Am bifat şi eu în sfârșit prima mea ediţie de „Ceau, Cinema!” (19-22 iulie) și cred c-am nimerit la una dintre cele mai reușite de până acum, fapt pentru care voi nota câteva impresii și aspecte elementare pentru a marca acest cincinal cinematografic, sărbătorit de cei de aici într-un mod de-a dreptul exemplar.

În primul rând, vă rog să țineți cont de faptul c-am ajuns doar în zilele de joi și vineri, pentru care însă am depus destul efort cât să inspectez în amănunt fiecare cotlon al festivalului. Așadar, cel mai bine ar fi să începem cu atmosfera, una foarte călduroasă și presărată pe deasupra cu o tombolă, prin care dacă votai după proiecții, erai răsplătit cu o bicicletă Pegas (amplasată la ultimul etaj al Teatrului Maghiar). Lubenițele de Gottlob, respectiv napolitanele „Joe” de la ieșirea din sală completau la rândul lor meniul publicului pe parcursul celor patru zile tapetate cu filme atipice și provocatoare (aproape 30 la număr). Pe holuri găseai un calatog elaborat, plin de informații, și-un program de buzunar, să-l porți cu tine peste tot. La pauză puteai să bei o bere rece de la barul teatrului (ceea ce noi nu mai avem la TCIS) sau mâncai o înghețată, niște sărățele, etc.

Un alt aspect este că lumea întârzie la fel ca la noi, că nu-i ca la teatru, unde ușile se-nchid la fix. În fine, nici asta nu se-ntâmplă, da’ așa se zice. Mai apărea şi-un spot mişto cu un jandarm care scotea de pe torente (De ce-ai dat, mă? …de ce-ai dat jos de pe torente?), iar pe la mijlocul festivalului am avut parte de premiera filmului arădean „Bodrog”, pentru care am și mers, de altfel. Regizorul este Mimi Sălăjan – care anul trecut câștigase aici premiul pentru debut cu scurtmetrajul „Libelula”. Ca fapt interesant, selecționerul de la „Ceau, Cinema!” este nimeni altul decât Ionuț Mareș, el alegând lista de filme și pentru Festivalul „Anonimul” de la Sfântu Gheorghe, aflat deja la a XV-a ediție. Zic asta pentru că e probabil cel mai fain eveniment din țară, la care am avut norocul să particip de două ori, inclusiv anul trecut.

Programul a cuprins atât ateliere de film sau lansări de carte, cât și expoziții de afișe, respectiv concerte. Locațiile au fost: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Casa Artelor (Sala Studio și Curtea cu Castan), Sala 2 de la TNT, Cafeneaua „Ambasada”, Filarmonica „Banatul” (la Grădina de Vară „Capitol” a cam plouat), Librăria „La două bufnițe” și nu în ultimul rând, Cinemaul comunei Gottlob, unde puteai hali și o lubeniță proaspătă. Felicitări și „Cuibului de Arte”, „Auăleului” și celor de la „Hostel Costel” și „MISC” pentru susținere. La „Hostel Costel” a avut loc și un mic warm-up cu proiecția filmului „Charleston” înainte cu o săptămână. Din câte-am observat, organizatorii s-au folosit de toate resursele aflate la-ndemână, încercând, bineînțeles, să compenseze lipsa cinematografelor „Studio”, „Timiș”, „Victoria”, „Arta”, „Dacia”, „Unirea”, „Fratelia” și „Freidorf”, aflate de ceva vreme în grija Primăriei. Să nu uităm că deși noi ca arădeni avem mai nou active cinematografele „Arta”, „Solidaritatea” (Zona Gai) și cel din Grădiște – fără Grădina de Vară, am pierdut de-a lungul vremii Cinemaurile „Dacia” (nici nu vreau să știu în ce stadiu e pe dinăuntru), „Studio” (aici nici nu mai vorbesc) şi „Mureșul”. Și cine mai vorbește despre asta? Cine? Când „Dacia” era taman în centru, lângă Ziridava! Când „Studio” avea 600 de locuri şi ditamai sala de proiecţie!

