Cinema și lubenițe
Part one
Nici nu știu de unde să-ncep, cam asta e dovada că Festivalul „Ceau, Cinema!” din Timișoara (ajuns la a șasea ediție) este făcut cu multă dedicație și implicare. Am ales să scriu despre event-ul de față pentru că la rândul lor, organizatorii ne-au ajutat și ei cu promovarea la un FARAD sau alte happening-uri majore arădene (de la Arta, Grădiște, Gai, etc). Suntem două orașe importante din vest și faptul că ne-nvecinăm ne-ar putea avantaja. Nu de alta, dar în anii trecuți, timișorenii ne-au dat un premiu de debut pentru scurtmetrajul „Libelula”, proiectând și super producția numită simplu „Bodrog”.
Timișoara stă prost la partea de cinematografe, astfel încât inițiatorii au ținut festivalul la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Grădina de Vară „Capitol”, Sala 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Casa Artelor, Ambasada, Filarmonica „Banatul” și comuna Gottlob. Deși se află-n Piața Operei, Cinema Studio (închis în 2011), respectiv Cinema Timiș, n-au fost refăcute nici până azi. Astea fiind spuse, nu-i de mirare că titlul de Capitală Culturală riscă să fie retras timișorenilor.
Așadar, pe parcursul anului, membrii „Ceau, Cinema!”-ului au susținut o droaie de mișcări (Caravana TIFF, lungmetrajul danez „Vinovatul” de la Cinema City), spații de artă (Casa Artelor, Simultan, Balamuc, MISC., Teatrul „Auăleu”, Scârț, Hostel Costel) festivaluri de film (Cinecultura din „Aula Magna” UVT-ului, Timishort, Docuart, Tres Courts, Zilele Filmului de Umor, Astra Film, Cinepolska) și artiști (Ion Barbu sau trupa Thy Veils). Luând-o invers, festivalurile mari și de cursă lungă (TIFF, Animest, Astra Film, One World Romania, Les Films de Cannes a Bucarest), plus distribuitorii (Voodoo Films, Mandragora), i-au sprijinit din plin cu filme, subtitrări și altecele. Evident, situația putea fi remediată printr-o simplă finanțare, dar când nu se vrea…
Part two
Cele două organizații „vinovate” de Festivalul „Ceau, Cinema!” sunt Marele Ecran și Pelicula Culturală, iar la partea de colaborări mai putem menționa și Librăria „La Două Bufnițe”. Partenerii ediției a șasea îi aveți aici. Evenimentul a fost sprijinit de TNT – programul cu filme clasice care mă uimea de mic și unde am descoperit super comedia „The Sunshine Boys”, cu Walter Matthau și George Burns.
Abonamentul presale s-a dat la prețul ultraacceptabil de 45 de lei. La fel, donatorii de sânge au beneficiat de gratuități.
La intrarea în Teatrul Maghiar găseai o casierie cu bilete, două termosuri cu cafea (din Kenya și Burundi), garderoba, programul pe zile și un stand cu tricouri, stickere, sacoșe… Sus și jos erau amplasate niște mini-aviziere, iar pe pereți, holuri și uși aveai seria de afișe. Noutatea ar fi că unul dintre ele clipea, făcând aluzie la sloganul ediției curente („ȘASE!”). Sextetul de pelicule aflate-n competiție a fost însoțit de: calupul bănățean, atelierele de film sau filmele de animație destinate copiilor. În rest, „Versuri pocite” (Ungaria) a luat premiul pentru cel mai bun film și premiul publicului prin voturile primite. Juriul a fost format din actorul Vlad Ivanov, respectiv din actrițele Maria Drăguș și Mălina Manovici. P.S. La WC n-au lipsit nici rolele de hârtie. P.P.S. Și Aradu-i nepăsător față de Cinema „Dacia”.
Mai departe, vom trata toate filmele marcante ale festivalului.
Day One
Jumpman. Denis este un băiat abandonat de mic și care nu simte durerea. La orfelinat, colegii îl țin de multe ori legat, până i se duce suflul. Maică-sa-l învață să sară-n fața mașinilor pentru a șantaja bogații. Pe scurt, face parte dintr-o bandă de șarlatani. Acțiunea are loc la Moscova, acolo unde reîncep durerile lui Denis. Se vorbește intens despre plecările în Vest, în vreme ce eroul nostru fură dintr-un magazin. E lovit de o mașină și e dus cu targa (și aceasta șubredă). Nepăsarea e exprimată prin trântirea documentelor direct pe pacient.
