F.A.D. (Noduri şi plăci), un spectacol în regia lui Horia Suru
Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea

Piesa vorbește despre F.A.D. și gena sa transmisă în mod ereditar. E un fel de Alzheimer mai timpuriu. Nodurile, plăcile sunt principala cauză a acestei boli. Personajul principal e Vera, viața ei fiind ilustrată în toate etapele sale. Proiectată pe scenă, vârsta sa crește și descrește, nimic mai permanent de-atât. Defectele sunt presărate cu iubire şi umor. Mesajul e că greutățile se depășesc folosindu-ți mentalul și buna dispoziție.

După plictiseală și Scrabble vine şi un „La mulți ani!”. Nu se dau petreceri, pentru că gazda trebuie să stea până la sfârşit ș.a. inepții, dar în cazul Verei, somnul chiar e important.

Nu există să fii sincer, se mai și trișează când te pomeneşti în patul altuia. Nu bei nes, ci doar cafea din boabe măcinate. Apar şi cărăbușii ca simbol al învierii, dar tu îi respingi – îți provoacă greață. Există doar amintirea amintirii, nu și momentul în sine.

Nu mai poți fi sigură pe tine. Când fiică-ta îți spune că nu poate dormi, tu arunci pe ea un cearșaf subțire. În spital urina îți alunecă pe lângă scutec. 

Lumea te copleșește dacă nu ești atent la ce ți se-ntâmplă. Când ai multe bagaje și nu te poți scăpa de ele, începe disperarea. La un moment dat, e ceva firesc, toți așteptăm să murim.

Că vii pe lume sărac, bogat, tot taxe vei plăti. La marginea prăpastiei boala-i ca o haită de lupi, totul se-ncadrează.

Nu vrei să mergi în locul meu la interviu? Mmmm… nu-mi stă la fel de bine cu eșarfa peste gât. Care-i cuvântul tău preferat? Care era întrebarea? Eu nu mai joc Scrabble cu tine. Dacă iei jobul ăsta te iau de nevastă. Ți-am zis că am leucemie. Tu și umorul tău macabru.

Crinii din casă s-au împuțit. Acum ești gravidă și ți-e poftă pe niște nuci murate, așa că el străbate un oraș întreg să le aducă.

Nicăieri nu scrie că trebuie să afli ce îți pot puterile. Totuși, te stresezi la nesfârșit cu sarcina și îți cresc doar șansele să avortezi. Știi sigur că nimic nu-i sigur, zâmbești și-o iei razna complet. Nu-ți amintești o iotă și-ncepe să îți placă. Ești părinte și alegi cuvinte pentru alfabet: nu „ananas”, prea lung, „alună!” –  de la expresia „ai un creier cât o alună!”. Tot cu „a” începe și cuvântul „ambulanță”.

Fata (Lila) îţi arată cât de mult greșești în comportamentul tău. E foarte matură pentru vârsta ei, poate-i lesbiană. Vrei să rămâi cu Nic (soțul) și copiii pentru totdeauna, dar afli că nu-i bine să te gândești la lucruri care nu s-au întâmplat. Să n-ai încredere-n statistici, când știi că mori, trăiești mai mult. Testamentul ți l-ai scris? N-ai cum să dai în baltă dacă nu încerci.

Fetei tale îi vine ciclul și uiți cum s-o educi. Îi explici că ți-e dor de drama transformării, deși tu ai frisoane noaptea. În momentul de față ar trebui să te ocupi de ea, nu să te gândești la tine. Practic nu există moment mai important.

Acum ești celălalt părinte. În curând fiul vostru va deveni tătic și-l cerți că nu se protejează, deși la rândul tău nu știi ce vârstă are. 17 sau 16? Soția îşi ascunde boala și mergi din criză-n criză. Refuzi să pricepi o grămadă de lucruri. Pe nevastă-ta o vezi ca pe-o listă de simptome. Ea se străduie să te stârnească, însă fără rezultat.

Învățăm limba chineză! Am putea călători!

Ești din nou Vera cea uitucă. Se vorbește despre tine ca și cum n-ai exista. Întrebările-s de formă și nu știi să-ți iei adio. Sunt doar un copil, nu maică-ta – așa te certa Lila mai demult. Biata ia o supradoză și doar tu ești de vină.

Ai uitat c-a murit și-o aștepți cu prăjituri. Sânul bate biberonul, mama-i numai una. Totul în viață este s-alegi, când mori nu mai însemni nimic și te transformi în prunc.

Până la urmă cel mai nasol e când uiți fără să vrei.