Revenind la intro-ul nostru, la „Ceau, Cinema!” au participat cei peste 3000 de spectatori luați pe toate zilele, critici cunoscuți, regizori, cineaști și o serie actori din mai multe țări. Am avut parte de filme independente de cea mai bună calitate, curajoase și pline de întâmplări bizare și situații limită. Aici includem și situațiile sociale (o condamnare pe nedrept) sau comice (ba chiar cosmice), discuțiile pe tabuuri, obsesii, militarizare, lumi aproape dispărute, etc. N-au lipsit nici capodoperele de montaj, documentarele sau peliculele care discutau problema agresiunilor, maturizării, clasei muncitoare sau cea a dezolării. Tema crimei e și ea prezentă alături de cea a fotografiei sau a ficțiunii. De menționat ar fi și țările participante, nefiind angrenate-n competiție neapărat. Vorbim așadar despre: România, Germania, Iugoslavia, Ucraina, Bulgaria, Polonia, Croția, Slovacia, Italia, Rusia, Serbia, Franța, Danemarca și Ungaria.

Trecem așadar la filme, fapt pentru care vă mărturisesc c-am văzut doar cinci dintre ele. Ca bonus la acestea însă, vă recomand să vedeți neapărat și documentarul „Chipuri, locuri” (Franța, 2017 – regia Agnès Varda) plus „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie, care s-a dus și el anul acesta, pe data de 18 mai. A fost un om extraordinar și un regizor cum nu vom mai avea vreodată.

Bun, acum să facem numărătoarea, cu nuanțările de rigoare.

1. Comic Sans (Croația, 2018). Nu se putea titlu mai bun să deschidă festivalul. E un film pe care cu siguranță o să-l țin minte multă vreme de aici încolo; o comedie cu de toate: sex, droguri, multinaționale, anxietăți, decepţii, beţii, împăcări, căderi nervoase, întâlniri neaşteptate și se pare că croații-s buni și la altceva decât la fotbal.

Protagoniştii ba rămâneau pe-o insulă pustie fără semnal, ba aruncau cu telefonu-n mare. Apropo, ce mai ştiu să-şi pună în valoare şi zonele de plajă! Te uiţi la filmu’ ăsta şi parcă ţi-e ciudă că n-ai şi tu o coşmelie undeva la malul mării. Mai are rost să zic că totul se termină cu nişte pufniri în râs la o-nmormântare?

2. ¾ (Bulgaria, 2017). Profesoarea îi explică studentei de la pian că sunetul trebuie să pară infinit pentru a fi credibil urechii umane. Astfel, notele îți vor da senzația că legate una de alta, devin nemuritoare. De câte ori ți se-ntâmplă să descoperi ceva nou și apoi să repeți acel lucru de nu știu câte ori fără să-ți dai seama? Candoarea rezistă și dacă se dărâmă casa și dacă iubești doar culturiștii și rujul.

La școală trebuie să-nveți cum să arzi foaia cu lupa, altfel ai făcut fizică degeaba. Te sperie faptul că nu știi ce-ți rezervă soarta și totul e obligatoriu, pe când ideal ar fi să alegi din ce nu este, practic. Dacă greșești, să ți se ofere o prăjitură ș.a.m.d.

Lasă-mă-n pace! Nu pot. Fratele tău (e mai mic ca tine, dar mai înțelept) te provoacă la o lume absurdă și plină de umor. Ești normal la cap? Nu, poc-poc cu ziarul peste tărtăcuță! Nici nu avansezi, nici nu te simți împlinit, ești propriul tău proiect, pe care nu-l mai înțelegi.

În pauze, elevii se cațără pe-acoperișuri și vor să se reîncarneze mai degrabă-n animale, să nu mai trebuiască să meargă iar la școală. Dacă n-ar exista lumea de apoi, aș face numai prostii, nu mi-ar păsa nici dac-aș exploda în mii de bucățele. Raiul, iadul și purgatoriul există pentru ei doar sub formă de concept.

Concluzii. Când începi să cânți, gândește-te să transferi publicului încrederea ta, nu te grăbi, muzica e caracterul tău. Nu e un concurs.