Ni se zice că cea mai bună cale-n viață e cea a fericirii. Urmăririle de mașini vin și ele cu pistolul ridicat în aer. Pe micuțul Denis, care încă e minor, îl îmbată maică-sa cea rămasă-n lenjerie. Îl asigură că nicicând n-a vrut să-l abandoneze, iar săriturile în fața autoturismelor continuă. Tot respectiva urinează pe trotuar și se-ntreabă de ce nimeni n-o iubește.
La tribunal e ascultată o singură parte, astfel încât procesul e câștigat de „cine trebuie”. Lumea de-aici e răutăcioasă, amenințările fiind considerate un lucru bun (Asta-i casa mea, du-te înapoi la orfelinatul tău!). Filmul se-ncheie cu alarmele unor mașini lovite-n disperare de către bietul Denis.
One Day. Anna are trei copii și nu poate scăpa o clipă. Odraslele au toate ba activități extracuriculare, ba o droaie de nevoi. În plus, este posibil ca soțul s-o înșele și lucrurile se complică. Astfel, energia Annei e aproape de zero, însă problemele continuă să dea peste ea.
La finalul lunii nu îi mai rămân nici bani, iar concediile și le face în Gyula și Florida. Fondurile li se suspendă pentru neplata ipotecii.
Unul dintre copii visează cu un spânzurat. Napolitanii sunt certați pentru firea lor dezordonată; nu degeaba trăiesc în zona Muntelui Vezuviu.
În film se ivește și o tablă digitală, adică ceva ireal pentru România. Urmează robinetul, care trebuie reparat și necesitatea unui laptop nou. Băiatul uită de teme și își pierde lucrurile (Nu putem și nici nu vrem să îți luăm altele).
Anna parchează prost și e înjurată. Spală vase, dă telefoane și adună jucării. Se-mbracă și-n același timp își împacă odraslele. Micuțul are febră și alții își fac planuri, uitând de propria indentitate. Unguroaicele din film au ochii verzi și sunt roșcate.
Copiii nu vor să meargă la grădi și nici să-și curețe dantura. La masă îi apucă joaca și Anna merge să vomite. Când vine instalatorul, se preface că-i plecată. Cam asta ar fi cu viața unei mame obosite.
Mademoiselle Paradis. O strălucită pianistă orbește de mică și părinții o duc la doctorul Franz Anton Mesmer. Suntem în Viena, la 1777, iar tânăra are doar 18 ani. Pân-acum, niciun tratament n-a funcționat, dar la reședința nouă se simte mai liberă ca niciodată. Problema-i că odată cu recăpătarea vederii, îi dispare și talentul.
Își pierde și simțul mirosului și se lovește de obiecte ca o pasăre în zbor. Nu vezi, nu ești văzut. Nu auzi, nu ești auzit, asta-i concluzia pe care o trage.
Ochii, la fel ca restul simțurilor, nu se pot apropia de adevăr. Muzica, în schimb, nu e o iluzie. Maria (pianista) își recapătă încet vederea și încep și suspiciunile legate de doctor. Fiind și răsfățată, se comportă violent cu îngrijitoarea. Vede vag ce ține-n mână, dar ce e ea fără talent? Trebuie să se adapteze ca să-și țină pensia. Paradoxul? Dumnezeu nu ne-ntoarce niciodată spatele.
Băiatul idiot al familiei medicilor e călcat în picioare de un cal în staționare. Când tratamentul e-ntrerupt, reapare guta. Suferința mamei n-o ajută cu nimic pe pianistă, care vede din nou negru. Orbind la loc, începe să compună și ridică o școală pentru nevăzători.
În film mai putem observa: peruci, corsete, garderobe, palate, curți domnești, ținute, cadre naturale, cadre de epocă și niște trăsuri cu cai.
Maria Drăguș (actrița din rolul principal) a fost prezentă la Grădina de Vară Capitol, unde ne-a mărturisit că nu știe să cânte la pian. Prin urmare, instruirea și-a făcut-o direct cu orbii, iar dansul pe clape a fost coregrafie.
Așadar, ținta acesteia a fost să joace o femeie emancipată, după ce-a colaborat cu marele Haneke pentru „Panglica albă”, care-a luat patru premii la Cannes și două nominalizări la Oscar.
Despre Maria Theresia Paradis nu se știe mare lucru, e multă ficțiune adăugată în film. Totuși, în secolul XVIII, acesta ar fi portretul ideal al unei femei.
Day Two
Tarik Aktaș. Un cal mort stă pe câmp lângă o fântână. E o iapă bătrână, dar sănătoasă. Lipsea de trei zile și acum a fost găsită. Într-un sat, cineva taie o oaie (în prealabil cărând-o în cârcă).
