„Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza,
 Cine te-a iubit?
 Câți au plâns nebuni pentru tine,
 Și câți au murit?
 Vreau să-mi dai gura-ți dulce Zaraza,
 Să mă-mbete mereu.
 De a ta sărutare Zaraza vreau să mor și eu! ”

Există cineva care, citind versurile acestea să nu înceapă automat să și fredoneze frumoasele note muzicale, în ritm de tango? Da, într-adevăr sunt convinsă că toată lumea a auzit de romanța „Zaraza”, dar oare câți pot să-și amintească și cine a cântat-o pentru prima dată?

Poate pentru majoritatea dintre noi numele de Cristian Vasile nu evocă nimic… Dar în mod surprinzător, cândva a fost unul dintre cele mai proeminente nume în aria muzicală românească. Aici intervine romanul lui Andrei Ruse, lansat joi, 7 august, la librăria Scienta, intitulat simplu și sugestiv „Zaraza”, prin care autorul și-a propus să îl scoată din anonimatul în care a zăcut atâția amar de ani boemul interpret.

Inițial un „star” al romanțelor vremii, un dandy adorat de toate femeile, ducând o viață parcă scoasă dintr-o carte de-a lui F. Scott Fitzgerald, într-un București clocotind de viață, ca mai apoi mașinăria schimbării regimului politic să-l ia pe sus prin rotițele sale și să îl sfărâme, să-l sfâșie, să-l zdrobească, fără nicio urmă de milă. Astfel aflăm că la apusul vieții sale, prin anii ‘70, după ce au trecut mai bine de 20 de ani în care lumea l-a dat efectiv uitării, a sfârșit în „mizerie” – o viață în completă antiteză cu cea pe care o așteptai să decurgă după auzirea lecturării pasajelor începutului cărții, de către Bogdan Costea și Anca Giura la Scienta.

Însă cartea lui Andrei Ruse nu este doar o simplă biografie romanțată. Nu se rezumă doar la destinul tragic al lui Cristian Vasile. Din câte a explicat scriitorul Daniel Vighi, prezent și el la lansarea cărții, viața protagonistului este de fapt un simbol al destinului unei întregi epoci. Viața plină de succes, veselia dusă la extrem, chiar înclinată către un, hai să îi spunem,  ”decadentism” , reflectă exact ceea ce însemna epoca de aur a anilor ”nebuni”, ai perioadei interbelice, prin definiție plină de tumult, exuberanță, prosperitate – o epocă proaspăt intrată în procesul de modernizare, plină de cafenele, cinematografe, teatre, magazine cu cele mai noi produse aduse din Vest, aflată în plină democrație și libertate absolută de exprimare a individului. Însă asemenea vieții protagonistului, această stare de bine nu îi este dată să dăinuie, deoarece (nu-i așa?) nimic ce-i frumos nu durează veșnic… Apariția celui de-al Doilea Război Mondial, iar pe urmă a regimului comunist, a ras de pe fața pământului orice element care avea câtuși de puțină legătură cu simbolurile traiului sub monarhia de dinainte. Așa că, nu este deloc surprinzător că, asemenea multor altor lucruri anihilate atunci, cariera lui Cristian Vasile a avut aceeași soartă. Din cele povestite de autor, presa vremii a făcut tot ce i-a stat în putere să îl desfințeze complet și cât mai repede posibil. Și a reușit de minune…

Dar totuși, cine e Zaraza?

Cine e acea femme fatale descrisă în vestita melodie a lui Cristian? Așa cum toate duduile din carte ardeau de curiozitate să afle, însă rămâneau cu ochii în soare, așa am rămas și noi, Andrei Ruse mărturisind că nu știe dacă Zaraza a existat și că nu este câtuși de puțin curios să afle. Spunea că pe el nu persoana în sine l-a intrigat ci mai degrabă acest fenomen numit Zaraza, care a reușit să dăinuie peste ani și ani, chiar și atunci când a fost interzis sau când interpretul piesei a fost de mult decedat. Viața unui om este dată uitării, timpul o șterge, însă creația artistică rămâne nemuritoare…

Ținând cont de câtă muncă de cercetare a depus Andrei Ruse pentru scrierea acestui roman și câtă implicare emoțională (a recunoscut că ultimele dialoguri din carte le-a scris pur și simplu „simțindu-l” pe Cristian Vasile, ca abia pe urmă să i se confirme existența lor), sper ca această nemurire a creației artistice să se aplice și în cazul romanului „Zaraza”, putând fi apreciat și în viitorul îndepărtat.