Documentarul „Wild Berries”, filmat la Bata (județul Arad), selecționat la prestigiosul festival Doclisboa

IMG_1398

Realizat în cadrul atelierului de film documentar Aristoteles Workshop, anul trecut, Wild Berries a fost recent selecționat de Doclisboa, unul dintre cele mai importante festivaluri de film documentar din Europa (18 – 28 octombrie), care va începe miercurea aceasta, la Lisabona (Portugalia). Călătoria senzorială a unui băiat singuratic care, rătăcind în propriul lui univers, se apropie din ce în ce mai mult de necunoscut, „Wild Berries” a fost filmat în localitatea Bata, din județul Arad, locul de desfășurare a workshopului anul trecut.

Echipa formată din Marianna Vas (Ungaria), Hedda Bednarszky (România) și Romulus Balazs (România/Franța) a câștigat în 2017 premiul pentru cel mai bun documentar al celei de-a XII-a ediții Aristoteles Workshop, fiind ales în unanimitate de juriul format din cineastul portughez Miguel Ribeiro, criticul francez de film Leo Soesanto, cineastul Laurențiu Damian, scenaristul Răzvan Rădulescu și regizorul Titus Muntean.

O coproducție România, Portugalia, Ungaria, „Wild Berries” (20 min.) a fost selectat în Competiția portugheză a festivalului din Lisabona, alături de alte 17 producții de lung, scurt și mediumetraj. „Forme libere și neașteptate coexistă cu o diversitate de locuri și timpuri, în filmele selectate“ anul acesta, spun organizatorii.

Marianna Vas și Hedda Bednarszky vor participa zilele viitoare la proiecțiile filmului din cadrul Doclisboa.

Povestea

„Wild Berries” este călătoria senzorială a unui băiat singuratic care, rătăcind în propriul lui univers, se apropie din ce în ce mai mult de necunoscut. Lăsat singur într-un peisaj rural pustiu, el se joacă de-a v-ați ascunselea printre giganticele tuplini de floarea-soarelui, hoinărește pe câmpuri nesfârșite, privește animalele de lângă el, găsește și pierde lucruri. Observând și așteptând, el caută bucurie în jurul lui, și rămâne dezamăgit uneori. Se uită înapoi către noi, iar noi îl urmăm, purtați de o dorință nostalgică înspre ceva din noi înșine, ceva care probabil nu a existat niciodată.

„Simțeam că filmul are potențial, pentru că personajul pe care am avut ocazia să îl întâlnim este extraordinar. Nu-ți poți lua ochii de la acel băiat“, spunea Hedda Bednarszky la finalul ediției precedente Aristoteles Workshop, când „Wild Berries” fusese desemnat cel mai bun documentar.

Wild Berries 2

„Am rămas fără cuvinte“, continuă Romului Balazs. „Nu ne așteptam și încă nu-mi vine să cred. Mulțumim întregii echipe, și în mod deosebit tutorului nostru, regizoarea Nino Kirtadze, care a fost alături de noi de-a lungul întregului proces. De asemenea, n-am fi avut ocazia să facem acest film dacă asta n-ar fi făcut parte din visul producătorilor Cristina Hoffman și Dan Nuțu de a organiza acest workshop“.

Despre Doclisboa

Festivalul Doclisboa își propune să vorbească despre prezentul filmului, aducând în discuție istoria cinematografiei și considerând filmul o formă de libertate. Refuzând împărțirea cinematografului în categorii, festivalul caută noile problematici pe care le implică imaginea cinematografică, în multiplele sale moduri de a rezona cu prezentul. Doclisboa încearcă să fie un loc în care îți poți imagina realitatea prin noi moduri de percepție, reflecție și posibile noi forme de acțiune.

Doclisboa este parte din Doc Alliance – un parteneriat creativ între șapte festivaluri importante de film documentar din Europa.

Aristoteles Workshop: Ia o cameră, filmează ceva, arată cuiva. (Jean-Luc Godard)

Aristoteles Workshop a fost creat în 2006 de producătorii Dan Nuțu și Cristina Hoffman, cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte, pentru a susţine o nouă generaţie de cineaşti de film documentar. Anul acesta a vut loc cea de-a XIII-a ediție.

Timp de cinci săptămâni, sub îndrumarea unui grup de experți si tutori din domeniul filmului documentar, recunoscuţi internațional, un grup de 12 participanți trec prin toate etapele realizării unui film documentar, de la idee, la filmare, montaj și prezentarea produsului finit în fața unui juriu de profesioniști internaționali. Programul se adresează tinerilor cineaşti cu o experienţă anterioară în film sau producţie video, cu opinii proprii, dorinţa de a realiza un film într-un timp atât de scurt şi capacitate de lucru în echipă.

Aristoteles Workshop este producătorul a zeci de documentare care au primit aprecierea publicului şi a juriilor internaţionale, fiind finaliste în selecţia oficială sau câştigătoare ale unor festivaluri de marcă precum Cannes – Quinzaine des Réalisateurs, DoK Leipzig, IDFA Amsterdam sau Locarno.

Wild Berries 3

Ediția din 2017 a avut loc cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), al Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), DACIN SARA, precum și al sponsorilor privați Farmexim, Cabinetul de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, NouMax, Mandragora și Opel Grup West. Ediția a XII-a a fost susținută de Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Primăria Comunei Șiria și Asociația Cetatea Șiria.

Comments are closed.