Avem comuna, marea și-un teren sterp cu cadre naturale. Pe drum e balegă și trec remorcile cu vaci. Copiii se înneacă și în sticle se trage. Mașinile rămân blocate, iar copacii cad, secerați de drujbe. Aceștia sunt șlefuiți și cărați cu remorca. Micuții își obțin singuri mingea înapoi din râu, aruncând cu pietre-n ea. Lecția de bază: să nu te plângi când poți și fără ajutor. Simbolic vorbind, lemnul e tăiat în două și e transportat, iar protagonistu-i cât pe ce să cadă de pe-o schelă.
O bufniță-ntrerupe totul și intră genericul. Metaforele meditative se termină aici.
Consequences. Faza scurtă. Andrej are 17 ani și e înscris într-un centru de reeducare. Din cauza conduitei sale se înhaită cu Željko (adică șeful delicvenților). Anturajul îl strică încă o dată și băiatul rămâne într-un impas: nu suportă convențiile societății, dar nici așa nu poate trăi la infinit.
Lui Andrej nu-i plac școala sau travaliul și se decide să vândă lucruri din casa alor lui. Aruncă banii pe petreceri, e plecat mereu, însă la un party nu i se mai scoală. Ca să n-o ia razna, gașca-l sfătuiește să fumeze iarbă. Există și o luptă la propriu pentru țigări între membri.
Cei din bandă se reped la Andrej când aud că-i homo. Acesta are și un șoricel de companie pe care-l cheamă Fifa.
Majoritatea au ajuns la școala de corecție în urma unor răfuieli. Astfel, consumă jointuri pe unde îi taie, până și în camere. Nu se sfiesc să se ia nici de judecătoarea propriilor cazuri. Evident, noii veniți au parte de-același tratament.
Petrecerile cu femei, droguri și bătăi continuă. Mai mult, acum se trece și la furturile de mașini. Se sparg capete pentru recuperarea unor sume și nimeni nu cheamă poliția (c-așa e în Slovenia). Se stă prin parcări și se înfăptuiesc întruniri tehno în zone abandonate. Băieții parchează în stații de bus și adorm pe unde-apucă (de exemplu, pe banca din parc). În plus, nu e unul să nu poarte haine și papuci de firmă.
Dintr-o dată, respectivii încep să se sărute, devenind toți „poponari”. Iubita șefului leșină și treaba se împute. Ah, da, era să uit, trag pe nas ca gangsterii – cu liniuțele pe smarphone.
Faza lungă. Mafioții noștri își propun să meargă la Amsterdam, însă trebuie să facă rost de 3000 de euro. Ca atare, mama unuia care le datora niște bani este atacată în propria casă (de zici c-ar fi un film de Scorsese). Andrej reacționează prompt și îi returnează suma, dar Željko are socotelile sale. Astfel, motto-ul unui golan ar fi „să fac bani e tot ce știu.”; pentru ei iubirea e ceva de suprafață.
Deși simte că merge în direcția greșită, Andrej nu mai are cum să iasă din bucluc. Cineva postează un clip cu el luând-o în gură, iar clanul „îl aranjează” pe micuțul Fifa. La rândul său, Željko și-o ia destul de bine.
În cazul lor, soluțiile pertinente n-au niciun impact. Educatorii îi pot trece absenți sau îi dojenesc, dar nu se pot atinge de ei. Îi despart când se iau la harță și atâta tot.
Andrej plânge după șoarec și fumează o țigară. Părinții îl reneagă, aflând că e pe invers. Și uite-așa v-am plimbat și pe la sloveni.
Day Three
Beautiful Corruption. Ce ar fi real și ce e corupt? Aici ne cam împotmolim, cu acțiunea învârtindu-se în jurul lui Andrei – un tânăr mereu în căutare de soluții. Astfel, dreptatea în Moldova e ceva iluzoriu, deci plățile se prelungesc undeva la nesfârșit.
Un absolvent de Finanțe-Bănci (lucrase și-ntr-o companie) sosește la un interviu, însă la Resurse Umane apare sub un alt nume. Ca urmare, ajunge să vândă telefoane și să spele mașini.
Încearcă și-o afacere cu mașini nemțești la second, revopsindu-le, punându-le roți noi și decelerându-le. În fond, oamenii au nevoie de-o sumă pentru propriul business. Și cui nu i-ar surâde un start-up dacă-i pân-acolo? Din nou, numai banii contează, în timp ce tratamentul la doctor te costă de te rupe. De mită nici nu mai vorbim.
