Concert de concerte @ Sala Palatului Cultural
Joi 16 aprilie, 19:00
Sala Palatului Cultural
Concert de concerte
Dirijor: Cristian Neagu
Soliști:
Petre Abraham Smeu vioară
Isabella Voropciuc pian
(Laureați ai Concursului New Hope Grand Prix 2025)
Program:
– Frédéric Chopin Concertul pentru pian și orchestră în mi minor nr. 1 op.11
– Johannes Brahms Concertul pentru vioară și orchestră în re major op. 77
Suntem invitați în această seară să distingem și să apreciem romantismul muzical prin prisma fragilității lui Chopin și a monumentalității lui Brahms. Să ne transpunem în poetica delicată și virtuozitatea sclipitoare a celui dintâi, să experimentăm complexitatea, vigoarea și robustețea celui din urmă.
Separate de un interval de aproape cincizeci de ani, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin (1830) și Concertul pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms (1878), creații ale contrastelor, ale emoției pure și nu în ultimul rând ale profunzimilor interioare, vor fi prezentate în această seară în versiunile solistice ale laureaților Concursului New Hope Grand Prix 2025, pianista Isabella Voropciuc și violonistul Petre Abraham Smeu.
Un regal concertistic, programat joi, 16 aprilie 2026, la ora 19.00!
Comments are closed.




