– un circ dureros despre vise infantile, în turneu spre moarte

O nouă ediție a Festivalului de Teatru Nou, cea de-a patra, s-a terminat ieri, aducând la Arad trei spectacole din București: „Aglaja” – pusă pe scenă de Centrul Cultural European pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, „Anul dispărut. 1989” a Teatrului Mic (laureată anul acesta cu un premiu Uniter pentru Ilinca Manolache, „cea mai bună actriţă în rol secundar”) și „(D)efectul Placebo” a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”. Am fost doar la prima, ce-i drept, dar pe treptele care ne-au „smuls”, cu greu, din sfâșietoarea tragicomedie și în cafeneaua Boeme, unde ne trebuia o apă plată, un suc, o bere sau un whisky ca să ne revenim, s-au auzit mai multe voci care susțineau că a fost cea mai bună piesă din această ediție a FITN. „Aglaja” este o adaptare combinată după două romane autobiografice semnate de tânăra româncă Aglaja Veteranyi, „De ce fierbe copilul în mămăligă” (1999) și „Raftul cu ultimele suflări” (2002), cel din urmă fiind publicat în Germania chiar înainte ca autoarea să se sinucidă.

„Sîntem mult mai mult timp morţi decât vii, spune mătuşa.
Morţii au nevoie de mult mai mult noroc”

Pentru fetița Aglaja (interpretată de Alina Petrică) viața se rezumă la circ. Visele ei nu depășesc ușa cortului, ochii ei mari și înlăcrimați nu pot imagina ceva mai groaznic decât moartea mamei (Anca Florescu), atârnată de păr pe cupola cortului la fiecare spectacol. Cea mai mare bucurie a ei este atunci când își vede mama dormind, când pare atât de liniștită… și când nu bea, iar cel mai mult îi place să mănânce cu familia, visând cu toții la o gamă largă de delicatese culinare, altceva decât ceea ce e pe masă, de fapt: o bucată imensă de mămăligă. Viața bizară, euforică dar artificială, îi transformă realitatea în clipe jucăușe, pline de haz și imaginație, dar în adâncul ei simte, la tot pasul, tristețea apăsătoare care învăluie sufletul fiecărui membru al familiei. Lacrimile îi sunt transformate rapid în zâmbete, responsabil de acest lucru fiind tatăl (Adrian Ciobanu), clovnul circului, cel care, uneori, vorbește cu fracul său ca și cu cel mai bun prieten, spre bucuria fetiței.

Travestitul „mătușa” Reta (Olimpiu Blaj) este un alt personaj insolit care încearcă neobosit să ilumineze viața copilei, chiar dacă „învățăturile ei” (de fapt, ale lui) cu tentă sexuală nu sunt întocmai morale în cazul unei minore. Certurile adulților și visul de a deveni o actriță celebră însă o împing, de fiecare dată, pe Aglaja într-un întuneric înspăimântător, unde numai păpușa din plastic și chinezul Cian-Cian (Abe Kyohey), servitorul imaginar dintr-un viitor la fel de imaginar, îi înțeleg cu adevărat suferința, angoasa, lumea interioară din care vrea să evadeze, dar niciodată să devină o femeie.

Fetița Aglaja crește sub ochii noștri încet și singuratică în orfelinatul în care a fost băgată după ce tatăl ei a plecat. În timpul zilei o confruntă pe scroafa brutală (Alexandru Lucian Aron), care-i reprimă adolescența prin reguli chinuitoare, și în timpul nopții confruntă Moartea (cu un cap macabru inspirat din „Masca împotriva ciumei / Medico Della Peste” și cu picioare de țap, tot în interpretarea lui Alexandru Lucian Aron), un personaj traumatizant care îi amenință și ultimele picături de vise infantile.

Inocenţa tinerei Aglaja este fisurată în continuare, de data aceasta la modul cât se poate de erotic, pervers și decadent, deoarece evadarea din orfelinatul groazei, înapoi în brațele iubitoare ale mamei și ale mătușii Reta, „la pachet homosexual” cu noul său iubit, Costel (Ștefan Lupu), nu-i conferă pentru mult timp „revenirea la normal”. Deși nu e majoră, devine o dansatoare de striptease în străinătate, forțată de împrejurimi și de mama ei, cea care este în continuare alcoolică, ba mai mult, chiar drogată, încercând astfel să uite că este nevoită să se prostitueze pentru a-i oferi o șansă de supraviețuire fiicei sale.

„Înainte de a muri, mătuşa făcea călătorii de probă.
În primul meu vis, zăcea moartă pe o masă.
Într-o cameră goală”

Ultima parte a piesei tratează chinurile mătușii care a ajuns pe patul de moarte după o operație de schimbare de sex, scena transformându-se într-o realitate apăsătoare în care cele „Nouă Ceruri” se dovedesc a fi doar drumuri variate spre un singur sfârșit, de mult intuit. Copilul din Aglaja tânjește după o poveste de adormit copii, dar glasul morții nu reușește, nici în această clipă de restriște, să termine povestea. „Și n-a mai zis nimic…?”

Și n-a mai zis nimic. Piesa, metamorfozată treptat într-o tornadă de dureri sufletești, își orchestrează finalul în pas de dans tradițional românesc. Viața boemă – mână în mână cu moartea, desfrânarea – mână în mână cu inocența… și începutul – mână în mână cu sfârșitul.

Pe ecranul din spatele scenei, bocancii unei fete sunt dați jos de pe picioare la capătul podului de lemn, lăsând loc unui salt spre un nou întuneric.

Și aplauze. Ropote de aplauze pe scena Sălii Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, alungând bezna sufocantă… și ascunzând lacrimile din colțul ochilor într-un zâmbet care trădează o apreciere profundă pentru actori.

Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”
„Aglaja”  după Aglaja Veteranyi

Distribuția:

Aglaja – Alina Petrică
Mama – Anca Florescu
Tata – Adrian Ciobanu
Mătuşa – Olimpiu Blaj
Williesäcker / Frau Hitz / Moartea – Alexandru Lucian Aron
Pepita / Costel – Ștefan Lupu
Cian Cian – Abe Kyohey

Concept și coregrafie – Ștefan Lupu
Dramatizare – Alina Petrică
Sound design – Mihai Dobre
Set design – Adeline Bădescu și Elena Dobândă
Costume – Cristina Milea și Elena Gheorghe
Graphic design – Bogdan Domșa
Video editing – Waradu Luin
D.O.P. – Marius Mihordescu
Screenings operator – Marius Ionuț Popescu
Music operator – Abe Kyohey