Bucuria nemuririi

Documentarul „Aurul toamnei” la Cinematograful Arta, în cadrul programului „One World Romania”
Regia: Jan Tenhaven
Anul apariției: 2010
Țara: Germania

Iată un film care ne-arată că indiferent de anii noștri, putem rămâne veșnic tineri. Vorbim, așadar, despre cinci sportivi foarte în vârstă și pregătirile lor pentru Cupa Mondială din orașul Lahti; toți provin din țări diferite, însă iubirea legată de întreceri și viață și-o manifestă în mod identic. Cuvintele-cheie aici ar fi: curaj, determinare, tristețe, nostalgie, recunoștință, apreciere, bucurie, anduranță.

Seniorii îndrăzneți care refuză moartea

Dacă strângi pumnii, vlaga ți se scurge oricum, nu ne trece nicicând prin cap c-am putea muri. Pe o stradă mergi înainte, în timp ce prăjina te-ajută să sari peste obstacole. Ca atare, o zi fără aventură e o zi pierdută. Cel mai bine e să facem ceva numai pentru noi – pentru familie, comunitate, țară, Europa.

De la 90 de ani, corpul te cam lasă baltă și totuși, unii adună medalii ca la prima tinerețe. Pe deasupra, citesc ziarul, beau un spriț și mănâncă chipsuri.

Corpul e o mașinărie grozavă și dacă nu-l suprimi prea mult, te împinge să faci lucruri inimaginabile. Astfel, din ambiție și tihnă rezultă performanțele.

Să înceapă meciurile!

Încep înscrierile pentru concurs într-o filmare extrem de duioasă. Ni se spune despre întreceri și despre uitarea de sine (când fugi nu te gândești nicicum la soție și la restul). Pe de altă parte, dansul e o încântare și nu o măsurare de forțe.

Nimeni de pe lume nu știe cum e să fii mort, dar de la 100 în sus parcă mai ai un an sau doi. Sigur, mobilitatea ți se duce și uneori suferi și accidentări. Așa că o iei din nou de la capăt, cu grijă, cu masaje și-n special cu ștacheta în gând. Cântarul ne spune să tăiem făina și să ne asigurăm circulația sângelui. Pe scurt, fără exerciții zilnice, unii am fi terminați. Și cine nu ar vrea să trăiască mult (sau să îi întreacă pe alții)?

Ca antrenament aparte, iată și jogging-ul pe lângă cimitir. Cu toate astea, media nu te bagă-n seamă dacă ești în vârstă (nici la executarea nebună a unor tracțiuni). Prin urmare, majoritatea competitorilor sunt înscriși la „veterani”.

Medaliile și disciplina

Oricine visează să iasă primul pentru aplauze, așa că training-ul devine din ce în ce mai „nemilos”. Adversarii rămân și ei pe la 90 de ani, cu unii neputându-și răsturna recordul de vânt. Nu-i nimic, că ambiția nu moare și la anul e revanșa.

Fiecare-i mulțumit c-a ajuns până aici, tot ce contează fiind amicii și participarea. În plus, când renunță la un sport, atleții noștri se reprofilează pe un alt domeniu.

Notă! Un anume Mazilu e singurul român prezent la competițiile din orașul Lahti. Restul concurenților își au reședințele în Italia, Finlanda, Austria, Scoția și Suedia.