Editat de Fundaţia „Ioan Slavici” prin străduinţa remarcabilă a fostului jurnalist Emil Şimăndan, acesta e cel de-al doilea volum, sau, mai bine zis, copia complementară a primului, cu denumirea „Dicţionarul Presei Arădene”… dar umblă vorba prin „târg” că se pregăteşte (deja!) şi cel de-al treilea :p

Despre greşelile de redactare şi ortografie la tot pasul mai bine nu spun nimic. Să presupunem că acestea reprezintă doar rezultatul neatenţiei şi a dorinţei febrile de a rămâne în grafic – a se înţelege: de a scoate (aproape) aceeaşi carte anual -, cât şi amprenta inconfundabilă şi sarcastică a tehnoredactorului Viorel Simulov. Faze-n fraze precum „clotidian”, „certe aptitudini de comuicare”, „redactoş şef” sau „Omservator de Arad” fac doar deliciul „cunoscătorilor”   …hai că nu m-am putut abţine :)) …oricum, rămâne-ntre prieteni… (cred că) inclusiv trecerea „Mareşalului” Florin Coita, respectiv Lucian Ciobanu la vestic – în loc de ARQ – deşi au fost, maxim, vecini de redacţie :))

Despre prima ediţie n-aş fi scris nici un rând nici în ruptul capului! Asta fiindcă, în mod mirific, am fost „uitat” din caseta nostalgico-redacţională a site-ului Vestic. Dar, în fine… decât să acuz anumite persoane, mai bine să ne focusăm pe carte. Aceasta diferă faţă de prima prin faptul că nu mai are o „radiografie” a tuturor publicaţiilor de condei din era dinozaurilor până la staţii (şi stafii) audio-vizuale plus 2-3 „saituri”… ci se rezumă exclusiv la catalogul de profiluri a jurnaliştilor arădeni – cu condiţia susţinută de a avea o vechime de minimum 5 ani, cică (am găsit 2-3 care nu s-ar încadra neapărat, ca să nu mai zic de cei care n-au scris un rând măcar în toată cariera lor :p)

…astfel, pe muchie de cuţit, cu o activitate (pfffuck, ce urât sună!) în presă începută în 2007, toamna (neluând în seamă perioada de agent publicitate de prin primăvară-vară), de data asta m-am încadrat şi eu într-una din paginile cărţii

…iar pentru acest lucru trebuie să-i mulţumesc (că aşa-i frumos şi corect/etic) colegului Vasile Zărăndan, fiindcă m-a susţinut încă de la bun început. Lista, invers cronologică, ar mai continua cu Vasile Filip (care şi-a dat acceptul -precipitat, dar ok, aş spune :))- să mă desfăşor ca şi „padawan” în paginile de cultură/tineret ale ziarului Adevărul de Arad), Olimpia Golea şi Loredana Păun (şefele mele la SuperInfo) şi …nu în ultimul rând, chiar dacă indirect, regretatul profesor Pavai Gyula (de altfel ar fi meritat şi el o pagină, fiind, implicit, şi publicist), care a văzut ceva talent în mine. P-atunci, efectiv, n-am înţeles ce… de unde până unde… chit că-i arătam 2-3 poezioare de dragoste cam infantile dar… n-o să uit niciodată… o dată, la o analiză a unor extemporale, a tresărit scărpinând vârful capului şi spunea că e ceva extraordinar ce gândire bizară dar analitică, (ana)logică şi intrigant de sarcastică pot să am… îmi zicea că ar trebui să devin avocat… i-am răspuns ceva de genul: „No fuckin’ way!” – apoi, decizia lui a fost definitivă şi irevocabilă: „atunci ziarist!” 

Să presupunem că am ajuns la PS – deşi aş mai avea ce scrie… de exemplu despre câţiva jurnalişti – aşa… din perspectiva mea – pe care-i cunosc dar mai bine las asta ca să am ce scrie la următorul volum :p  
that’s a promise, not a warning

PPS > sper ca ediţia cu numărul trei să nu mai neglijeze câţiva jurnalişti, deoarece e direct incorect atât moral cât şi deontologic să fie omiși, indiferent care e motivul. Mă gândesc aici la Lucian Valeriu sau Felicia R. Gheorghe…