O boemie euforică, o circărie fenomenațională au reușit moldovenii să trântească pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în a treia seară a Festivalului de teatru Clasic REPER FEST. Spectacolul… deci da, ĂSTA a fost spectacol! De acum încolo să nu credeți pe cuvânt orice teatru care oferă „spectacole”!

Așadar, cum spuneam, spectacolul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a pus pe jar toate scaunele din sală, de pe lojele inferioare și superioare așișderea, cu oamenii cu tot care urmăreau cu sufletul la gură, răbufnind în hohote de râs, goana personajelor după comoara vieții (ceva ruble sau diamante, whatever)… ascunsă într-unul din cele „12 scaune”.

Am ajuns, ca de obicei, exact la început cu plus-minus 1 minut și recunosc că nu mi-am făcut lecțiile. Am văzut în program cu un ochi ceva „scaune” și ceva Republică Moldova dar nu știam exact la ce piesă mă duc. ȘI BIF!!! Am ajuns la un „hazibuli” ca la Zdob și Zdub acasă. La un moment dat am crezut din dinadinsul inimii din mine… și în același timp m-am întrebat dacă „Discoteca e prea mică” sau ce?! Acum am înțeles perfect de ce moldovenii-s cu mult mai fericiți decât românii (conform studiului „World Happiness Report”)! Nici nu se poate altfel într-o țară în care Gogol Bordello ar putea să fie președinte, iar Emir Kusturica barem premier.

Dar să trecem la treabă mai serios cu cronica, că tot veni vorba de politică.

„Ședința continuă!” – vorba lui Ostap Bender, personajul principal

„12 scaune” (adaptare după romanul omonim de Ilia Ilf şi Evghenii Petrov) este o comedie muzicală despre birocraţie și corupție, în viziunea „Cațavenciană” a regizorului Petru Hadârcă (actor principal, de asemenea), cu influențe de cabaret de Chicago, Cirque du Soleil și ceva Balkaniadă la care nu găsesc acum nici un exemplu, la repezeală. Show-ul surprinde realitatea sovietică a anilor 1920-1930, ironizând „lumea nouă” cu toate emancipările aduse de aceasta.

Sherlockov Holmesovici în efect – sau forget about „O scrisoare pierdută”

Subiectul e mezo-tradițional: goana după avere și putere, minciuna, hoția și corupția — teme mereu actuale, inclusiv în Republica Moldova. Eroii care capătă caracter (multi)naţional vin să ne spună, prin joc de teatru comic și doze energizante de musical, multe adevăruri. Ostap Bender, neîntrecutul „maestru al combinaţiilor”, cu cei doi amici ai săi — Ippolit Matveevici şi părintele Fiodor — sunt în căutarea neîncetată a „comorii ascunse” – o moștenire lăsată de o babă care moare în primele secvențe. Și de aici începe toată nebunia…

Actorul Leo Rudenco, care joacă rolul lui Ostap Bender, a spus pentru un site de domeniul .md (adică din care abia am deslușit ceva) că măiestria personajului este că oamenii inteligenţi au ce învăţa de la acest personaj. Un „șmecher”, mai pe românește, în schimb eu aș sublinia măiestria actorului, pentru naturalețea și acuratețea cu care a interpretat rolul. A fost pe val, pur și simplu! Cum, de altfel, (pot să jur pe Dumnezeul moldovenesc)… toată trupa veselă a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Genial!

Atât am avut de adăugat.