3. Dacii liberi (România, 2018). Povestea ne aduce-n față un sat dacic „actual” (da, chiar există, la noi e posibil orice), care își are așezările în apropierea comunei Năeni (jud. Buzău), unde mai mult sau mai puțin, se trăiește ca pe vremea strămoșilor noștri din Dacia. În zonă s-au descoperit urmele culturii Monteoru – una dintre cele mai avansate civilizații (3000 și 1800 î. Hr.), dacii fiind singurii barbari (purtători de barbă) cu ziduri și metalurgie. Cred că știm de ce…

Aici oamenii nu au curent sau internet și nu consumă alimente din comerț, ferindu-se de televizor, mass-media și-n general de lumea modernă. Oamenii locului adună lemne și-observă procesele naturii, pentru că toţi dacii (aşa ni se zice), erau oameni gospodari și buni la meșteșuguri. Aşa că mai vezi un lup, mai sufli-n tulnic și trece vremea, cu răsărit cu tot. Cam astea sunt alternativele. Ah, da, şi datu-n toacă, aproape că era să uit.

Ca un dac optimist, curajos şi ospitalier ce eşti, aici tre’ să te-mbraci cât mai autentic, adică doar în straie vechi, blajine şi să porţi un nume nou (de exemplu Dochia), cu menţiunea că-ţi păstrezi credinţa-n Dumnezeu.

În completare, cuvintele „varză” şi „viezure” provin tot de la daci, iar focul simbolizează caracterul acestui popor, destul de mărunt în alcătuirea sa.

Periodic, cuplurile vin la Sarmizegetusa să-şi încerce norocul pe lună plină… se spune că dac-o („dac”, get it?) faci pe lună plină, răsare-un nou Mesia. Ei bine, nu le-a mers până acum, fiind vânați de-un țiitor al locului cu o pușcă Airsoft, să le dispară și cheful și erecția.

Dar această dacomanie (frustrare) vine de undeva, nu? Că tot timpu’ am fost obișnuiți să credem în poveștile cu neamu’ ăsta persecutat pe durata întregii istorii. Un sâmbure de adevăr o fi, da’ să zici că dacii ocupau pe vremuri Asia sau America Latină sau că „Deutschland” înseamnă de fapt „Țara dacilor” e cam mult, nu vi se pare? Noi suntem cei mai tari, cei mai vechi, noi i-am îmblânzit pe dinozauri, noi am făcut până și piramidele și tot noi zburam în nave cosmice.

Adevărul e că după zeci de ani de fals, nu mai cercetezi. Să zici, din nou, că Grădina Edenului a fost de fapt Valahia sau că romanii le-au ars dacilor toate bibliotecile (cic-aveau una în fiecare sat) când ei n-aveau documente scrise (dar aveau trei alfabete), asta-i chiar ridicol. The end?

4. Bodrog (România, 2018). Înainte să înceapă filmul, am primit un fel de carte de vizită cu link-ul de bandcamp, respectiv codul de download pentru OST. No, așa da! Vă și invit, de altfel, să ascultați aici toate piesele care compun soundtrack-ul peliculei: https://makunouchibento.bandcamp.com. Big up for Makunouchi Bento & Selfmademusic! Am ratat în schimb Q&A-ul cu Felix Petrescu de la final, pentru c-am fugit la „Nina”.

Bodrog, deci. Mockumentary, hm… Bani de la Primărie, zero. Buget, zero. Sat arădean pe Mureș, check. Soare, câmp, derizoriu, rezidență, flori pe cămașă, check. Așa că mergem să inspectăm oasele de animale rămase pe alee. Lucrăm cu insectele, cerul, copacii, râul și localnicii (population of five), care încă țin o casă aici. Nice surroundings, you`d say. Dar ce facem cu seminţele găurite sau cu pomii atacaţi? E plin de păianjeni și dimineața melcii ți se urcă-n cârcă. Mai spală-te pe dinți dacă ai curajul.

Întră-n scenă crescătorul de iepuri. Nu-nțelegi ce zice. Sculele sunt peste tot și porcii guiță isteric. „Păstrați liniștea și curățenia!”, directivă de comună. La mal găsești o barcă scufundată și mațe plutitoare, totul se reflectă-n Mureș.

Ia-ți și-o vestă, să nu te-neci. „Mureșu-i foarte periculos dacă nu ești atent”. Poveștile continuă cu nisipurile mișcătoare care înghit căruțe-ntregi, în timp ce caii mor și ei. Peștii mănâncă râme putrezite. Știuca-monstru stă prin apropiere să te-nhațe dintr-un foc.