Mașina lui Andrei e lovită puternic, așa încât maică-sa e dusă la urgențe. Ajunge-n stare critică și are ceva la creier, dar medicii reușesc să o stabilizeze. Indiferent, ni se spune că vrem prea multă echitate și că nu avem respect pentru cei în vârstă.
Doctorița declară că celălalt șofer era beat 100% și-apoi îl acuză pe Andrei c-ar avea vedenii. Pe lângă asta, îi reproșează că-i plac conspirațiile, ceea ce e contra legii. Doar organele sunt în măsură să investigheze cazul. Ergo, nici măcar la reanimare nu o poate vizita.
Vecinii au mutre de sectanți sau de zurbagii. Prin urmare, mijlocul lipsește cu desăvârșire. Ceasul ticăie non-stop și trecutul e aici. Mama intră-n comă, iar Poliția se simte brusc ultragiată.
Lui Andrei i se inundă casa și în lipsă de fonduri, afacerea cu automobile pică. Evident, de vină sunt UE-ul și SUA (că nu-și văd de ale lor). Plus că vorbim de Moldova…
Aflăm apoi că atunci când bați încet la ușă, te auzi numai tu cu cel dinăuntru. Ah, da, era să uit, lui Andrei i se fură telefoanele și banii, iar mama sa se stinge din nepăsarea altora.
Așa că tragem linie și realizăm că a opta minune a lumii e însăși viața noastră. Ceasul a căzut pe jos… agață-l de perete.
Bad Poems – film câștigător. Tamás are 33 de ani și viața i se dărâmă brusc când Anna-l părăsește. Aceasta prinde o bursă la Paris, în vreme ce fostul rămâne de căruță. Lumea din jur e și ea debusolantă, dar prima oară ar trebui s-o rupă cu trecutul. Astfel, Tamás ne oferă viziunea sa despre iubire și Ungaria contemporană. În fond, ce mai e și dragostea după ce-ai pierdut-o și-ncep lamentările?
Așadar, ceva n-a mers prea grozav în această relație. Nu se poate discuta ca între adulți. Avem și-un parc clasicist căcăcios situat undeva în inima Parisului. Parisul n-a fost bombardat în Al Doilea Război Mondial, așa că mândria trece de partea ungurilor.
Părinții își iau loc de veci și se simt scăpați de-o grijă. Băieții sunt dați afară din clasă când se vine cu tampoane, lucru cu care prostia umană e din nou consolidată. Lumea se iubește într-o roată de tractor, iar dragostea e un miracol ce nu moare niciodată. Pe Tamás îl cucerește o anume Zita. Evident, e una dintre colegele sale.
TV-ul este Dumnezeu, în vreme ce suprarealismul e la el acasă. Apar săritura în bazin din așternuturi sau scenele noir. Dacă ești în lumea viselor și pictezi frumos, înseamnă că nu dormi destul.
Tamás e bătut, tachinat și ratează întâlnirea cu o prietenă. Lucrurile se complică, dar nu vă întristați. Prin puterea copilăriei, un cuplu poate doborî realitatea adulților.
Când eram mici ne era frică de Moșu`, pentru că era un necunoscut care ne intra în casă. Un rocker înconjurat de găini completează tabloul cu decorul unei săli de sport.
La școală, profa de mate îl prinde pe eroul nostru în baie cu o fată. Dacă mama îi citește poemele și vomită, taică-su scrie o carte doar din titluri. Tot așa, o trupă inversează corzile de la Nirvana.
Tamás dă cu capul de toate panourile până cei din jurul său vorbesc ca posedații. De pe ușă aterizează în autobuz, iar acasă are un lan de lavandă.
Televizorul, bată-l vina, e luat în serios. Așadar, reclamele te mint pe față, inventând produse. Cadoul suprem i-o cutie cu lavandă (deși ai crede că-i o bombă). În rest, ce mai avem aici? Un compot cu o vechime de 14 ani.
P.S. Politica maghiară înseamnă bătălia dintre Zâna Bună și Muma Pădurii.
Notă! De la scenă la scenă, vârsta protagonistului diferă.
Au Poste! La secția de poliție are loc rezolvarea unui caz de crimă. Discuția purtată între detectiv și suspect ne poartă-n lumea viselor și-a imaginarului.
Astfel, acțiunea-ncepe cu un dirijor în slipi (mai erau și roșii)… așa, ca observație. Pentru a primi atenția colegilor, șeful anchetei aruncă cu obiecte prin birou.
Fiul superiorului a renunțat la suicid în favoarea TV-ului. Polițiștii analizează tot și iau în calcul orice scenariu. Cadavrele se pot deosebi imediat, că-n rest vezi numai oameni vii.
