Teatrul de Vară „Ethos” prezintă spectacolul „No Worries, Cătălinicika!”
Distribuția: Raluca Ghervan, Cuzin Toma, Alexandra Răduță, Sorin Manea și Adelina Toma
Regia: Alexandra Tofan
Text: Adelina Toma
Afiș: Bianca Doba
O producție a Teatrului de Artă București

Piesa a fost nominalizată la premiile UNITER 2024, la categoria „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”, iar textul a fost scris în cadrul Atelierului de Scriere Dramatică, organizat de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, coordonat de Mimi Brănescu.

Spectacolul „No Worries, Cătălinicika!” prezintă chinurile prin care trece o tânără studentă plecată cu Work and Travel taman în New York și care își dorește să obțină drept cireașa de pe tort și cetățenia americană… eventually. Evident, acest lucru e mai mult decât greu de obținut (mai ales în zilele noastre), dacă nu chiar imposibil. Începem astfel să ne punem întrebarea: oare speranțele și ambiția sunt suficiente într-un sistem care nu mai înseamnă aproape nimic pentru omul de rând? Oare nu e bine să privești lucrurile cât se poate de realist înainte să riști totul pentru așa o mutare? Ei bine, comedia de față nu ne oferă neapărat răspunsurile la aceste întrebări, dar cu siguranță ne îndreaptă atenția către problemele de față cu un dram de emoție și creativitate on the side.

Info. Din cauza vremii, spectacolul s-a mutat înăuntru, fapt pentru care am avut și băile la dispoziție. A și plouat, dar mai mult cu aplauze. „În cazu-n care primiți un apel, oprim spectacolul și așteptăm să încheiați convorbirea”, ni se transmitea cu mult umor înainte de startul reprezentației.

New York,

Totul începe cu apelul video pe care i-l dă fiica mamei sale, ajunsă în State și având free wi-fi de la Mc. Apar problemele tehnice cu husa (care-acoperă ecranul) și conflictul dintre generații. Dacă îți comanzi un ceai, automat ai răcit și 100% trebuia să îți fi luat cu tine și păturica de acasă. Pe urmă, contează cu care deget te miști pe ecran? Că oricum dispare bara aia nenorocită când te precipiți în asemenea hal. Vreau să spun că ceva se strică în mod iremediabil dacă apeși un anumit buton, fie el roșu sau nu.

În țară, Cătălina noastră a copilărit într-o localitate cu o singură școală, dar plină de baruri. „Marii filozofi” ai locului îi spuneau că sfârșitul lumii vine doar la ei, că știe deja drumul. Însă în State vine mai puțin, deci o îndeamnă să urmeze actoria și să plece peste Ocean, pentru că seamănă cu Brigitte Bardot. Că în primă instanță ea voia să se facă veterinar, asta-i partea a doua.

În New York, aceasta are parte și de șobolani în apartament, „animăluțe de companie” cu care a crescut însă la țară. Urmează situațiile comice à la Tom și Jerry și intrarea-n scenă a celor doi colegi (Angi și Selim), rupți parcă din serialul Seinfeld. Oricum, faptul că aceste creaturi mișună prin tot New Yorkul nu pare să o deranjeze deloc, darămite faptul că Selim e mahomedan. Astfel, se subliniază și sensibilitățile (mai recente) la rasism sau pericolul de-a merge singură noaptea. Gluma-i glumă, da` nu te pui cu „rigorile” din Brooklyn.

Cătălina are trei job-uri și visează-n continuare, ar lua de fapt și șobolani în gazdă dacă i-ar plăti chirie. La restaurantele de tip fast-food, totul se lasă cu ture duble și cu trădări între colegi. Când sosește ziua ei, sărbătorita noastră strânge din dinți, fiind mereu cu gândul la green card. E româncă – adică vampir și lumea-i cere burgeri well done, în vreme ce Selim e sirian, nu turc, și nu are drept de ședere în State. Ca emigrantă, aceasta împarte pliante și oferte la aripioare pe stradă… nu e ca pe Broadway încă, dar vorba aia din Familia Flintstones, eh, it`s a living.

Pe lângă obișnuitele opreliști, Cătălinei i se spune clar că nu are cum să rămână în America fără să se căsătorească. Cel puțin așa o sfătuiește avocatul. Nu e persecutată sau minoritară și nu poate cere nici azil politic, așa că cel mai probabil la finalul verii va fi obligată să se-ntoarcă-n țară.

I love you?

Între timp, viața devine imposibilă, taxele sunt de nesuportat, iar visul american pare o glumă în care toată lumea vrea să profite de pe seama acesteia. La telefon, maică-sa o sfătuiește să renunțe la job („noi numai la televizor vedem de astea și tu muncești pe brânci?”) și de nicăieri află că fata ei s-a logodit. Cearta începe din nou și se lasă cu injurii, părintele etichetând-o drept mop și nebună. Evident, se va mărita cu Mike, adică șeful său de la „restaurantul ăla cu șoareci”. E un măritiș de suprafață până va obține viza, adică se practică peste tot acest lucru cu bună știință, fiind aproape singura „portiță” pe care ți-o mai lasă SUA. În rest, totul trebuie făcut ca la carte, cu poze de nuntă, cu like-uri pe Facebook, și bineînțeles, cu mulți invitați. Altfel, ajungi dincolo de gratii cât ai zice Statuia Libertății.

