizat în parteneriat cu The Dramatic Publishing Company, din Woodstock, Illinois, SUA

Partea întâi

Piesa debutează cu înregimentarea copiilor în şcoli, sculatul de dimineaţă fiind o corvoadă. Urmează haosul cotidian, cu tot ce are el mai bun, iar aici am notat şi nişte replici: „Ai întârziat şi trebuie să fugi! Mă duc până la pipi! Spală-te pe dinţi în acelaşi timp! Eu cu ce mă-mbrac? Unde îmi sunt pantalonii? Mai repede, grăbeşte-te! Ah, mă strânge şi cureaua! Urăsc cămaşa asta, îmi iau tricoul negru! Mic dejun rapid sau mănânc pe drum! Unde-mi este telefonul? Aşa-i întotdeauna, aştepţi autobuzu` şi bagi medicamente.”

În ciocnirea lor, se-mbracă mai rău decât pe dos, fetele-ncurcându-şi hainele cu cele-ale băieţilor. Identitatea le e înlocuită cu ştanţări nemeritate: e muncitor, hotărât, prietenul tuturor sau un ratat, joacă Doom, e un porc/un tocilar sau un bou cu nasu-n fund. „Oamenii spun că-s drăguţă, prietenoasă, la fel ca toată lumea. Oamenii spun că sunt şmecher, dacă m-ar cunoaşte, n-ar mai zice-aşa. Pe viitor ce vrei să faci? Eşti sunetist? Nu sunt, am apăsat odată Play, şi vezi că ai un muc în nas! De ce trebuie să ştim spre ce ne îndreptăm? Cămaşa ta s-ar asorta cu nişte găuri de ţigară, parfumato! Lesbiano!”

Ajunşi astfel la şcoală, se lovesc cu mingea-n burtă şi cu feţele de masă. Marginalii recită din Romeo & Juliette. E ea, dar nu vrea să-mi vorbească. Pe scenă nu mă simt ok cu mine însumi, fumez iarbă şi viaţa mea e patetică şi de căcat, plus florile de plastic şi-un episod din „Friends”. Continuăm cu seria de etichetări, dintre care-i amintim pe „ciudatul şcolii” şi pe „pizda proastă”. Să nu uităm nici de homosexuali.

„Încă o ieşire şi te dau afară! Eu m-am sculat la 5 dimineaţa şi-am alergat kilometri întregi, tu ce-ai făcut până acum? Îţi place fotbalul? Ce anume îţi place la el? Tatăl meu era în marină, de aia schimbam şcoala mereu. De ce te uiţi insistent la tricoul meu cu scheleţi? Te dezgustă felu-n care arăt şi mă îmbrac, iar eu pot vedea prin tine.”

Colegii de liceu îl provoacă pe „pămpălăul clasei” să execute-o lovitură, pentru-a-i da răsplata sau pedeapsa meritată: „Concentrează-te, respiră, fixează coşul şi aruncă! Văd mai mult decât aruncarea, lucrurile astea îi privesc pe alţii.” S-a pişat pe el şi-apoi s-a sunat de ieşire. Tremura. Aflăm astfel că supravieţuirea celor mari nu e cea a celor puternici cu adevărat. Înăuntrul cabinelor de duş au loc dansuri lascive, după care fetele se cocoaţă şi pe sus.

Tinerii sunt obligaţi să-nveţe din propriul instinct. Dacă mişcă, omoară-l, dacă nu, dă-i foc ş.a. hitlerisme. E absolut necesar ca formele femeii să fie ideale. Vii la bal? Da, numai s-o întreb pe mama. Urmează o partidă de Laser Tag pe cinste.

Partea a doua

Pe doi dintre ei îi prind poliţiştii, iar părinţii-i pedepsesc, frustrările lor înteţindu-se. „E doar o fază, au nevoie de ajutor/de tratament.” Băieţii ar vrea să demaşte lumea pe care ei nu şi-o doresc, dar între timp au fost acuzaţi de spargerea unei maşini. Au pledat vinovaţi, un lucru cât se poate de neobişnuit, familia declarând că este devastată. Ne referim aici la celebrul caz de la Şcoala Columbine, unde au murit o duzină de elevi. Toți erau nevinovați.

„Dacă-mi petrec timpul în cameră, o daţi rapid cu aia că-s antisocial.” Se simt plini de ură, singuri şi neputincioşi. Îşi procură arme, plănuind să moară drept nişte eroi. „După ce ne ducem, vor vedea filmarea, lumea ne va studia vieţile, părinţii.”

În fine, se-aud împuşcături şi ţipete de disperare. Făceau jocuri şi le ordonau să se ridice în picioare indivizilor cu şapcă albă. Unei fete i-au găurit umerii, genunchii, iar aceasta a căzut, prefăcându-se că-i moartă. Apoi au tras şi-ntr-un „cioroi”. După ce le pare rău, îşi iau viaţa într-o pivniţă şi se termină povestea. Întrebarea e:The end?

Foto: Adelina Laura