Cuvinte negre
Două mâini aveam înlănțuite, una de alta, de parcă nu vroiau să-și mai dea drumul niciodată! În întuneric nu ne vedeam, dar ne simțeam… îți auzeam răsuflarea. Ți-aș recunoaște-o surd să fiu. Părul tău, părul… de multe ori așternut pentru gândurile mele somnoroase. Gura ta, gura… marmura pe care se spărgeau perlele săruturilor mele… ochii tăi, ochii… viori ce-mi atingeau sufletul, vindecându-l. Totul tau, totul… e încuiat, poarta e o ceață neagră, ca un blestem… acum suntem amândoi aruncați în întuneric, picioarele mi se afundă în mlaștina vorbelor ce nu ți le-am spus, ce nu am mai apucat să le scriu.
Acum bântui ca o glumă între Cel de Sus și Cel de Jos. Mă rog cu blesteme și blestem cu rugăciuni, vreau să văd care furie e mai dureroasă, a lui sau a lui Lucifer? Nu mai îmi este teamă de nimic, în afară de un singur lucru… tu ești aici, cu mine, pe undeva. Nu te vreau aici, te vreau afară, în siguranță, la lumină, lasă-mi mie întunericul… am ajuns să-l îndrăgesc și el pe mine… dragul meu întuneric, cum știi tu să mă frângi, să-mi faci și ultimul strop de voință să spună “gata, nu mai vreau, nu mai pot”.
Dragul meu întuneric, cât am ajuns să te iubesc… tu ai grijă de mine, ai grijă să nu mai văd tăișurile ce mă cresteaza cu sete… ai grijă să nu-mi văd pântecele atunci când într-un final îngenunchez… dragul meu… ochii îmi sunt deschiși iar dacă îi închid nu e nici o diferență… acum mă pot odihni și eu… atâtea cuvinte, atâtea cuvinte am semănat… și nu a vorbit niciunul, niciodată. Nu mi-e teamă decât de un singur lucru, ți-am spus… dar mi-e groază să strig, să te strig… poate nu-mi vei mai răspunde, mi-e groază să știu că eu voi lăcrima… și-mi voi pierde lacrimile pe jos. Știu că voi călca pe ele, iar tălpile-mi vor fi sângerânde… dar nu vreau să calc pe ale tale… dacă voi călca, inima-mi va fi sângerândă… și nu va putea să mai îmi șoptească viața în piept.
Dragul meu întuneric, te rog, stai cu mine, doar cu mine, nu o lua pe ea… haide, ține-mă strâns în brațe, te rog, doar pe mine. Cuprinde-mă cu totul, acoperă-mi ochii, astupă-mi gura… ascunde-mă.
Comments are closed.