Pescărușul, adaptare liberă după o traducere de Mașa Dinescu și Andrei Șerban
Regia: Andrei Șerban
Scenograf consultant: Valentin Vârlan
Costume Arkadina: Doina Levintza
Producător: unteatru, București

Redeschidem dosarul „Pescărușul” pentru a lovi din palme la fiecare mișcare și zâmbet. Așadar, eu o duc destul de rău, în vreme ce tatăl tău e bogat. Sigur, teoretic vorbind, poți fi sărac și fericit în același timp. Pe de altă parte, eu stau cu mama, două surori și fratele mai mic. Ia spune-mi, cum te descurci tu fără alimente? Sufletele noastre n-au nicio tangență. Dragostea ta mă înduioșază, însă sentimentul nu e reciproc.

P1

Ziua nădușeală, noaptea furtună. Îți plângi de milă sau te-apuci de cerșit. La țară te culci devreme și te scoli târziu. De la atâta somn ți s-a lipit și creirul de craniu. Încă din tinerețe eram numai mahmur, probabil de aia nu m-a iubit nicio femeie. Mereu aceeași poveste, am orizontul pentru mine și priveliștea spre lac.

Mama ta-i actriță și nu te bagă-n seamă, iar tu nu dai nici doi bani pe teatrul ei. Un teatru răsuflat, cu superstiții și clișee. O plictiseală cu sclipici. O morală de uz casnic sub aceeași întocmire. Mama ta umblă doar cu artiști. Când încerci să le ghicești vreun gând, te-anulează din priviri. Bârfele din saloane ar fi cireașa de pe tort, dacă tot vorbim de cremă.

Ești un pescăruș atras de puterea lacului. Începe umezeala, vrei să sufăr neapărat? În tot ținutul un singur gineco anunțat de o trompetă. Scena e o piatră sau ceva avangardist. Nu mă-ntreba de fosile, nivelul actorilor crește la rolurile mici. Ființele Pământului au pierit în întregime și luna e singură ca un felinar. Tristețea cercului se-nchide cu ființe nevăzute.

Când spiritul cu materia se vor contopi va fi recunoscută și voința universală. Sunt azvârlit într-o fântână adâncă, oare unde sunt? Pământul se face pulbere și miroase a pucioasă. Pe scena pustie aleșii pășesc într-un cerc restrâns. Un băiat capricios ne dictează cum să scriem și cum să jucăm, rănindu-ne orgoliul. Fiecare scrie cum vrea și cum poate, dar mi-e ciudă că-și pierde timpul cu prostii. Îi place delirul, e un egoist.

P2

Științific vorbind, spiritul e mai mult o îmbinare de atomi. Dar ce se-ntâmplă cu conștiința după ce ne mustră? Muzica ne-ncântă viața și aduce cu ea povești de dragoste, petreceri și un farmec irezistibil.

De maică-ta nu mi-e frică. Piesa ta e dificilă, da-i cu oameni vii. Ești celebru și lipsit de riduri, dar plasezi pescuitul înaintea oricărei creații. A trecut un înger, teatrul a încremenit. Așa repede te cari? Cât câștigă un corist? Orice lucrare operează cu idei universale. Piesa ta e nouă și interesantă, Costea. Scrii despre lucruri importante și eterne, dar ții un câine în hambar să nu dea buzna hoții. Dacă te-ai acrit, te răstești la tinerii care vin din urmă.

Așa de mult îl iubești pe Constantin că-l săruți pe altu’. Ce pot face eu? Regula de aur, ce va fi va fi. Eu fac jogging și-arăt mai bine ca Masha la 23. N-am niciun cusur, ba mai sunt și-actriță. Mă simt de două ori mai tânără, deși în realitate-i invers. Se declanșează un pistol. Când recită, ochii îi ard și devine palid, se vede că-i poet. Are o voce frumoasă și tristă.

În tinerețe visai s-ajungi un scriitor celebru și să te însori. Până acum, le-ai ratat pe amândouă în mod ireversibil. La 65 de ani ești în scaun cu rotile. Ai fumat suficient. Băutura vorbește despre tine la persoana a treia și te bulversează. Ai reumatism și te simți ca peștele în mlaștină. La vârsta asta degeaba regreți, ceaiul de plante și medicamentele ți-au venit de hac. Totul e numai liniște, caniculă și filozofări. Să stai într-o cameră și să-ți înveți rolul de zor e infinit mai bine. Din pricina cailor lipsă se-amână și plecarea la oraș. Știți ce presupune administrarea unei moșii? Nu permit nimănui să mă ia peste picior, nu se face să refuzi o actriță mare. Nu mai vin aici în veci! În alte cuvinte, satu` nu-i de mine. Talentul nu-nflorește îngropându-te la țară. 

