De la salată încolo

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „Crima din strada Lourcine”
Regie: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografie: Romulus Boicu
Autor: Eugène Labiche
Distribuție: Ștefan Statnic, Alex Mărgineanu, Cecilia Donat, Marian Parfeni, Ioan Peter

Ziarele îți spun că ai ucis pe careva, iar tu nu îți aduci aminte, pentru că noaptea trecută la o petrecere te-ai îmbătat destul de zdravăn. Pe deasupra, ți-a mai fost complice și un fost coleg de liceu. Prin urmare, intri rapid în disperare și-ți pierzi orice simț moral. Vrei cu orice preț să-ți salvezi propria piele, în vreme ce umbrela verde cu cap de maimuță (adică obiectul crimei) e dată în urmărire generală.

De aici încolo, protagoniștii noștri vor trece printr-o serie de stări, dând astfel naștere unor momente comice excepționale care nu exclud nici drama. Totul se petrece undeva la Paris, unde banchetele-s în floare și unde cei doi se trezesc doldora de lucruri care nu le aparțin. Cărbunăreasa a fost omorâtă cu sânge rece și ei au ambii mâinile murdare de cărbuni. Poliția pare a fi pe urmele lor, așa încât se văd nevoiți să scape de toate „dovezile”.

Amnezia

Cum ziceam, astă-noapte ți-ai făcut de cap cu rachiul de ienupăr în mână (băutura ta preferată). Ai fost la reuniunea de 20 de ani (la care n-a vrut să te lase soția) și te-ai trezit cu o sete greu de potolit. Evident, ai născocit o migrenă (preschimbată ulterior în realitate) și-ai sărit pe fereastră fără niciun regret. Ai luat la rând tot ce-a venit, de la vinuri și coniac până la șampanie. Nimeni nu te-ar fi crezut un tip nelalocul lui. Cu toate astea, de la salată încolo, totul e un mare blur.

În rest, te simți gol pe dinăuntru și-ți pui la îndoială întreaga existență. Locuiești pe Strada Provence; în drum spre casă ai trecut pe lângă Teatrul Odeon, iar în cameră soție-ta găsește o perucă blondă. Îi motivezi că-i un cadou tocmai pentru ea, încercând totodată să realizezi ce te-a adus în această cumplită poziție. Când aceasta-ți reproșează că fix ei nu-i cade părul, apelezi din nou la crampe. Atâta știi, să minți.

Bucuros să te vadă, în scenă intră și colegul, discutând despre umbrela cu cap de maimuță. În buzunare găsiți niște sâmburi de cireșe pentru care n-aveți nicio sfântă explicație. Bizareriile continuă în aceeași notă. În tot abisul acesta, vi se înapoiază hainele și pantofii de seara trecută. Parc-ați fi scoși din cutie.

Disperarea

De data asta, buzunarul vi se golește de cărbuni, lucru de-a dreptu` paralizant. La fel, nasurile vă sunt roșii (mai mult ca sigur de la emoții). La masă, bucătarul vă întreabă cum vi se par mâncărurile. N-aveți chef nici de potol și nici de chestionare. În consecință, colegul tău își toarnă pahar după pahar. Vina asta, bat-o vina.

Iată, apare și ziarul care menționează asasinarea tinerei din Strada Lourcine. În paralel, voi vă chinuiți să înlăturați orice indiciu, spălându-vă pe mâini în bolul pentru pești. Să nu uiți nici de pantoful cu toc sau de batista cu inițiale, care și ele trebuie să dispară urgent. Mai grav e că Odeonul stă închis pe timpul verii. În fine, asta este, nu mai ai nimic de pierdut.

Nevastă-ta îți observă limbajul ciudat și se jură că va afla ce e cu tine într-un final (Fără îndoială e ceva la mijloc). De exemplu, tabachera cu tutun din Maryland e o altă piesă din puzzle. E așa de importantă, că te schimbi la față când o vezi în mâinile altuia.

Mai departe, îi rămâi dator unui negustor care ar vrea să te dea în judecată. Fiind bogat, îi poți plăti, dar îți dorești să te explici. De ce să vorbești în șoaptă când alții trăncăne nonstop?

Dacă te-ntreabă careva, te prefaci că ai uitat umbrela în trenul de Versailles. Totuși, există și nevasta bucătarului, adică cea mai mare gaiță din tot cartierul. Ăsteia nu îi poate închide nimeni gura. Așadar, dacă situația o va cere, vei fi pregătit chiar și de șantaj.

Nevinovăția

Se pare că sărmana cărbunăreasă a ajuns o rămășiță ascunsă în cutia de tutun. Ce mai face băutura din om… Apare și o factură neplătită, dar efectiv nu știi de unde să o iei. Investigația se apropie de final și nimeni nu pricepe ce ai cumpărat.

Lucrurile se complică din ce în ce mai mult. Nu-ți convine să stai la cheremul unui bețiv, așa că plănuiești să scapi de el până mai poți. În ziare, totul e dramatic. Oamenii au ieșit în Piață să asiste la ridicarea obeliscului din Paris. Concluzia ar fi că publicația de față e veche de două decenii, ceea ce te face curat ca lacrima. Erai gata-gata să omori de-a binelea și uite că povara ți-a fost anulată. Mai s-achiți nota de plată (care-n sine e o crimă) și-ai scăpat de orice grijă.

Ultimele observații

Piesa asta mi s-a părut desprinsă parcă din lumea lui Lemony Snicket, Tim Burton sau din cea a lui Dr. Seuss, atât pentru decorul suprarealist (ușile ciopârțite, mesele inegale sau umbrela uriașă), cât și pentru costumele sale eclatante (în special cel din nasul majordomului). Să nu uităm nici de pălăria cât o rachetă de pe capul lui Pit (Deranjez, băieții?) sau de fabricantul de biberoane menționat la petrecere. Apoi, și situațiile prezente compun o lume la fel de fantastică, unde oamenii îți cer mașina de tuns și tu spui „nu, mersi” sau unde nimeni nu se îmbrățișează pentru a nu se șifona. Cât despre ce am avea de învățat, mi-am notat trei chestiuni: progresul îl găsești în absolut orice, când ești tânăr crezi că orice zboară se mănâncă, iar maturizarea vine atât de târziu, încât umanitatea e în pragul unui colaps.

P.S. Voi v-ați rătăcit vreodată umbrela?