Se fac și poante dintre cele mai savuroase pe seama ideii de rasism („Muslim, muslim, boom, boom!”), dar și pe seama femeilor ca stereotip („What`s wrong? Women say nothing wrong, but everything wrong. Same everywhere.”).

Revenind, sirianul în cauză nu e nevoit să muncească și o face numai pe post de paravan. Tatăl său îi cumpărase cetățenia turcească, așa că îi donează Cătălinei suma lipsă pentru viză, iar rămășițele turnurilor gemene s-au transformat într-un muzeu. Concluzia? Oriunde pe lumea asta totul e pe combinații, dar numai în SUA trebuie să știi să faci bani din absolut orice.

Visul colegei de apartament, Angi, e să dea la medicină, în rest, e plin cât vezi cu ochii de chelnerițe și vise neîmplinite. De fapt, aceasta îi și reproșează Cătălinei că nu știe decât să i se plângă. Pe scurt, cu toții trecem printr-o serie de încercări, nu numai ambițioșii fără margini ca ea.

Episodic, apare în scenă și o anume Natalia, ceva rusoaică cu care se împrietenește Cătălinicika și care-i și dă porecla din titlu; pe aceasta o vede ca pe-o soră sau ca pe-o mamă drăgăstoasă. Cât despre Mike, nu pare un ursuz ca mai toți managerii, ci o cere pe fătucă de nevastă când o vede că plânge. Totuși, nu se poate abține și o roagă să își verse lacrimile în spatele restaurantului, pentru a nu speria clienții. Să zicem că mai există și bunătate în lume, dar banii sunt bani și Mike și-a primit partea… pentru însurătoare mă refer.

Ei bine, la cum arată Mike, e mai bun de înmormântare decât de însurat. În plus, faptul c-au folosit un manechin în lipsa unui actor real a sporit și mai mult nivelul umoristic. Mi-l și imaginez, ca toți americanii ăia avuți, cu un pic de chelie și cu pielea roz ca un flamengo.

Urmează nunta de la restaurant și petrecerea pe fast forward, ținută înainte de cununia propriu-zisă („c-așa am prins liber astăzi”). Actul final se consumă la miezul nopții, iar Cătălina îi roagă pe cei prezenți să-i facă poze din toate părțile, „c-a doua oară nu-l mai pup”.

Totul bine și frumos, până când aflăm că o gagică de-a lui Mike îi pârăște la poliție și e nevoită să părăsească țara cu totul. Ambiția fiind arma prostului, Cătălina se consolează cu faptul că și Brâncuși a plecat la Paris pe jos și tot vase a spălat, însă deocamdată doarme din nou la maică-sa în casă (care-o cheamă cu ea la Lidl, că-i Săptămâna Americană și poate îi mai trece dorul). După un timp, aceasta reușește să împută toată casa de cât de mult suferă după dragul ei New York („ceva e putred în Danemarca”). La rându-i, maică-sa o ponegrește și o sâcâie mereu cu lucrurile negative preluate de la știri. Mai că nu o face Gen Z sau Millennial („You can make it there, you can make it anywhere, tu și cu Brâncuși.”); șantajele emoționale se termină aici.

Într-un final, e dată afară și din casă și i se fac bagajele să meargă către București. Evident, la vârsta ei (de golancă ce e) ar trebui să aibă casă, familie și copii, nu-i așa? Indiferent de circumstanțe, că nu stă nimeni să se uite. Boomerii tot boomeri, tinerii tot tineri.

The End?

Ca să conchid, nici măcar nu a plâns după „Musli al ei” (a avut un scurt episod amoros cu Selim) și nu a mai primit nici bani de acasă. În schimb, tot ce a contat pentru ea a fost întoarcerea în NYC. Astfel, după aproape 10 ani a obținut o viză de turist, după care au exportat-o înapoi ca pe-o criminală. Pe scurt, niciun sacrificiu nu e prea mare pentru acest miraj numit New York, dar nici dragoste cu sila nu se poate, oricât de multe sunt în stare să-ți ierte românii. Așadar, cu iluziile și boala faimei nu te ține nimeni legat, dar nici al nimănui nu poți rămâne, cel puțin nu pe lumea asta. Adică cea a banilor.

Bonus. Pentru doritori, piesa se poate viziona/asculta aici în format radiofonic:

Următoarea piesă se va juca miercurea aceasta de la ora 20:00, iar biletele se pot achiziționa de la Teatrul de Vară „Ethos” (Str. Gheorghe Barițiu Nr. 16) mâine între orele 9:00-16:00, respectiv miercuri, între orele 9:00-16:00 și 18:00-20:00. Programul complet aici.