4 – 27 septembrie
Galeria Alfa

Vernisaj: 4 septembrie, ora 18:00
Director de proiect: Anamaria Șerban
Introducere susținută de: prof. arh. dr. Teodor Gheorghiu, prof. dr. sculptor Dumitru Șerban
Eveniment în cadrul proiectului cultural „Aradul văzut de artiști 2026 – simpozion”

Copacul de pe stradă, care există de secole, atât de comun încât nici nu-l mai observi, copacul fără nume, tăcut și liniștit, aruncă o umbră. Frunzele se mișcă ușor în briză. Soarele arde frunzele în brun.

Schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare la adresa umanității în acest moment. Există două probleme cruciale care le provoacă într-un mod complex: emisiile de CO₂ și colapsul ecosistemelor. În această ecuație, ecosistemele reprezintă elementul crucial. Umanitatea și bunăstarea sa depind în întregime de natură.

Arta este mijlocul suprem de a transmite mesaje sociale importante. Niciun alt mijloc de comunicare nu posedă puterea expresivă pe care o oferă arta. Niciun strigăt nu poate depăși efectul artei.

Expoziția își propune să fie o pledoarie pentru serviciile pe care ni le oferă ecosistemele. O promenadă informativă care folosește arta afișului ca interfață pentru a arăta ceea ce primim de la natură. Și, de asemenea, o poezie în imagini, în care fiecare propoziție dezvăluie o poveste inedită.

Balada Copacului

Copacul e pe stradă de decenii. În fiecare an, adaugă un inel anual trunchiului său. Dacă este un an bun, cu suficientă apă, atunci inelul este mai gros. Dacă este un an rău, cu secetă și căldură sau inundații, atunci inelul este mai subțire. Copacul își construiește o cronică a ceea ce trăiește. Un anuar, în propriul corp. O cronică foarte precisă. O cronică ce poate fi citită chiar și după mii de ani.

Pentru a-și construi inelele anuale, copacul respiră. Respirația sa este exact inversă celei a oamenilor. Inspiră dioxid de carbon și expiră oxigen. În acest fel, suntem complementari cu copacul. Putem oferi ceea ce are nevoie și primim de la el ceea ce avem noi nevoie. Nu putem trăi unii fără ceilalți.

Copacul respiră folosind energia termică obținută de la soare. Cu căldura soarelui, pompează apa din pământ, împreună cu nutrienții necesari, transportând-o chiar și în cele mai inaccesibile locuri din spațiu. În timpul acestui proces, produce glucoză pentru a putea crește. Deoarece și copacului îi este cald vara, acesta transpiră apă prin porii de pe partea inferioară a frunzelor sale. Pe partea inferioară, astfel încât praful să nu se poată depune în ei și să-i blocheze. Prin transpirație, apa acum caldă poate fi evaporată, iar apă proaspătă și rece poate fi pompată din pământ.

Transpirația este captarea căldurii într-o moleculă de apă. Căldura captată este obligată să se alăture moleculei de apă într-o călătorie interesantă spre atmosferă. Apa și căldura se despart doar atunci când găsesc un strat de aer rece. Din cauza frigului, apa devine din nou fluidă și cade înapoi pe Pământ. Dar căldura nu se întoarce; pleacă spre o nouă aventură în spațiu.

Copacul de pe stradă, care există de secole și ne este atât de comun încât nici nu-l mai vedem, copacul fără nume, tăcut și liniștit, aruncă o umbră. Frunzele se mișcă ușor în briză. Soarele arde frunzele în brun. Trecem pe lângă el și nu vedem că se întâmplă o minune lângă noi.

Eva Stache, 2026