Teatrul Odeon din Bucureşti a prezentat miercuri, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, piesa „Ultima femeie a seniorului Juan” de Leonid Juhoviţki.

Don Juanul lui Juhoviţki, excepţional interpretat de Florin Zamfirescu, este un bărbat de 50 de ani, obosit de aventurile prin care a trecut, hăituit de cei pe care i-a deziluzionat, nemulţumit de ambiţia sa de a dărui plăcere şi bucurie femeilor. Un Don Juan îmbătrânit, confuz, rătăcit şi izolat de viaţă, precum şi de moarte. „Ultima femeie a seniorului Juan” este o incursiune fermecătoare în ultimele seri ale faimosului seducător, care nu se regăseşte într-o lume tristă, cenuşie.

Un om bun, în vremuri crude

Într-un decor simplu, şi totodată ingenios construit, cu spaţii de joc denivelate, întreaga acţiune se petrece în sala hanului, într-o noapte furtunoasă, unde poposeşte Senior Juan, care nu doreşte altceva decât să se odihnească. Este constant urmărit însă de cei care dintotdeuna voiau să trăieasca ca el. Este asaltat de poetul Mijo (Gabriel Pintilei), care-şi caută faima şi recunoaşterea prin încercarea infantilă de a-l învinge într-un duel cu spada, sau de propriatarul hanului, care încearcă din răsputeri să-i fie pe plac idolului său de o viaţă. Este, pe deasupra, urmărit de Elvira (Irina Mazanitis), soţia sa, o femeie încrezătoare în farmecele sale, nemulţumită de înfrângeri şi de trecerea anilor, respectiv de îngâmfatul colonel, Carlos (Mugur Arvunescu). De 20 de ani, cei doi trăiau cu ţelul de a-l ajunge din urmă, să plătească cu viaţa pentru agonia lor. Este vorba, într-un cadru haotic, de demnitate, de nefericirea altora, cauzată de viaţa tumultoasă a celui care, în sinea lui, nu era nici el fericit. Seniorul Juan este un bătrân căruia viaţa sau moartea a devenit indiferentă și tocmai din acest motiv este urmărit, metaforic, de viaţă, dar şi de moarte, prin personajul cheie, Executorul (Ionel Mihăilescu), care îi va aduce sfârşitul.

În căutarea iubirii veşnice

Nu întâlnim personaje bune sau rele, ci oameni care îşi caută fericirea, şi mai presus de atât, sunt în căutarea iubirii veşnice. Dar, dacă ar fi îndeajuns să iubim, lucrurile ar fi prea simple. Don Juan nu din lipsa de dragoste alerga de la o femeie la alta. El iubea fiecare femeie în parte, reuşea să le transforme tristeţea în fericire. Chipurile acestora, pline de căldură, însemnau pentru el… împlinirea divină. Don Juan a trăit ignorând viaţa de cuplu, refuzând dragostea platonică, dar şi regretul, ca pe o altă formă a speranţei.

Ultima, şi, ca o ironie a sorţii, adevărata sa iubire, este servitoarea Conchita, o adolescentă cu înfăţişare modestă, ce suferă deoarece este considerată urâtă. Interpretată de Katia Pascariu, personajul surprinde cu bogăţia trăirilor, emoţionant redate. Este când naivă, candidă, când revendicativă, revoltată, când înţeleptul judecător al situaţiilor. Conchita devine o femeie fermecătoare, într-o scenă memorabil concepută de regizor, cea de dragoste cu Don Juan. Rolul ei este să convingă îmbătrânitul aventurier că trebuie să înceapă o viaţă nouă, dar… o viaţă trăită pentru sentimentele altora înseamnă sacrificiu …un lucru ce Seniorul Juan a încercat o viaţă întreagă să evite.