Open Call pentru regizori de teatru

Banner open call teatru

O propunere extrem de tentantă pentru foarte tinerii regizori vine din partea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Instituția teatrală arădeană oferă absolvenților șansa de a debuta pe o scenă profesionistă. Invitația deschisă de proiecte se adresează celor care au absolvit cursuri de master în domeniul Teatrului și Artelor Spectacolului, specializarea Regie de Teatru, în promoțiile 2019, 2020, 2021.

„Propunerea noastră de lucru este piesa de teatru «Titanic Vals», scrisă de Tudor Mușatescu, o comedie mereu proaspătă și actuală, deși a ieșit la rampă în urmă cu aproape 90 de ani. Ne dorim să găsim un regizor debutant căruia să îi oferim șansa lansării profesionale, dar și a unei experiențe de lucru alături de o trupă profesionistă, foarte talentată și bine închegată. Montarea va intra în repertoriul instituției în regim de sală studio”, spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

Pentru a intra în procesul de selecție, tinerii creatori vor întocmi caiete de regie după un concept propriu și le vor trimite, în format PDF, până la data de 1 august 2021, la adresa de e-mail secretariat@teatrulclasic.ro, însoțite de un scurt CV şi o dovadă a absolvirii studiilor de specialitate (diplomă/adeverință).

Un juriu format din membrii consiliului artistic al TCIS Arad va analiza caietele de regie și va delibera asupra celui mai bun proiect, luând în consider are originalitatea abordării și coerența propunerii. Numele câștigătorului va fi făcut public, pe site-ul www.teatrulclasic.ro, în data de 15 august 2021. Repetițiile la noua producție pot începe din 1 septembrie 2021.

Comments are closed.