„Am ieșit «avertizând» un coleg care tocmai voia să intre că ăsta-i din ăla: bagă coca, hero, xanax și dă-i! Live performance!”

„Ferească Dumniezo!” – asta am putut doar să repet când am intrat în Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”… direct pe scenă! Într-un fel era și haios… și la cât de interesant, atât de bulversant. M-am dus împăcat cu gândul că Festivalul de teatru nou nu e ceva cu care ești obișnuit la un spectacol de teatru… clasic, să zicem (deși e forțată comparația)… dar „Isadora”, live performance-ul francezilor de la Compagnie 28, a reușit să mă șocheze încă o dată.

Deja înainte să intru… mi s-a părut cam ciudată muzica de turbo-mindfuck ce ar fi spart geamurile dacă ușa nu era închisă. Spectatorii erau chiar pe scenă ca la o expoziție prețioasă de carne vie. „Actorii” erau izolați de public de panglici cu inscripția „Fragile”, în afară de un copil care decupa poze, logo-uri și titluri din ziare și le lipea pe o cutie imensă de carton, chiar în mijlocul scenei. Un individ îmbrăcat din cap până-n picioare în negru zvâcnea într-un colț ca un pui decapitat pe un nylon acoperit de pământ. Un alt individ hipnotic stătea pe jos, doar în chiloți, cu mâinile într-un flacon cu apă, simulând psihoza la limita dintre realitate și moarte psihică. O femeie stătea inconștientă pe un scaun și atât. Adică avea lângă ea, doar pentru decor, un ventilator. Iar un alt bărbat metrosexual, cu ochii injectați și îmbrăcat tip business – dar în haine de femeie! – cu pantofi cu tocuri roșii, încerca să se ascundă în pereți halucinând probabil cai verzi transformați în brontozauri verzi. Am ieșit „avertizând” un coleg care tocmai voia să intre că ăsta-i din ăla: bagă coca, hero, xanax și dă-i! Live performance!

ISADORA, spectacolul-expoziție are la bază un concept de Yann Verburgh, inspirându-se din curajul şi din libertatea de expresie a Isadorei Duncan. Compagnie 28 propune o călătorie în afara cărărilor ştiute şi călcate deja, pornind de la o poveste veche pe care o aşează într-o lumină nouă, contemporană. Spectacolul crează şi experimentează un limbaj dramatic corporal nou într-o scenă care se materializează într-o galerie de imagini ce ridică o singură întrebare: „Dacă Isadora Duncan ar trăi în ziua de azi, care ar fi manifestul său?“