cand am auzit pt prima data de kinema ikon – zis si ki, ca-i mai trendy, din moment ce traim in secolul vitezei in care abreviem orice – nu mi-a venit sa cred ca a reusit efectiv sa treaca neobservat atata timp, in ciuda faptului ca eram in  cautare acuta dupa astfel de tehnologii artistice. era tocmai perioada aia in care toata activitatea ki a fost “abreviata” la o data pe an. o revista si-atat. am aflat de ei discutand cu gabi si ioana de la kf cand le dadeam drept exemplu videorgy, dreamrec, scene sau avmotional, sau emisiunile transfer de pe tvr2, zero de pe pro tv sau chiar si aradeanul nostru bibe cu a sa avangarda crepusculara. intrebarea mea era simpla (asta in masura-n care poti sa categorizezi o chestiune vizionara “simpla”): “de ce nu avem si noi, la arad, asa ceva?”. cum sa nu fie?… nu-l stii pe batranul sabau??! – cat de batran?, intrebam eu sceptic. – vreo 100 de ani, are si o barba cam asa de lunga… – imi zicea-n gluma gabi desi, plm, eu n-am mai prins sensul umorului, eram pregatit la modul cel mai intens sa-l cred pe cuvant, eram pregatit pentru un dus rece de brainwash necontrolat si asumat. am primit toate revistele si cataloagele intermedia  pe care le-am ratat… brusc, un nou orizont electro-kinetic, ca o holograma touchscreen s-a afisat in fata ochilor mei, revigorand si redefinind mandria de a fi un aradean in cautarea artelor debordant… ba chiar halucinant de originale.

kinema ikon.

istoria e lunga… si consistenta. exista net pentru cei cu spirit de researcher… deh, si ceea ce citesti acum e pe net, dar timpul in lumea virtuala e mult mai scumpa decat, de multe ori, in lumea reala. pot sa dau eventual link dupa link dupa link. ideea e ca ar trebui, de fapt, sa scriu despre intermedia – ca tot m-a mai atentionat si calin man sa nu confund cele doua …sa zicem directii. a.k.a. umbrela cu ploaia de MIG-uri de hârtie.

INTERMEDIA

Iată, acesta a ajuns anul acesta la numărul 23, la fel de latent, aș zice eu, cum am trecut eu pe diacritice și la folosirea literelor mari, via butonul Shift. Pentru prima dată l-am prins și pe bătrânul Gheorghe Sabău (respecte!), supriză sau nu, fără barbă. Imediat ce a început să vorbească am scos  aparatul video cu cel mai posibil cu putință sistem turbo – nu neapărat din motive jurnalistice, deși se coagulează, în principiu – ci fiindcă intuiam că prezența lui acolo, în KF, în acea „gaură de vierme spațială din suburbia orașului” – cum ziceam mai demult, desigur, deloc ironic ci cumva… empatico-sarcastic, nu poate să fie întâmplătoare dacă e, totuși, rară – cu excepția numărului aniversar de la Muzeu, anul trecut. Ceva trebuie să se-ntâmple, să se schimbe… oare se insinuează trecerea pe roșu pe zebra underground-ului? No way – mă gândeam, deși am încercat, odată, să-l conving pe Călin Man că poate ar fi ok a ieșire mai în rampă, mai cu vervă, mai cu viață… mai cu LED-uri ce atrag privirea…

Cota de interes (și importanță, ca și mesaj!) și-a atins culmea când maestrul Sabău rostea următoarele: „DINCOLO DE CALITĂȚILE PE CARE LE AVEȚI ȘI CARE SUNT INDISCUTABILE, AVEȚI O HIBĂ MARE. VĂ MIȘCAȚI FOARTE ÎNCET. ȘI VĂ MIȘCAȚI TOATĂ GENERAȚIA FOARTE ÎNCET” – chiar așa. Noi, arădenii, parcă tatonăm. Ne mulțumim să bem berea, să fumăm țigara și să mergem la Timișoara (zic exemplu, sîc!) la festivalul Simultan sau TM-BASE, și să ne întrebăm retoric „de ce ei pot?” (hehe, asta-mi amintește de festivalul Trance Vibrations – tot TM – și, implicit, primul meu titlu tipărit într-un ziar local :P)…

…dar hai să »switch back« la ceea ce avea de spus dl. Sabău:
(…) „Dincolo de povestea asta… E CEVA… mai ales că toate au fost dublate de expoziții. Aproape!… la KF, sau pe unde naiba au mai fost. Nu mă pot plânge, și nici voi nu vă puteți plânge că nu s-au întâmplat, totuși, niște lucruri pe care le-ați făcut voi. Doar că… cred că eu vroiam prea mult”  … Stop cadru!, mă reflectam. Așadar… Kinema Ikon VREA să treacă această barieră a underground-ului, nu și-a propus – cum mi s-a dat să cred – să rămână în cvasi-anonimat, sau să experimenteze arta alternativă (hai să zic, deși sunt conștient că exagerez deplasat rău) „ca bătrânii”. Problema… e că nu prea ai cu cine….

Două chestii trebuie să reținem – sau, mai bine zis – să le considerăm ca niște date de reper conceptual din care putem să pornim în explorarea și exploatarea atotștiutorului Google: AUTOMATA… și WUNDERKAMMER.

Temă de casă: crearea unei scule, mașinării, a unui aparat, un dispozitiv – indiferent cum le zicem – cu valențe digitale. Termen: un an de zile. Suficient, deci.

Poate … dacă aude și se ambiționează cine ar trebui (și sunt destul de foarte mulți în Arad, cred), anul viitor, acest proiect, acest SKEPSIS, deocamdată atât de futuristic pentru Arad precum o servitoare-robot din aia din Jetsons care îți face de la curățenie până la shaorma cu de toate, va deveni realitate.

Eu m-aș duce chiar mai departe. Ce ar fi dacă următoarea lansare INTERMEDIA ar fi în cadrul unui party cybertelekinetic cu DJ, VJ, lasere, lumini, sunete digitale și analogice, scratch-uri, OZN-uri și roboți conceptuali cu scopuri și cauze imposibil de interceptate… și, totodată, Kinema Ikon ar putea să treacă – în sfârșit – pe un nou nivel. Peste umbrelă (sau tutelă). Un grup organizat de avangardiști cu un scop bine definit (nu revelativă, o dată pe an)… Un muzeu electrotehnic sau kinetic, o galerie cu tehnici de holocromie între hologramă și tehnologie touch screen. Un CU(i)B al științei și în același timp al transferului în artă. cred că… și eu aș vrea prea mult. Dar „Think Big”! Nu Steve Jobs sau Newton au inventat merele sau gravitația, dar ei le-au ridicat, prin știință, ludică, simplă dar îndrăzneață, la rang de artă…