Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „Familia Tót”, de Örkény István
Regia: Sânziana Stoican
Traducerea: Constantin Olariu
Scenografia: Valentin Vârlan
Distribuție: Zoltan Lovas, Angela Petrean-Varjasi, Cecilia Donat, Andrei Elek și Carmen Vlaga-Bogdan

Acțiunea are loc în vara anului 1941, în localitatea maghiară Mátraszentanna. Din familia Tót lipsește însă fiul plecat pe frontul rusesc. Astfel, mama, tatăl și sora acestuia îl iau în gazdă pe domnul Maior timp de două săptămâni. Bineînțeles, militarul nostru are nervii praf. Așadar, de felul în care e primit conducătorul depinde și soarta fiului, iar Maiorul nu le face deloc treaba ușoară, fiind din cale afară de suspicios. Mai mult, respectivul detestă oboseala gazdelor și dorește să-i coopteze pe toți în asamblarea unor cutii. Tot ce însemna mai demult ordine și liniște pentru această familie se transformă brusc într-un haos delirant. Prin urmare, pregătiți-vă pentru vizita Maiorului dacă nu vreți să aveți probleme.

1. Scrisorile

Intră-n scenă poștașul satului. E considerat într-o ureche pentru c-ar scuipa în puț sau pentru că și-ar sulfa nasul în rufele de la uscat. Deși zvonurile sunt false, ne roagă să susținem artiștii în vreme ce își ia zborul peste două pălării.

Din scrisori reiese că fiul moașei satului a fost rănit pe front. Ca atare, poștașul le rupe, le livrează sau le pune deoparte. Cât despre fiul familiei Tót, e acolo unde-l știți, cum v-am povestit în lead.

Liniștea-i întunecată ca o catifea neagră, pe când mirosul de brad acționează asemenea unui calmant. Tărăboiul vecinilor acompaniază zgomotele naturii (vuietul vântului, ciripitul păsărilor sau picăturile de ploaie), iar drumul poștașului aproape că-l sufocă. Așa că deși răsuflarea sa e precum o râșniță, nu ezită să intre în contact cu cei de pe scaune. Ba mai îi pune și să citească sau să scrie telegrame.

2. Musafirul  

Cum să i te adresezi unui Maior cu epoleți și grade? E scund și poruncește în stânga și în dreapta. De ce nu sunt toți oamenii la fel? Bună întrebare. Disproporțiile acestea sunt supărătoare pentru generalul-locotenent.

Totuși, Cel de Sus ordonă ca misivele de pe front să fie eradicate. Maiorul nu mai vede bine și cade din picioare după luni întregi de praf și beznă. Până acum a avut parte numai de vuiet și duhoare; încăierările cu partizanii l-au tocat mărunt. Cu toate astea, comuna dispune de un aer excelent.

În caz că va rămâne, le promite celor trei să nu fie o povară și să nu aibă pretenții sau dorințe exagerate. Dar ce să vezi, nu trece mult și-i fixează cu pistolul. Domnul Tót îl scoate din sărite. Când se culcă, nu uită nici arma. Totul este calculat, mai puțin faptul că-și presează inima dormind pe partea stângă.

Mirosul de rășină îl liniștește pe nea` Maior. Băiatul familiei Tót e în siguranță. Odată l-a dus pe organul poveștii noastre la bere și la îmbăiat.

Fiecare zgomot îl ambiționează pe Maior și trage într-o scară. Când restul cântă în cor, acesta împușcă cerul, după care potrivește arma, suferind de OCD. Bulversat, îl provoacă pe domnul Tót la diverse jocuri de societate. Cel mai mult îl irită atitudinea pacifistă a gazdelor. Iată, deși e pompier, capul familiei nu știe să joace nici șah, nici cărți, nici domino. I-ar lipsi în schimb o bere, spre disperarea „șefului”.

3. Cutierea

Când n-au ocupație, soldații își cos din nou nasturii de la pantaloni. Doar așa reușesc să redevină calmi. Nici Maiorul nu suportă inactivitatea și se hotărăște să fabrice cutii. Brațele tuturor sunt puse la treabă. Timpul trebuie să treacă fără prea mult cuget. Vă sună cunoscut?

Până una-alta, se întâmplă și minunea. Maiorul promite că va avea grijă de băiatul familiei Tót, oferindu-i un loc în birourile încălzite ale regimentului. Mâine și-ar dori reluarea executării de cutii. Obiceiurile proaste își reintră-n drepturi. 

Ca atare, știți cât ține un miracol? Până vine telegrama cu morții de pe front. Ați ghicit, băiatul familiei Tót a fost ucis în lupta cu dușmanul. Vestea rămâne însă ascunsă.

Domnul Tót continuă să-l supere pe ditamai Maiorul. Acesta visează la un turn de cutii. Fiecare nație va avea cutiile sale, cu forme și culori distincte. Prin urmare, se va evita și pierderea identității. Iată că Maiorul gândește holistic. În plus, căscatul și reflecția vor fi ilegale.

Tatăl familiei nu mai iese din veceu să rezolve cinci cutii deodată. Maiorul nu poate fi mituit nici cu sex, reușita sa fiind singurul lucru care contează. Planul merge înainte pe șenilele sale impunătoare.

Partizanii aruncă un pod în aer, făcând ca trenurile să nu mai circule… fix când era gata să plece și Maiorul. Însă domnul Tót își iese din minți și-l tranșează pe „maestru” ca pe o cutie.

Într-un final, toate au o limită, până și comenzile.