DESPRE NOI

Avem o cultură. Cum procedăm?

Cultura, prin definiţie, este totalitatea valorilor materiale şi spirituale ale unui popor sau ansamblul de cunoştinţe ale unui individ. Deşi este un bun al fiecăruia, al societăţii care ne înconjoară, uneori o ignorăm sau suntem incapabili să o observăm, să o respectăm la justa sa valoare, să o fructificăm, să luăm parte la dezvoltarea şi progresul ei. De aceea avem nevoie de acţiuni culturale, de evenimente, festivaluri, vernisaje sau concerte de muzică clasică, tradiţională, multiculturală… într-un cuvînt, de calitate.

Cultura unui oraş presupune menţinerea valorilor vechi de mai multe decenii sau chiar secole, pentru ca acesta să se păstreze pentru societate, dar totodată să fie în pas cu timpul, să evolueze, să prospere şi să încerce, pe cît posibil, să atragă spre acest univers beletristic mediocrul, sihăstria înfundată în incultură, să încerce să cultive societatea, să ghideze un cadru dezorientat (care tinde spre haotic), să promoveze un cotidian sublim în care arta, literatura, talentul şi dăruirea să unească oameni, indiferent de vîrstă, etnie sau pături sociale.

Clădirile Aradului, de diverse stiluri arhitectonice, Cetatea Aradului, obiectele arheologice expuse în muzeu, activităţile teatrale şi filarmonice, toate obiceiurile localnicilor, oameni ai literaturii sau ai artelor care au adus un aport important pentru renumele oraşului de provenienţă – Arad – pe un nivel naţional sau internaţional chiar, toate astea, au fost şi sunt, ceea ce numim cultura arădeană. Tot ce va urma în continuare va fi – în concordanţă cu vremurile constant modernizate – Arad Culture.

 

Echipa Arad Culture