Se știe că armele pot fi constituite din obiecte. Ca atare, polițistul cu un ochi alunecă pe un echer și moare. Evident, pentru efect comic, acesta i se-nfige în partea cealaltă. La rândul său, detectivul are o gaură în piept.
Suspectul intră-n trepidații și mută decedatul în dulapul biroului. La frig se face că fumează, scoțând aburi pe gură. Crima în cauză apare la știri și ancheta se reia.
Chestionatul și șeful Poliției descind pe-o insulă pustie. Anchetatul dezleagă câinele și își pune lanțul în jurul gâtului. Ca pedeapsă, unchiul îl lasă așa o săptămână și de foame ajunge să mănânce și pământ. Aici, acuzatul are doar câțiva anișori, pentru că e vorba de o amintire.
Spre final, cadavrul răsare-n fața blocului; ochiul celui din dulap se află pe o scenă. Iată, se pare c-a fost o piesă de teatru – jumate diabolică, jumate genială.
Când cortina se ridică încep și uralele, dar șocul „inculpatului” nu se termină aici. Deși inocența îi este-aplaudată, i se pun cătușele și e dus cu duba.
Day Four
Documentarul „Popeasca”. Regizoarea acestei bijuterii a fost însăși Stanca Radu, adică nepoata Stelei Popescu. În film găsim pățaniile actriței și secretele din timpul vieții; totul are loc fără întârziere și în mod cronologic, iar emoțiile sunt la ele acasă.
Să începem cu-nceputul. Tatăl maestrei o numește după jurnalistul Stelian Popescu, pe care îl stima nespus. Pe flecari îi iubea cu ardoare, fiind un naționalist.
Stela ne declară că n-a avut nicicând părinți ambițioși, ceea ce e bine. Erau tineri, harnici și frumoși, dar nu erau interesați de bunuri materiale. Astfel, până-n anii `40, actrița a avut o copilărie superbă. Pe urmă, tatăl e luat de ruși, trimițând familiei o scrisoare abia după 18 ani.
Popeasca seamănă pe taică-su, în vreme ce mama e chipeșa odăii. Pentru că nu-i așa, cine refuză un năsuc și două gropițe? În plus, e o fire sinceră și optimistă, nelăsând loc de tristețe.
Să trecem acum la cariera femeii, care n-a venit ușor. Pe vremea aia se citea destul de mult, iar show-urile Stelei erau cu cântec și cu muppets.
Examenul la Cinematografie îl cade cu brio și ajunge studentă la Secția de Teatru. Ideea-i că la Arte pe vremuri te puteai muta în altă parte dacă aveai note bune. Și evident, cum nimeni nu voia să devină actor de provincie, se duceau să joace pentru soldații de la graniță.
Pe la jumatea filmului, artista ne îndeamnă să lăsăm grijile deoparte și să fim siguri pe forțele proprii. La 400 de piese în 350 de zile, cred și eu că ești în stare să dai lecții altora. Mai mult, hainele, retorica și felul în care te purtai contau enorm pe vremea aceea.
La piață, Stela își alege legumele și le pune pe cântar. Nu se crede deloc o vedetă, ci din contră, biciuiește vanitatea revistelor glossy. A făcut teatru de revistă și radiofonic și până-n ultimele sale zile și-a pierdut poșeta zilnic. Să nu uităm nici de orchestra live cu care-a mers taman la Haifa.
Notă! Pentru această mare actriță contează în primul rând chimia. În rest, n-ai decât să fii deștept, frumos, bogat… fără dotări ești out din showbiz.
Soțul acesteia (Puiu Maximilian) scria foarte bine și nu se umfla în pene ca alții. Drept urmare, textele sale de tip schetch încă se joacă la 30-40 de ani distanță.
Puiu scria pentru Popeasca, iar Popeasca juca pentru el. Astfel, yin-ul și yang-ul erau la ele-acasă. „Eu sunt Maximilian Popescu”, spunea Puiu cu mult haz într-un interviu. La rândul său, Stela ne sfătuia să nu ne prefacem în nicio situație. Comedia cucerește, nu lamentațiile și plânsul.
Așadar, adio, Popeasco. Cu Catena ta cu tot, filmul e încântător.
Cât despre „Ceau, Cinema!”, poate ne vedem din nou la ediția a șaptea. Și cum șapte-i cu noroc, șansele-s destul de mari.
PE FINAL, IATĂ ȘI PELICULA „BEAUTIFUL CORRUPTION” ÎN VARIANTA FULL:
GALERIA FOTO AICI
Comments are closed.