La masă ni se dezvăluie că alcoolul gri e cel mai letal. O rândunică-și face cuib în gura somnului de pe perete, după care ajungem la Monumentul Artistului Plastic. Iarba crește-n liniște. Găinile merg pe rewind. Cina cea de taină îi adună pe toți la o vorbă și un moonshine (țuică). Gabriel e mesagerul care ne anunță că Da Vinci nu și-a dus nicio idee până la capăt. E cel care ține piept râului și demonilor de prin zonă.

 „Bodrog, the murder of any creative mind. ”   

5. Nina (Polonia, 2018). Magda este lesbiană și are job de controloare la aeroport, așa c-agață fete direct în terminal, ca să nu mai zicem de cluburile gay.

După o sticlă de vin, un joint și o tentativă eșuată de ménage à trois, una dintre protagoniste – și anume, potențiala mamă surogat (homosexuala noastră de la aeroport) se sperie și face un accident de mașină.  

Filmul ne aduce aminte și de faptul că mașina te mai lasă uneori, în vreme ce uterul unei femei calmează până și marea. – Mi-e frică să zbor. – Ar trebui să mă ții de mână. Cele două se cuplează și urmează o scenă erotică filmată ca la carte. Vorbim aici de Nina, care nu poate avea copii și Magda cea destul de tânără și gay.

Soțul Ninei le vede într-o noapte dansând lasciv într-un local printr-un geam transparent și revelator. O prinde și prietena Magdei (cea agățată de la aeroport) cu Nina și aceasta din urmă, simțindu-se trădată, iese-n grabă din locuință, deși o iubește pe „surogata sa”. Nina, apropo, e profesoară de franceză.

Magda intră într-un bar și ajunge la o masă numai cu bărbați. Nu, nu e un banc, din contră. Se prezintă și le spune că vrea să și-o pună cu unul dintre ei, precizând că nu a mai făcut-o vreodată cu un tip. Brusc intră pe țeavă și bărbatul Ninei și normal că-l alege pe el. Acesta o fură cu mașina acasă și aproape că o violează, după care se oferă ea de bunăvoie.

Printre altele aflăm că bambusul e cel mai apropiat ca și constituire de coloana vertebrală umană. Nina și Magda se întâlnesc din nou.

Premianții  

¾ a luat premiul pentru cel mai bun film din competiție (premiul „Răzvan Georgescu”, în valoare de 1500 euro), așa că felicitările noastre merg către tânărul regizor bulgar Ilian Metev. Juriul care a acordat premiul festivalului a fost format din actrița Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan și regizorul Florin Iepan. Aceștia și-au motivat alegerea prin „curajul și credibilitatea cu care regizorul împreună cu actorii ne fac martorii descompunerii unei relații dintre un tată și copiii săi, a desprinderii fiecăruia dintre ei de familie și fac din absența mamei o prezență subtilă, dar definitorie, și o sursă de emoție, fără a cădea vreo clipă în sentimentalism”.

Oferit de Casa Auto Timișoara, Premiul Publicului (500 euro) a mers la două dintre filme („Căderea” ucrainiencei Marina Stepanska și „Comic Sans”-ul lui Nevio Marasović), ajunse, iată, la egalitate în preferințele spectatorilor de la „Ceau, Cinema!”.

De asemenea, „Căderea” a fost desemnat și câștigătorul Trofeului Vitas România (1000 euro) pentru film independent sau de debut – premiu stabilit împreună de membrii echipei „Ceau, Cinema!” și Vitas România.

Cineastul Andrei Ujică (invitatul special al acestei ediții) a primit și el un premiu onorific din partea festivalului. Acesta a ținut un masterclass extrem de apreciat și a participat la toate discuțiile cu publicul după fiecare dintre cele trei proiecții dedicate retrospectivei sale: Videograme dintr-o revoluție”, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” și „Out of the Present”.

Gala de închidere a avut loc la Grădina de Vară „Capitol”, unde a fost proiectat în aer liber filmul „Out of the Present”.

6! Urmează 2019! Pân-atunci, bye, bye, cinema!

P.S: Bravo „Ceau, Cinema!” pentru categoria „Filme bănățene”!