Excursii virtuale la fARAD 6

Imagine2_Havana_de_la_inaltime
Imagine din filmul „Havana, la înălțime”

Festivalul de film documentar fARAD revine la începutul lunii octombrie pentru a șasea ediție la Cinema Arta din Arad, cu o selecție de filme premiate în marile festivaluri internaționale, reunite sub tema Harta și Teritoriile.

„Ediția fARAD din acest an propune o selecție provocatoare de documentare care, pornind de la tematica orașului, explorează cinematografic noțiunile de spațiu și teritoriu geografic”, notează Dimitris Kerkinos, directorul artistic al festivalului.

„Documentarele selectate ne poartă prin călătorii virtuale în toate colțurile lumii, compunând dinamici spațiale extrem de diverse: explorează Madridul ascuns din subterane (Orașul ascuns), descoperă locuitorii de pe acoperișurile clădirilor cubaneze (Havana, de la înălțime), observă cultura rurală din America profundă (Monrovia, Indiana), urmărește transformările urbane și sociale din Hong Kong (O lume în continuă mișcare) și ia pulsul vieții din jurul faimoasei piețe Vittorio din Roma (Piazza Vittorio). Filmul de deschidere, Lumea de la picioarele tale, însoțește un american perseverent care descoperă New York-ul la pas, strâbâtând mii de kilometri din străzile metropolei. Disputa a două familii ce locuiesc în taigaua siberiană (Braguino), creativitatea a trei prieteni aflați într-o tabără de refugiați din vestul Saharei (Hamada), libertatea de expresie revigorantă care explodează pe străzile din Kinshasa (System K) sau apartamentul în care se reunesc trecutul și prezentul orașului Iași (Timebox), toate scot în evidență rolul spațiului și al geografiei în viețile oamenilor care le locuiesc.”

Imagine4_System K
Imagine din filmul „System K”

fARAD onorează la această ediției memoria regizoarei Agnès Varda, recent dispărută, cu documentarul Mur Murs (Mur-murale), care ne invită la o plimbare prin Los Angeles-ul anilor 1980 prin graffiti-urile și diversele sale culturi.

Nu în ultimul rând, mult așteptatul documentar al lui Alexander Nanau, Colectiv, lansat în aceste zile la Festivalul de film de la Veneția, va fi prezentat la fARAD în proiecție specială.

„Anul acesta festivalul explorează interacțiunea între oameni și oraș. Sper, din această perspectivă, că Aradul va descoperi la ediția fARAD numărul 6 fețele sale invizibile”, spune Corina Șuteu, președintele festivalului.

Selecția fARAD6 2019 include următoarele filme documentare, marea majoritate în premieră în România (*):

1. Braguino - Clement Cogitore. Franța-Finlanda, 2017.

2. Colectiv - Alexander Nanau. România-Luxemburg, 2019. Proiecție specială

3. * Hamada - Ely Dominguez Seren. Suedia-Germania-Norvegia, 2018

4. * Havana, de la înălțime (Havana, From on High) -Pedro Ruiz. Canada, 2018

5. * Lumea de la picioarele tale (The World Before your Feet)- Jeremy Workman. SUA, 2018

6. * Mica Moscovă (Little Moscow) -Grimur Hakonarson. Islanda, 2018

7. * Monrovia, Indiana - Frederick Wiseman. SUA, 2018

8. * O lume în continuă mișcare(Many Undulating Things) – Bo Wang & Pan Lu. SUA-Corea de sud-Hong Kong, 2019

9. * Orașul ascuns (The Hidden City) – Victor Moreno. Spania, 2018

10. * Piazza Vittorio – Abel Ferrara. Italia, 2017

11. System K - Renaud Barret. Franța, 2019

12. Timebox - Nora Agapi. România, 2018. Proiecție specială accesibilă și persoanelor cu deficiențe de vedere

13. Mur-Murale (Mur Murs/Murals) – Agnes Varda. Franța-Germania, 1980. Proiecție de arhivă

Scurt metraje

14. * Bigger Than Life- Adnan Softić. Macedonia de nord-Germania-Italia, 2018

15. * Sabaudia - Lotte Schreiber. Austria, 2018

16. * Înaintea zborului (Before the Flight) – Laurence Bonvin. Elveția, 2016

17. * Revelații (Revelations) – Dominic Angerame. SUA, 2018

Proiecțiile fARAD vor fi completate, ca în fiecare an, de proiectele adiacente Festivalului: tradiționalul Laborator fARAD dedicat tinerilor documentariști, proiecte dedicate copiilor sau conferințe și dezbateri, menite să regenereze comunitatea locală de cinefili și să ofere noi oportunități de colaborare profesională.

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC. (producător general Oana Radu și consultant programare Mihai Chirilov), în parteneriat cu 111 Film (Eugen Lumezianu). Co-fondator: Mona Nicoară. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris Kerkinos. Ediția 2019 a fARAD este realizată cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România.

Mai multe despre fARAD6 găsiți la www.farad.ro și pe pagina Facebook a festivalului.

Print
Posterului ediției 2019 a Festivalului fARAD

Parteneri media: Arad Culture, Actualități Arad, Agerpres, Bookhub, Ceașca de cultură, feeder.ro, Jurnal arădean, Ghidul arădean, IQool, miscareaderezistenta.ro, MovieNews, pauldutu.eu, ProTV.ro, Radio România Cultural, Radio Timișoara, RFI România, Revista Fashion Premium Magazine, Revista Zeppelin, Aradon.ro, 24 Fun Arad.

Comments are closed.