Un spectacol de Csaba Székely
Coordonatorul proiectului: Oana Stoica
Scenografia: Vladimir Iuganu
Echipa spectacolului: Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea, Irina Antonie
Muzica: Bobo Burlăcianu
Producător: Teatrul ACT Bucureşti

„Printre saturi cu mădulare goale / o apă mică trece-ncet la vale”. Un părinte repetă textul unei slujbe şi înjură. Lumea doarme în lăcaş, iar tinerii nu se prezintă. Problema sa nu e dicţia, ci pasiunea, care-abia mai jăruie.

Astfel, făcând conexiunea, o guvernantă câştigă-n America un million de dolari pe lună. La un moment dat, nemaiputând ţine în el, părintele vine în public şi face treaba mare, cu reflectorul bătându-i în ochi. Din camera îngrijitorului său se aud zgomote – „dinalea care nu seamănă cu răsfoitu` Sfintei Scripturi”, ci cu nişte coaie tăiate. Acesta ciopleşte de zor în lemn oameni goi şi dezgustători, cu sula sculată. Aşa e când te chinuie tristeţea. Le expune pe toate în faţa altarului ca pe nişte lumânări, lăsându-le cu aşchii.

În paralel cu ideea că ungurii sunt solidari, cei de prin sate au febră musculară, că de când s-a-nchis şi mina s-au pus băieţii pe furat. Primarul nu-i sărac deloc, el poate dona după un an, când iese de la puşcărie. Preotul îşi loveşte supuşii care-l contrazic ca un veritabil agresor, iar cozonacul nu e cu stafide, ci cu ciocolată. Decorul minimalist, cu bănci, măsuţă şi scăunel plus pat e inserat perfect aici, făcând referire la falsa smerenie din biserici. Îngrijitorul se plânge că stă în „căcatul ăsta de sat de 25 de ani”, dar îşi face treaba-n mod cinstit.

„Căieşte-te şi roagă-te Domnului că ai un acoperiş deasupra capului”, îi spune preotul, încercând să-l ţină-n loc. Tanti Iren găteşte încontinuu, dar mereu uită comanda: „Am adus şi ceaiul, ce-aţi cerut? – Cafea! – Uite şi cozonacul cu struguri.” Părintele Ignat le dă haine tuturor, iar învăţătorul satului stă la părinte pentru că i-a ars casa şi n-are unde merge. Descoperim apoi că un învăţător în SUA face şi el vreo 900.000 $ pe lună, aproape cât o guvernantă. Fiica doamnei Iren s-a spânzurat în satul vecin (dar ea nu ştie), iar preotul pipăie fetiţele de 10 ani după ora de religie şi bea de le stinge prin baruri. Îngrijitorul mai are o plăcere, să scrie poezii triste despre mare. Fata aflată în gazdă (sau ultima femeie tânără din sat) a primit la rândul ei o pungă de bomboane de la-ngrijitor pentru că l-a mângâiat acolo unde trebuie. Dascălul Puşcaş sare şi o-ntreabă: „Cum? Tu ai șaișpe ani, el este formaaat!” Tot respectiva răsfoieşte „reviste de tot rahatul” şi împreună sunt ca spicii de grâu de pe-un câmp aflat sub o furtună. Pe scurt, fiecare le are pe-ale lui, dar toţi stau în aceeaşi oală, în care mai învârte din când în când tanti Iren. Grajdu-i poreclit „sălaşul dobitoacelor Domnului”. Preotul devine foarte comic când e beat, iar îngrijitorul e amanta sa. Învăţătorului i se fură salteaua cu bani, dar cui îi pasă, lui tanti Iren i se arde mâncarea dacă stă prea mult la poveşti.

Preotul primeşte de la-ngrijitor o fiertură toxică, iar fata o sulă sculptată: „Oh, ce frumos, e Naomi Campbell! Ce Naomi Campbell, mă? Asta-i Maica Domnului! Vai, păi şi de ce-i maro? De la lac!” Replicile sunt toate pline de umor. După tevatură şi bodogăneli, tanti Iren le dă celor doi o cutie cu bancnote, umplută până la refuz: „Cu banii ăştia putem pleca în Germania, Ungaria… sau chiar la Cluj!” Euforia celor doi nu durează foarte mult, pentru că el o violează, iar Puşcaş, poc(!) – primeşte-o sticlă-n cap, din care pe scenă rămân numai cioburi, acesta voind să atenteze la viaţa preotului Ignat.

La final, enoriaşii cuminţi se aşează din nou pe băncuţe în faţa preotului atotştiutor.

Foto: Adelina Laura