P3

Măcar la sfârșitul vieții să nu ne mai mințim, anumite meserii n-au cum să evite hoarda de femei. Dar simt gelozia cum mi se ridică-n unghii… marea actriță preocupată de fleacuri. Costea omoară pescărușul și-l depune drept ofrandă la picioarele iubitei. În curând mă sinucid. Nu te recunosc, vorbești în simboluri. Ești un irascibil. Mă crezi un ratat și-un mediocru, parcă-mi intră cuie-n creier. Ești unu` la un milion, și celebru și norocos. O marmeladă din cuvinte.

E târziu și mă roade gândul scrisului. Sunt un tren expres și văd un pian făcut din nori. Frica de public e din ce în ce mai mare. E drăguț, dar mai are până devine un Tolstoi sau un Turgheniev. Aș putea scrie despre drepturile omului, nu pot fi doar un peisagist. Sunt un fals și-un artificial, deși iubesc natura. Gloata te poartă pe umeri și simți că amețești. Cui i se dedică și ce fac eu pe lumea asta? Nimeni nu poate hotărî în locul tău ce faci.

N-ai venituri și nici nu muncești, dar ești încă tânăr. Ești considerat o adevărată povară. S-ar putea face bancher, dar poartă numai haine uzate. Ești o femeie nobilă și ești maică-sa. Nu-i priește viața la țară. Dar n-am de dat nicio avere! Te iubesc la fel de tandru ca-n copilărie, ce vezi la scriitorul ăsta? Nu e niciun geniu. Ești gelos și-i critici pe ăia talentați! Decadența e ridicată la rang de-avangardism. Zdreanțo! Mediocrule! Calci totul în picioare cu piese de rahat! N-ai niciun motiv să plângi. Renunță la duel și liniștește-te.

A sosit caleașca. Dragostea târfei e dragostea tânără. Ce conspirație mai e și asta! Mi se vorbește de alte femei fără nicio jenă. Nu pot fi chiar atât de urâtă și bătrână și nu îmi e rușine să te ridic în slăvi. Ești al meu, bucată cu bucată. Ochii, fruntea, buzele, tot! Creezi oameni vii din condei! Ești cel mai mare scriitor! Nu mă părăsești, așa-i? Niciodată n-am avut o voință proprie. Asta vor femeile? Ia-mă și du-mă unde dorești. Rămâi aici și vino la sfârșitul săptămânii! Târfa vrea să devină actriță și pleacă să urmeze școala de la Moscova.

P4

Băutură, întuneric, cocaină și seringi. Minciunile iau locul iubirii și trecutul dispare subit.

Făina se scumpește din nou, totul-i un fiasco. Lui Costea nu i se mai aprinde nicio privire duioasă. Frica de moarte e un instinct animalic și trebuie eradicată. Există și roluri de bază jucate foarte prost.

Degeaba vrei să fii Don Juan odată ce te-ai pensionat. Ai fost consilier general vreme de un sfert de secol. Se toarnă fundația noii primării. O tânără elegantă și binedispusă repetă din „Pescărușul” cu nervii întinși. Costea pleacă pe jos într-o noapte cu viscol și ninsoare. Lumea se strânge la o partidă de lotto. Pe Costea-l critică ziarele întruna. Poveștile sale sunt șterse și n-au o țintă clară. Nici maică-sa nu l-a citit.

Viciul scrisului mi l-aș putea învinge pe malul unui lac. Voi aluneca treptat în banalitate cu tehnica mea perfect controlată. Trebuie să scrii despre tot ce ai în tine. Să stăm la o poveste și să ne ferim de vânt. Fericiți cei cu un acoperiș deasupra frunții.

Călătorești cu trenul la clasa a treia și ți se fac avansuri. Te implor, rămâi! Muncim pentru alții fără odihnă și viața-și pierde orice sens. Îmi tremură trupul și vocea. Am ajuns un om meschin și depresiv. Eu vreau, eu cred, eu pot. Văd scena, spațiul gol și forța de-a merge-nainte. Bântui printr-un haos din imagini și iluzii. Pentru cine, pentru ce? Ce sunt eu și cine sunt? Vom privi cu indulgență eșecurile noastre și vom recunoaște c-am avut și ghinion. Boris își notează o istorisire tristă de pus mâinile în cap.

A doua tinerețe e ca și îngropată. Cortina s-a evaporat, ne vom odihni în tihnă.